RM SUB ASEDIUL INARMAT AL LUI PLAHOTNIUC
Învingători, învinşi şi cronica unei revoluţii amînate
Autor: Mihai CONŢIU
În editorialul de Vinerea trecută, în chiar titlu întrebam relativ retoric: „Pentru cine va fi decisiva ziua de 4 Octombrie – pentru protestatari sau guvernanţi?” În cele ce urmează, vom încerca să fixăm cîteva repere din care să înţelegem că acea zi a fost relativ decisivă, în egală măsură, pentru ambele tabere – protestatari şi guvernanţi.
Duminica trecută, pînă şi orbii, surzii sau cei mai săraci cu duhul au înţeles că acesta stat – Republica Moldova – este capturat în totalitate de către odiosul oligarh Vladimir Plahotniuc. Acum este mai limpede ca niciodată că oligarhul a instaurat o dictatură personală de tip militar. Are la cheremul lui nu doar armata personală de luptători profesionişti, camuflată „juridic” sub denumirea unei firme particulare de pază, Argus, ci şi MAI, pe care şi l-a adjudecat prin cunoscutele sale metode criminale, MAN, aflat sub controlul politic formal al servitorului său credincios Mihai Ghimpu, dar şi SIS.
Chişinăul sub teroarea MAI, SIS şi MAN, conduse din umbră de oligarh
Cine a fost în Chişinău Duminica trecută, a constatat că întreg oraşul era sub stare de asediu, de parcă MAI cu întreg personalul, inclusiv trupele speciale, şi SIS se aşteptau ca Chişinăul să fie atacat de Rusia, NATO sau extratereştrii. Din cîte sîntem informaţi, erau pregătite să intervină şi trupele Ministerului Apărării Naţionale. Adică, Armata! Penibil, dramatic şi extrem de periculos în acelaşi timp! Doar pentru ca Plahotniuc să nu-şi piardă controlul dictatorial asupra acestui stat, au fost aduşi la Chişinău aproape toţi poliţiştii din toate raioanele ţării. Vă daţi seama cîte milioane au fost cheltuite din bugetul de stat într-o singură zi doar pentru a i se apăra pielea mafiotului şef al Republicii Moldova? Sîntem informaţi că hrana acestor trupe, care au fost de ordinul miilor, ar fi fost asigurată de oligarh prin intermediul bucătăriei hotelului său, Nobil Club.
Apropo de hotelul lui, ni se spune că tot acolo obişnuieşte să cineze şi ambasadorul român Marius Lazurcă, diplomat agreat aici de premierul penal al României, Victor Ponta, complicele lui Plahotniuc. Cu alt prilej, vă vom detalia cîteva secrete ale prieteniei dintre Ponta şi Plahotniuc, care nu au nimic de-a face cu ceea ce se declară oficial, fiind vorba de interese economice privilegiate, spălări de bani etc. Dar să revenim la ziua de Duminică!
Actorii politici ai protestelor
Deja se ştie bine că Platforma DA a organizat un miting de protest extrem de impresionant sub aspect numeric. Agenţia Mediafax, de la Bucureşti, unde protestele din Moldova în general nu sînt susţinute, dă cifra de 20.000 de oameni. Un miting paşnic, care s-a dorit a fi decisiv şi ultimativ pentru guvernanţi. În paralel, în faţa Preşedinţiei şi a Parlamentului, au mai fost organizate două mitinguri, la fel de paşnice, de către socialiştii lui Igor Dodon şi de Partidul Nostru al lui Renato Usatîi. În esenţă, toate cele trei formaţiuni aveau aceleaşi solicitări – demisiile şefului statului, premierului, preşedintelui Parlamentului, a şefilor de la Procuratură, CNA, Justiţiei, a directorului televiziunii naţionale, precum şi autodizolvarea Parlamentului, declanşarea alegerilor generale anticipate şi alegerea preşedintelui ţării de către întreg poporul.
