Regrete si sperante de viitor in discursurile politicienilor ungari la sedinta solemna a Parlamentului care a marcat centenarul Tratatului de la Trianon

Naţiunea ungară ”nu are doar un trecut, ci şi un viitor”, a afirmat Joi Preşedintele Ungariei, Janos Ader, într-un discurs susţinut în faţa Parlamentului de la Budapesta cu ocazia marcării centenarului Tratatului de Pace de la Trianon, care a încheiat Primul Război Mondial, scrie agenţia MTI, potrivit agerpres.

”După 100 de ani, chinuiţi de două războaie mondiale, Trianon, crize economice, cu mai mult de 40 de ani de ocoliş comunist-socialist şi o revoluţie eşuată în urma noastră, suntem aici şi suntem vii”, a mai spus Preşedintele ungar.

Graniţele geografice ale Ungariei au fost schimbate în 1920, dar ”nimeni nu ne poate priva de dreptul de a păstra frontierele spirituale ale naţiunii”, a continuat el.

Potrivit hirado.hu, Janos Ader a vorbit şi despre faptul că, de la cel de Al Doilea Război Mondial, Ungaria este mereu şi mereu acuzată de intenţia de a-şi modifica graniţele, deşi, atunci cînd istoria ar fi oferit oportunităţi în acest sens, Ungaria nu a revendicat niciodată teritorii, cum nu a revendicat nici în momentul căderii regimului Ceauşescu, nici la destrămarea Iugoslaviei, nici la renaşterea Ucrainei în urma dezmembrării Uniunii Sovietice, sau în cazul separării Cehiei de Slovacia.

„Ne respectăm vecinii, dar le cerem să ne respecte şi ei pe noi şi pe maghiarii care trăiesc în ţara lor. Oferim respect naţionalităţilor care trăiesc în Ungaria şi am dori ca acestea să se îndrepte spre noi tot cu respect”, a precizat Preşedintele ungar.

La rîndul său, premierul Viktor Orban a declarat că ”apreciază foarte mult” propunerea primarului Budapestei de a se păstra un minut de reculegere în ziua centenarului Tratatului de Pace de la Trianon. Răspunzînd unei întrebări din partea presei după sesiunea comemorativă a Parlamentului, el a apreciat că ”aceasta (minutul de reculegere – n. r.) este conduita corectă pe 4 Iunie, întrucît Budapesta este Capitala naţiunii”. ”Noi putem avea divergenţe politice, dar toţi aparţinem aceleiaşi naţiuni ungare”, a adăugat Viktor Orban.

Primarul Gergely Karacsony a propus ca Joi, la ora locală 16:30, oraşul să se ”oprească” şi tot traficul să înceteze timp de un minut în ziua cînd se împlinesc 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon.

Preşedintele Parlamentului ungar, Laszlo Kover, a estimat că dreptul fiecăruia la identitate naţională trebuie recunoscut printre drepturile universale ale omului, argumentînd că ”această cauză serveşte viitorului naţiunii ungare, naţiunilor vecine şi Europei în acelaşi timp”. Acesta a mai menţionat în discursul său că Ungaria ”a avut 100 de ani dificili”, dar acum trebuie să se concentreze pe ”viitorul pe care-l are în faţă, pe care singuri ni-l putem construi”.

”Devenind mai puternici prin abilitatea de a supravieţui chiar şi atunci cînd suntem separaţi şi continuînd eforturile generaţiilor anterioare trebuie să facem din secolul următor o poveste de succes a Ungariei”, a mai spus Kover.

Partidul premierului Viktor Orban, Fidesz, a emis o declaraţie în care scrie că în urma Tratatului de la Trianon, destinat să ”sape groapa Ungariei”, două treimi din teritoriul ţării şi o treime din populaţia ei au fost cedate ţărilor vecine. ”Nici o altă naţiune a lumii nu a trăit o asemenea tragedie şi ciuntire” a teritoriului ei, susţine formaţiunea de guvernămînt, adăugînd că ”datorită consecvenţei Guvernului şi cooperării naţionale în ultimii zece ani Ungaria este mai puternică faţă de oricînd în ultimul secol”. ”Forţa şi cooperarea maghiarilor ne-au ajutat să rezolvăm orice criză şi ţara creşte economic, financiar şi cultural”, menţionează de asemenea Fidesz în declaraţia publicată.

În acelaşi text sunt criticare partidele de stînga, pe care Fidesz le acuză că doresc să slăbească Ungaria şi să o facă să-şi piardă identitatea naţională transformînd-o într-o ţară ”care să poată fi exploatată economic, controlată politic şi unde ei să poată aduce migranţi”. Stîngiştii ungari ”încearcă să înlocuiască Guvernul naţional cu un Cabinet marionetă care să poate duce la bun sfîrşit misiunea Trianonului”, partidele de stînga maghiare fiind ”dispuse să renunţe la suveranitatea naţională a Ungariei, să distrugă identitatea naţională şi realizările ei economice în schimbul puterii şi banilor”, continuă Fidesz în aceeaşi declaraţie.

Vorbind într-o conferinţă de presă, liderul partidului de opoziţie LMP (ecologist), Laszlo Lorant Keresztes, a susţinut că la o sută de ani după ”dictatul ruşinos” naţiunea ungară rămîne ”solidară şi unită”. ”Bazinul carpatic este o moştenire comună şi un viitor comun, însă aceia care spun că trebuie să privim numai către viitor greşesc. Decizia de la Trianon este o tragedie care ne va însoţi mereu”, a subliniat Keresztes.

El a adăugat că şi după un secol comunităţile maghiare din zonele care astăzi nu mai aparţin Ungariei au arătat că doresc şi pot rămîne maghiare în pofida numeroaselor încercări. În acelaşi timp, comunităţile maghiare din mai multe state sunt supuse unor ”atacuri politice”, lucru inacceptabil, a spus de asemenea Keresztes.

”Trianonul ne însoţeşte în fiecare zi”, a afirmat la rîndul său Peter Ungar, un parlamentar al aceleiaşi formaţiuni, adăugînd că apartenenţa la UE ”nu ne eliberează de trauma Trianonului”. ”Totuşi, îl putem comemora, ceea ce este primul pas către consensul naţional”, a mai spus acest politician cu privire tratatul pe care l-a descris drept ”injust” şi ”greşit” şi despre care consideră că a condus la un dezastru geopolitic.

”Lecţia învăţată este că marile puteri mondiale pot acţiona împotriva Ungariei în orice moment şi că Ungaria se poate baza doar pe ea în politica internaţională”, a concluzionat Peter Ungar.