RUSIA A DEPASIT CRIZA

Din cauza sancţiunilor economice şi a preţurilor joase la petrol, Rusia s-a pomenit într-o situaţie complicată. Însă această perioadă se termină.
Cresc preţurile la petrolul marca Brent. În luna ianuarie un baril costa mai puţin de 30 de dolari, iar acum – circa 50. Acest nivel nu poate fi numit cel mai bun pentru bugetul rus, însă permite Kremlinului să stabilizeze situaţia complicată. Mai ales pe fundalul prognozelor potrivit cărora pieţele internaţionale vor fi capabile să absoarbă surplusurile de petrol.
Şi mai bine arată situaţia valutei ruseşti. La începutul anului un dolar costa 85,9 ruble, iar acum – doar 65. Astfel, vedem o stabilizare, iar despre depreciere nici nu putem vorbi.
Starea rezervelor valutare ale Federaţiei Ruse, de asemenea, inspiră optimism. Potrivit datelor Băncii Centrale a Rusiei, în luna ianuarie volumul lor constituia 368 de miliarde de dolari, iar la începutul lunii iunie – 387 miliarde.
Rămîne incertă situaţia cu sancţiunile economice. Este posibil să fie prelungite cu jumătate de an, însă tot mai mulţi politicieni din UE au o atitudine sceptică în acest sens. Pentru abolirea sancţiunilor s-a pronunţat deja Senatul francez, în Germania se vorbeşte despre „abolirea treptată”. Iar Marea Britanie – singurul stat care insistă pe păstrarea necondiţionată a sancţiunilor contra Rusiei - în curînd poate părăsi UE.
Semnale pozitive pentru Rusia vin şi din partea Comisiei Europene. Preşedintele ei, Jean-Claude Juncker, va vizita forumul economic din Sankt-Peterburg. Presa occidentală susţine că această vizită e un semnal pentru Vladimir Putin că UE îşi doreşte o îmbunătăţire a relaţiilor.
Datele din sectorul financiar şi cel al resurselor naturale arată că Rusia a intrat în perioada de stabilitate. Astfel, Kremlinul poate rezista încă mulţi ani, iar o criză bruscă, care să determine schimbarea cursului politic şi economic, nu se prevede.
După Defence24, Polonia