Reprezentanţii Platformei DA, în frunte cu preşedintele Consiliului Marii Adunări Naţionale, Andrei Năstase, s-au deplasat la Parlament spre a verifica dacă li s-a îndeplinit cerinţa de a fi convocată o şedinţă comună a principalelor instituţii ale statului, la care să participe şi ei. În faţa legislativului s-a iscat o busculadă în clipa în care cîţiva protestatari au încercat să intre în Parlament, fiind împiedicaţi de carabinieri, care au blocat intrarea în clădire. Andrei Năstase consideră refuzul guvernanţilor de a convoca o şedinţă reunită a Parlamentului cu şeful statului, premierului şi reprezentanţii protestatarilor drept dovadă de laşitate şi lipsă de integritate.
Anterior, în incinta Parlamentului veniseră şi socialiştii lui Dodon. „Fracţiunea socialiştilor a venit în incinta Parlamentului pentru a convoca şedinţa extraordinară. Regretăm că nici un alt deputat, inclusiv cei independenţi, nu a venit. Am pregătit proiectul de moţiune de cenzură a Guvernului Streleţ, este semnat de 24 de deputaţi socialişti. Săptămâna care vine ar putea fi semnat de 26 de deputaţi. Al doilea demers este privind iniţierea demiterii preşedintelui ţării, semnat de 24, mai avem nevoie de 10 semnături. Alt demers prevede demiterea conducerii mai multor instituţii care se fac vinovate de furtul miliardului şi de situaţia deplorabilă din ţară, şi un alt demers este modificarea Constituţiei privind alegerea directă a preşedintelui ţării”, a declarat Igor Dodon.
Platforma DA, între DA şi NU
Privind din perspectiva impactului social pe care l-a avut mitingul Platformei DA, ţinînd seamă de provocările existente, desfăşurarea de forţe armate, manipulările imperiului mediatic al lui Plahotniuc şi multe alte tentative, putem spune că a fost o reuşită. Protestele de Duminică au fost o reuşită şi din cauză că organizatorii au izbutit să evite vărsări de sînge, un adevărat măcel pus la cale de către Plahotniuc.
Se ştie că oligarhul nu s-a aflat în ţară, iar asta pentru că treburile murdare le coordonează din umbră, de la distanţă şi sînt executate de subordonaţii lui personali şi de STAT.
Protestatarii Platformei DA au pichetat timp de aproape două ore clădirea Global Business Center, în care se află sediul lui Vladimir Plahotniuc. Cîţiva dintre manifestanţi au reuşit să intre în clădire, dar nu l-au găsit pe Plahotniuc. În schimb, în clădire se afla deputatul PD, sportivul Constantin Ţuţu, care i-a întrebat pe reprezentanţii protestatarilor dacă nu au consumat droguri. Potrivit mărturiei unuia dintre aceşti manifestanţi, în sediul respectiv era depozitat un întreg arsenal de arme de război. Oare nu era mai bine ca acele mii de militari operativi ai MAI să fi luat cu asalt această clădire, să confişte armele, să stabilească legalitatea existenţei lor, decît să-i păstreze în încercuire pe protestatari paşnici şi pe chişinăuieni, în general?
Evitînd vărsarea de sînge, se poate crede că Platforma DA nu doar că a făcut un pas înapoi, ci şi că ar fi fost anihilaţi, ceea ce nu corespunde realităţii. Faptul că Platforma DA a decis înfiinţarea unei Gărzi a Poporului ar trebui să dea de gîndit guvernanţilor, care se ţin cu disperare de Putere, în folosul exclusiv a deja dictatorului militar Plahotniuc. Asta mai înseamnă că o revoluţie se află în derulare, iar Garda Poporului poate fi chezăşia înfrîngerii oligarhului şi a Puterii pe cale paşnică. Cei cu experienţă în domeniu ştiu ce înseamnă asta.
