Rușii intensifică masiv ofensiva împotriva Ucrainei

Luptele de-a lungul porţiunii de Nord a frontului din Estul Ucrainei s-au înrăutăţit semnificativ în ultimele zile, a afirmat, Sîmbătă, comandantul forţelor terestre ucrainene, Oleksandr Sirski, transmite Reuters.

Comandantul, care a vizitat trupele ucrainene din zonă, a spus că forţele ruse s-au regrupat după ce au suferit pierderi şi atacă în jurul satului Makiivka şi în direcţia oraşului Kupiansk.

”Obiectivul principal al inamicului este înfrîngerea unei grupări a trupelor noastre, încercuirea Kupianskului şi să ajungă la rîul Oskil”, a afirmat Sirski, citat de o platformă militară oficială.

El a adăugat că forţele ruse poartă zeci de asalturi în fiecare zi, dar trupele ucrainene erau pregătite şi rezistă.

Aceste evoluţii intervin în timp ce forţele ruse bombardează, de asemenea, oraşul strategic Avdeevka, într-o secţiune diferită a frontului estic, în ceea ce oficiali ruşi şi occidentali au spus că echivalează cu o nouă ofensivă.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40