Rușii sunt furioși pe preşedintele CIO, acuzîndu-l că participă la o conspiraţie pentru a-i exclude pe sportivii lor de la JO 2024

Rusia l-a acuzat Marţi pe preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, că participă la o "conspiraţie" împreună cu Ucraina pentru a-i exclude pe cei mai valoroşi sportivi ai săi de la Jocurile care vor avea loc în acest an la Paris, informează Reuters, potrivit Agerpres.
Purtătoarea de cuvînt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a lansat această acuzaţie după ce doi comedianţi ruşi, cunoscuţi sub numele de Vovan şi Lexus, au publicat o înregistrare a unei conversaţii cu Bach, în care preşedintele CIO a fost făcut să creadă că vorbeşte cu un oficial african din domeniul sportului.
Bach a spus, în această conversaţie, că CIO a înfiinţat un grup special pentru a monitoriza mass-media şi internetul şi pentru a se asigura că sportivii ruşi care au făcut declaraţii politice în sprijinul Guvernului lor nu pot lua parte la Jocurile Olimpice.
”Noi am propus părţii ucrainene - nu doar că i-am propus, dar i-am cerut - să ne ofere cunoştinţele sale despre comportamentul unor astfel de sportivi sau oficiali ruşi”, a putut fi auzit Bach spunînd în engleză în această înregistrare.
Zaharova a postat pe Telegram că Bach "a intrat într-o conspiraţie politico-administrativă şi, aparent, criminală cu o anumită parte", adică Ucraina, "pentru a exclude concurenţii sportivi puternici din competiţiile internaţionale".
"Relaţia preşedintelui CIO, Bach, cu Comitetul olimpic ucrainean şi cu oficialii săi şi recunoaşterea unei cereri de monitorizare a sportivilor ruşi ar trebui să facă obiectul unei investigaţii amănunţite", a adăugat ea.
Relaţiile dintre Rusia şi CIO s-au înrăutăţit mult în perioada premergătoare Jocurilor Olimpice, la care sportivii ruşi şi belaruşi vor concura ca neutri, fără steaguri şi imnuri, din cauza războiului din Ucraina. De asemenea, acestor sportivi li s-a interzis să participe la ceremonia de deschidere.
Pe 21 Martie, CIO a semnalat un nou incident în campania de dezinformare a Rusiei lansată împotriva sa. "Apelurile false care pretind că provin de la Comisia Uniunii Africane par să fi fost făcute de acelaşi grup care a atacat deja mai mulţi lideri politici mondiali şi alte personalităţi de rang înalt în mod similar'', a indicat atunci CIO într-un scurt comunicat.
CIO a anunţat înfiinţarea unei comisii pentru a evalua eligibilitatea fiecărui sportiv rus sau belarus care se califică la JO de la Paris.












