Rușii au ocupat noi regiuni în Ucraina şi recuperează din teritoriul pierdut în Kursk

Armata rusă a ocupat circa 235 de kilometri pătraţi de teritoriu săptămîna trecută în Ucraina, mai ales în regiunea estică Doneţk, un record săptămînal în acest an, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Trupele ruse au obţinut cele mai mari cîştiguri în vecinătatea Velika Novosilka, o localitate strategică situată în apropierea graniţei administrative dintre regiunile Doneţk şi Zaporojie, ocupînd în plus încă 33 de kilometri pătraţi în direcţia redutei ucrainene Pokrovsk, un oraş cu circa 60.000 de locuitori înainte de război şi un nod logistic cheie pentru trupele ucrainene în Doneţk care este ţinta principală a actualei ofensive ruse în Estul Ucrainei.

Pînă acum, în Noiembrie, trupele ruse au cucerit circa 600 de kilometri pătraţi de teritoriu, cu aproximativ 100 de kilometri pătraţi mai mult comparativ cu luna Octombrie, conform canalului ucrainean de Telegram "DeepState", apropiat Ministerului Apărării de la Kiev.

Potrivit unui alt canal de Telegram ce monitorizează evoluţia ostilităţilor, Agentsvo, trupele ruse au ajuns deja în centrul oraşului Kurahove, de asemenea o redută ucraineană cheie în Doneţk. Pentru a lansa asaltul asupra oraşului Pokrovsk, trupele ruse au nevoie mai întîi să ocupe Kurahove, remarcă experţi militari din ambele tabere.
La rîndul său, Institutul american pentru studiul războiului ISW estimează că ruşii au ocupat mai mult teritoriu în Sudul Doneţkului în ultimele săptămîni decît în tot anul 2023.

Trupele ruse înaintează în marş forţat şi în regiunea Nord-estică Harkov, cu obiectivul de a ocupa oraşele Izium şi Kupiansk şi să atace apoi dinspre Nord principalele centre operaţionale ale Armatei ucrainene în Doneţk, respectiv oraşele Kramatorsk şi Sloviansk.

Totuşi, experţii occidentali cred că Armata rusă nu va putea să străpungă toate liniile defensive ucrainene pînă la venirea Iernii.

În acest timp, potrivit surselor militare ucrainene, trupele ruse au recuperat aproximativ jumătate din teritoriul pierdut în provincia rusă de graniţă Kursk, unde Armata ucraineană a lansat în August o ofensivă surpriză.

01.12.24 - 15:11
01.12.24 - 15:09
01.12.24 - 15:12
01.12.24 - 15:08
02.12.24 - 14:59
03.12.24 - 01:00
04.12.24 - 00:36
05.12.24 - 15:13
03.12.24 - 00:51
04.12.24 - 00:32
02.12.24 - 15:12
06.12.24 - 16:24
03.12.24 - 00:53
01.12.24 - 15:14
03.12.24 - 00:55