"RIA Melitopol": Partizanii ucraineni au aruncat in aer o linie de cale ferata din Melitopol, blocind aprovizionarea rusilor cu munitie din Crimeea

Partizanii din Melitopol, oraş ucrainean aflat temporar sub ocupaţie rusă, au aruncat în aer o linie de cale ferată folosită de invadatori pentru aprovizionarea cu muniție din Crimeea.

"A fost aruncată în aer un segment de cale ferată folosit de ocupanți pentru livrări de arme și combustibil pentru echipament militar dinspre Republica Autonomă Crimeea", scrie, Sîmbătă, canalul de Telegram "RIA Melitopol".

Acum, armata rusă inspectează îndeaproape toate vehiculele din zonă şi percheziţionează toți bicicliștii și pietonii din oraş.

Amintim că, anterior, partizanii ucraineni din Melitopol au aruncat în aer sediul partidului pro-Kremin "Rusia Unită", unde colaboraţioniştii şi trupele de ocupaţie pregăteau un aşa-zis referendum.