RETEAUA COMPLICE ROMANEASCA

Ignoranţă, prostie epatantă ori subordonare suspectă?

Într-una din serile săptămînii trecute, o crainică „la kilogram” de la Ştirile Pro Tv Chişinău, referindu-se la Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a folosit apelativul de „Preşedintele pro rus Igor Dodon”. Toţi cei care nu au centrul gîndirii în clitoris, testicule şi stomacştiu prea bine că această formulare, Igor Dodon, „Preşedinte pro rus”, a fost concepută în laboratoarele secrete de la Bucureşti, care l-au susţinut şi încă îl mai protejează pe uzurpatorul Vladimir Plahotniuc, pentru a-l încadra pe Dodon într-un tipar geostrategic ori geopolitic limitat. Unul dintre agenţii propagandişti ai acestui apelativ este analistul politic român Iulian Chifu, un susţinător cinic şi cu morgă didactică al lui Plahotniuc. După ce şi o serie întreagă de analişti politici respectabili de la Bucureşti au constatat că acest Chifu a fost în solda lui Plahotniuc, nouă nu ne mai rămîne decît să spunem: Vedeţi că am avut dreptate tot timpul? Vedeţi că şi Chifu trebuie trecut în lista complicilor români ai lui Plahotniuc, că şi el este unul dintre inamicii moldovenilor?

Revin la crainica de la Ştirile Pro Tv Chişinău! Întrucît nu fac parte din categoria acelor persoane care se bucură de existenţa prostiei doar pentru a-şi etala aluziv inteligenţa, sînt nevoit să recurg la stilul pamfletar. Oare să fie atît de tîmpită încît nu ştie ce scrie şi rosteşte? Chiar dacă a preluat, probabil la o comandă subtilă, insinuantă, formula „laboratoarelor româneşti” complice cu Plahotniuc de „Preşedintele pro rus Igor Dodon”, ea este atît de ignorantă încît să nu priceapă că trebuie să fie şi proprietara responsabilă a propoziţiilor pe care le formulează şi rosteşte? Da, se vede că este nu doar ignorantă, ci şi de o prostie dezarmantă de te face să crezi că jurnalismul de televiziune încă nu are şanse de profesionalizare!

Că vreau sau nu, sînt dator să mă cobor la mintea ei de curcă beată! Spunînd „Preşedintele pro rus Igor Dodon”, la fel de bine această crainică putea să ne vorbească despre tatăl ei de la ţară că este un tată „pro zoofilie”, că mama ei este „pro afro-americani”, că ea este „pro Dubai” ori că iubitul/soţul ei este „pro fetişism”. Măi, gramatică opţională, Dodon este Preşedintele tuturor, inclusiv al celor care nu l-au votat. El este şi Preşedintele meu, şi al tău, şi al mamei tale şi al tuturor „abuzaţilor electoral” de către Plahotniuc, Şor sau Usatîi! Documentează-te, fată, ca să nu folosesc alt apelativ, revăzînd ori reauzind toate discursurile lui Dodon în raport cu Rusia, întreaga lume şi chiar cu tine, crainică la kilogram de la Pro Tv Chişinău! Am convingerea că Preşedintele Igor Dodon ar avea suficiente motive ca să nu mai accepte invitaţiile la acest post de televiziune.

Aşa-i cu unele fetişcane care devin crainice ori moderatoare la unele posturi de televiziune fără să cunoască gramatica elementară nu pentru actul jurnalistic în sine, ci strict pentru a fi remarcate de unul cu bani ca să şi le facă metrese ori, în cel mai fericit caz, să le ia de nevastă!

Mihai CONŢIU

01.05.24 - 00:04
01.05.24 - 00:12
01.05.24 - 00:11
02.05.24 - 01:12
02.05.24 - 13:35
02.05.24 - 01:15
02.05.24 - 13:34
02.05.24 - 13:32
02.05.24 - 13:33
02.05.24 - 13:37
03.05.24 - 00:29
03.05.24 - 12:22
03.05.24 - 12:37
01.05.24 - 00:07
01.05.24 - 00:06