Totodată, protestatari au votat constituirea unor comitete de grevă pe lîngă cele mai importante întreprinderi din ţară, iar asta în vederea declanşării unei grave generale. În plus, s-a votat ca protestatarii să nu se supună civic, într-o primă fază prin neplata facturilor la energia electrică şi a gazelor naturale. Au decis aceasta deoarece specialiştii în domeniu au demonstrat că, spre finele anului 2014, a fost înregistrată o firmă offshore, care intermediază livrarea energiei electrice de la Cuciurgan către consumatorii casnici şi industriali din Moldova. Prin această schemă, ai căror autori sînt Plahotniuc şi Evgheni Sevciuk, consumatorii plătesc de cîteva ori mai mult peste preţul real, iar cei doi cîştigă zeci de milioane de dolari anual. Cu alte cuvinte, oligarhul susţine financiar şi regimul de la Tiraspol.
Cu riscul de a fi considerat subiectiv, voi comenta şi următoarea afirmaţie a lui Andrei Năstase: „În situaţia lui Plahotniuc, la momentul actual, se află, la fel, Filat şi Ghimpu. Există Plahotniuc care îi ţine pe tot ostatici, iar ţara rămâne în prizonierat”. Aici sînt cîteva nuanţe contradictorii, în sensul că se constată că Plahotniuc îi ţine ostatici pe toţi. În primul rînd, Ghimpu nu este ostaticul oligarhului, ci aliatul său necondiţionat şi cointeresat. Anume el este cel care, la ordinul lui Plahotniuc, a declanşat operaţiunea de denigrare a lui Filat din clipa în care acesta, fiind premier, a condamnat crima din Pădurea Domnească şi atacurile rider comise de oligarh. Anume Ghimpu şi Plahotniuc au iniţiat demiterea ilegală, abuzivă din funcţia de premier a lui Filat şi constrîngerea acestuia, pe toate căile, de a mai avea un cuvînt decisiv în parcursul proeuropean al ţării. Dacă Filat nu ceda, nici Acordul de Asociere cu UE nu mai era semnat.
Ţinînd seamă şi de aceste lucruri, mi s-a părut total inoportună condamnarea publică a lui Filat de către cei de la Platforma DA la mitingul de Duminică. Filat trebuia privit ca un posibil partener politic proeuropean de discuţii, căci prioritar pentru ţară este decapitarea lui Plahotniuc. Căzînd el, Plahotniuc, cade şi complicele lui, Ghimpu, iar Justiţia, Procuratura, CNA, CNI, MAI, MAN etc. devin cu adevărat libere.
Ghimpu, la finalul unei cariere politice primitive, penibile şi dezonorante pentru ţară
Protestele de Duminică au prefigurat clar faptul că „liberalul” Ghimpu a ajuns la capătul carierei lui politice rudimentare. Gata! La viitoarele alegeri, Ghimpu va reintra în binemeritatul anonimat, fiind uşor de anticipat că îl va trage după el şi pe Dorin Chirtoacă. Alianţa lor cu Plahotniuc le-a creat perspectiva unor viitoare dosare penale extrem de grele. Gata, falsul lor pro-europenism şi pro-românism s-a răsuflat, iar după ce penalul premier român Ponta va fi condamnat la puşcărie, vor ieşi la iveală toate afacerile politico-financiare necurate moldo-române! Gata, acum îşi aşteaptă rîndul o altă generaţie de unionişti, la fel de ineficientă şi manipulantă! Pe bani, bineînţeles, căci doar este o afacere, nu o mişcare de suflet!
Voci europene
Cu două zile înaintea mitingului de Dumnică, Vineri, şeful Delegaţiei UE în RM, Pirkka Tapiola, afirma că „reformele reprezintă unica soluţie pentru redresarea situaţiei în Republica Moldova, însă implementarea acestora este împiedicată de interesele personale din sistemul politic”, că „aceste interese împiedică şi investitorii străini să vină la noi în ţară”.
Totodată, Pirkka Tapiola a mai spus: „FMI a avut nevoie de garanţii, de o stabilitate politică. Pentru a obţine semnarea unui Acord cu FMI aveţi nevoie de reforme. FMI cere uneori reforme prea dure, însă acest mecanism a funcţionat în toată lumea. Cred că va funcţiona şi la voi. Aşa că faceţi reforme, semnaţi Acordul cu FMI şi deblocaţi finanţarea externă”.
