Rolul lui Renato Usatii in alegerile prezidentiale

Astăzi, majoritatea analiştilor politici evaluează şansele lui Igor Dodon, ale Maiei Sandu, ale lui Andrei Năstase, ale lui Iurie Leancă, ale candidatului PD etc. în preconizatele alegeri prezidenţiale, dar una din cele mai importante întrebări ce ţin de respectivul scrutin, în mare parte, rămîne în afara preocupărilor acestora. E vorba de rolul pe care-l va juca în aceste alegeri Renato Usatîi, Primarul general al municipiului Bălţi, liderul „Partidului Nostru”.
Chiar dacă nu va participa în alegerile prezidenţiale, pentru că nu are vîrsta minimă de 40 de ani, prevăzută de legislaţie în acest sens, Renato Usatîi şi partidul său vor avea un cuvînt greu de spus, poate chiar cuvîntul decisiv. Potrivit sondajelor de opinie, Renato Usatîi este văzut de o bună parte din cetăţeni ca fiind cel mai bun pentru funcţia de Preşedinte (unele sondaje îl plasează chiar pe primul loc la acest capitol), iar formaţiunea sa rămîne una dintre cele mai influente (anumite sondaje o dau chiar prima în preferinţele alegătorilor). De asemenea, ar fi de menţionat că reprezentanţii „Partidului Nostru” deţin puterea în circa o treime din marile oraşe ale ţării, iar aceasta este o resursă politică ce nu trebuie neglijată nici de politicieni, nici de analişti, atunci cînd fac estimări legate de alegerile prezidenţiale. Toate acestea ne duc la gîndul că absolut toţi politicienii şi toate partidele ce-şi fac planuri mari pentru apropiatul scrutin, trebuie să includă în strategiile lor un punct aparte ce s-ar referi la Renato Usatîi şi la „Partidul Nostru”.
Cu riscul de a fi acuzat că exagerez, voi afirma, totuşi, că de Renato Usatîi, în primul tur de scrutin va depinde, într-o mare măsură, cine va accede în turul doi şi tot de Renato Usatîi vor depinde decisiv şansele celor doi candidaţi din turul doi (dacă acesta, desigur, va avea loc, deşi practic nimeni nu se îndoieşte că anume aşa va fi).
Ce poate face Renato Usatîi? 1. PN poate înainta propriul candidat, care, la sigur, va înregistra un scor electoral bun. În acest caz, vor scădea considerabil şansele altor candidaţi de pe centru-stînga, iar pe unii dintre aceştia iar putea costa chiar accederea în turul doi. 2. Poate susţine un candidat înaintat de una din formaţiunile de stînga. În acest caz, respectivul candidat nu ar trebui să aibă probleme cu accederea în turul doi şi ar avea mari şanse de a deveni următorul Preşedinte al RM. 3. Poate susţine un candidat de centru sau chiar de centru-dreapta (sub pretextul că acesta va lupta cel mai eficient cu actuala putere şi va ajuta la realizarea scopului declarat al PN – alegeri parlamentare anticipate). În acest caz, respectivul candidat va deveni automat unul din jucătorii politici de bază în scrutinul prezidenţial cu şanse reale de a ieşi învingător din acesta. 4. Poate susţine un candidat comun al opoziţiei. Dacă opoziţia va reuşi să găsească acel numitor comun care să o unească, iar PN va face parte din această opoziţie unită, atunci candidatul respectiv va porni cu prima şansă în scrutinul prezidenţial. 5. Poate susţine un candidat nepartinic. În acest caz, Renato Usatîi le va strica multora calculele preelectorale, iar respectivul candidat automat va deveni unul din principalii concurenţi în lupta pentru fotoliul de Preşedinte.
Poate că există şi alte posibilităţi la care ar putea apela Renato Usatîi, dar şi cele menţionate sînt suficiente pentru a demonstra că el, chiar şi nefiind candidat la funcţia de Preşedinte, poate înclina decisiv balanţa în apropiatul scrutin.
Igor VOLNIŢCHI












