Povestea lui Dimitrie Alexandru Sturdza care lătra la şedinţele cu miniştrii

Dimitrie A. Sturza a fost unul dintre cei mai longevivi premieri pe care i-a avut România în secolul trecut. A fost de opt ori ministru şi a ocupat fotoliul de şef al Consiliului de Miniştri de patru ori, timp de peste zece ani. S-a îmbolnăvit de nervi pe vremea cînd încă mai deţinea funcţia de prim-ministru. Se spune că, în plină şedinţă, începea să plîngă şi lătra mergînd în patru labe printre miniştri.

Dimitrie Alexandru Sturza, om politic, diplomat, fondator al Partidului Liberal, istoric şi economist a fost unul dintre cei mai activi şi mai prolifici reprezentanţi ai scenei politice româneşti din secolul trecut. A rămas în istorie drept unul dintre cei mai longevivi prim-miniştri pe care i-a avut România, dar şi ca singurul premier care şi-a pierdut minţile şi a ajuns la spitalul de nebuni direct din funcţia de şef al Consiliului de Miniştri.

Dimitrie Alexandru Sturdza Miclăuşeni s-a născut pe 25 Februarie 1833 în localitatea Miclăuşeni, fiind fiu al unui importante familii de boieri din Moldova. Tatăl vornicul Alexandru Sturdza a avut grijă ca fiul său să aibă parte de o educaţie aleasă. Tînăru Sturdza şi-a făcut studiile liceale în ţară, urmînd apoi cursuri de drept, economie şi istorie la Berlin, München, Freiburg şi Bonn.

Secretarul lui Cuza

Cariera politică şi-a început-o la întoarcerea în ţară ca secretar al Divanului ad-hoc constituit în Moldova, în 1857. După Unire, Alexandru Ioan Cuza l-a ales pe Sturdza ca secretar personal, acesta fiind un tînăr educat şi şcolit care promitea să facă carieră. În timp, tînărul Sturdza a ajuns adversarul lui Cuza. După ce a publicat un articol defăimător la adresa domnitorului într-o gazetă a vremii, Sturdza a fost aruncat după gratii. A fost judecat şi condamnat la surghiun într-o mănăstire din Moldova. După eliberare a continuat să activeze împotriva lui Cuza. A făcut parte din ”Monstruoasa coaliţie” şi a contribuit la debarcarea domnitorului şi lovitura de stat din 11 Februarie 1866. Sturdza s-a numărat printre susţinătorii instaurării monarhiei constituţionale ereditare în România.

A fost unul dintre fondatorii PNL

A revenit pe funcţii politice, după instalarea primului rege în România, Carol I. Membru fondator al Partidului Naţional Liberal, Sturdza a fost pe rînd ministru al Agriculturii Comerţului, Lucrărilor Publice. A deţinut şi portofoliul Ministerului Finanţelor şi a activat ca agent diplomatic al României la Constantinopol. Sturdza a ajuns preşedinte al Partidului Naţional Liberal, după moartea lui Ion Brătianu. În 1892 a preluat conducerea P.N.L şi a deţinut funcţia de preşedinte al partidului pînă în Ianuarie 1909, cînd a fost înlocuit cu Ionel Brătianu-fiul. Ca liberal de frunte, după ce Carol I a introdus principiul rotativei guvernamentale, Sturdza a fost desemnat de patru ori să formeze Consiliul de Miniştri, deţinînd funcţia de premier, dar şi alte portofolii importante.

Înnebunit de gruparea liberală ” Oculta”

Primele semne ale bolii sale au apărut pe fondul unor mari tensiuni politice. Pe vremea cînd deţinea atît funcţia de şef al Consiliului de Miniştri, cît şi pe cea de şef al PNL, Sturdza a fost supus unor presiuni şi tensiuni mari şi se spune că acesta ar fi fost motivul pentru care s-ar fi îmbolnăvit de nervi. În PNL, s-a format aripa ”Oculta” care voia să-l înlăture pe Sturdza şi din partid, şi de la guvernare. Cel mai mare adversar al premierului era Eugeniu Carada, care îl voia şef peste liberali pe Ionel Brătianu-fiul.

Bătrînul Sturdza a început să aibă din ce în ce mai dese accese de nervi. Ieşirile sale au devenit în scurt timp subiect de scandal în presa vremi. Într-un articol din „Poporanismul” se scria că, în şedinţele Consiliului de miniştri, Sturdza începea să plîngă. Se spunea chiar că Sturdza umbla în patru labe pe sub masă, lătrînd la miniştri. Primul-ministru care îşi pierduse minţile, din cauza stresului, ajunsese să se bage sub masă în şedinţele cu miniştrii şi să îi ciupească pe aceştia de pantaloni.

Dus de regele Carol la o clinică în străinătate

Pe vremea cînd figura ca şef al Consiliului de Miniştri, Carol I l-a dus pe Sturdza la Paris, la un consult într-o clinică de specialitate. Medicii de aici au confirmat că şeful Consiliului de Miniştrii îşi pierduse minţile de multă vreme. O legendă legată de Sturdza spune că, la momentul controlului făcut pe ascuns în străinătate, medicii au vrut să ştie ce funcţie deţine bolnavul.

"Ce funcţie îndeplineşte acest domn în ţara lui?". Însoţitorii zic: "Prim-ministru". "Dar de cîtă vreme este prim-ministru?" "În ultima vreme, de doi ani, dar a mai fost încă vreo 10 ani?" "Pai, zice, este nebun de 10 ani!" Şi a spus: "Fericită ţară, care poate să aibă un prim ministru nebun şi îl ţine zece ani!”, spune legenda, povestită de scriitorul Dan Amedeo Lăzărescu.

A murit la sanatoriu

În Octombrie 1908, după confirmarea bolii de către specialiştii din străinătate, în România s-a făcut anunţul oficial: şeful Consiliului de Miniştri este grav bolnav şi nu îşi mai poate exercita funcţia. A fost dus la tratament la un sanatoriu de boli nervoase din străinătate. Funcţia de premier a fost ocupată de Ion I. C. Brătianu care a prelat şi conducerea PNL. Dimitrie Alexandru Sturdza nu a mai revenit în viaţa politică. A murit la 81 de ani, pe 8 Octombrie 1914, într-un sanatoriu.

Elisabeth BOULEANU, Adevărul.ro