Vorbind despre protestele de Duminică, Excelenţa Sa, doamna Ulrike Knotz, ambasadorul Germaniei Federale la Chişinău, a declarat: „Din păcate, protestele actuale arată că cetăţenii Republicii Moldova nu sînt mulţumiţi de rezultatele reformelor. Sper foarte mult că cei ce poartă responsabilitatea politică au înţeles mesajul cetăţenilor şi în spirit european vor implementa reformele rentabile, în special în acele domenii care sînt fundamentale pentru funcţionarea societăţii şi economiei. Mă refer aici la sectorul justiţiei şi cel bancar”, a subliniat Ulrike.
Duminică seara, la Jurnal Tv, am ascultat-o, într-o intervenţie telefonică, şi pe europarlamentarul român Monica Macovei, care crede că oligarhul Vladimir Plahotniuc este „cea mai toxică persoană din Republica Moldova”. Printre altele, Macovei, care este o expertă de primă mînă în materie de Justiţie şi reformarea acesteia, a mai spus: „Felicitări Platformei „Demnitate şi Adevăr”, care a însufleţit acest protest, şi felicitări tuturor oamenilor care ies în număr de zeci de mii în stradă. Poporul este suveran şi poate ieşi în stradă pentru a schimba şefii care nu servesc interesele poporului, iar în acest caz care au furat poporul. Şi vreau să îndemn oamenii să nu se lase, pentru că politicienii asta şi aşteaptă: că protestatarii o să se plictisească şi n-o să mai iasă”.
„Republica Moldova este un stat capturat de corupţie. Există corupţie politică. Se iau decizii cu corupţia pe masă. În opinia mea, trebuie să existe negocieri între reprezentanţii protestatarilor şi Guvern, care să finalizeze cu un document semnat prin care Guvernul să se angajeze să îndeplinească revendicările oamenilor. Guvernanţii trebuie să promită în scris îndeplinirea revendicărilor înaintate, ca pe urmă să-i urmăriţi pas cu pas ce fac şi acest document să fie trimis şi la Bruxelles. Europarlamentarul a mai spus că tăcerea guvernanţilor arată o laşitate foarte mare din partea acestora.
În final, ţinînd seamă de declaraţiile celor trei oficiali citaţi mai sus, constatăm că actualii guvernanţi se află în imposibilitatea de a mai dialoga şi a oferi ceva concret FMI sau UE în materie de reforme. Gata, organismele internaţionale nu mai sînt dispuse să colaboreze cu o guvernare mafiotă aflată sub controlul exclusiv al lui Plahotniuc! UE şi „România paralelă” au greşit cumplit faţă de populaţia acestei ţări cînd şi-au imaginat că este oportun să susţină o guvernare coruptă, în speranţa că va opta pentru calea europeană, iar asta din teamă că vine Stînga la Putere şi renunţă la parcursul proeuropean sau că va denunţa Acordul de Asociere! Să fim serioşi, Dodon şi Usatîi, dacă ajung la Putere, vor vedea că nu-l pot denunţa, că au nevoie de el şi că, cel mult, vor solicita anumite negocieri, pe care Guvernul Leancă a fost incapabil să le ceară, în interes naţional, iar asta din nepricepere şi pentru că nici nu l-a citit.
Marea greşeală a actualelor partide aflate la guvernare este aceea că, după alegerile din 2014, nu a oferit guvernarea Stîngii, în frunte cu Dodon, cîştigătorul alegerilor. Cine ştie, poate că astăzi ar fi fost priviţi de către populaţie chiar cu nostalgii proeuropene, dar nu ca nişte mafioţi, aşa cum se întîmplă acum!? Pentru asta însă n-ar fi trebuit să existe un Plahotniuc şi ar fi fost nevoie ca politicienii de la guvernare să fie vizionari, în termeni rezonabili şi indispensabili oricărui individ care se avîntă în marea politică. Pînă atunci, însă, Plahotniuc cînd pică?