RECORDURI: UN ZIAR DIN IASI, CEL MAI SCUMP DIN LUME
Cel mai scump ziar din lume este ''Zimbrulu şi Vulturulu'', record omologat de Academia Mondială a Recordurilor în iunie 2008. Ziarul a apărut în secolul al XIX-lea în Moldova, la Iaşi.
Publicaţia s-a numit astfel între 3 iulie 1850 şi 21 februarie 1852, precum şi între 17 ianuarie 1855 şi 10 septembrie 1856. În intervalul 1 noiembrie 1858 — 30 decembrie 1858 a apărut sub titlul Zimbrul şi Vulturul.
Un anume exemplar al amintitei gazete politico-culturale a fost tipărit în luna mai 1858, iar coincidenţa a făcut ca acesta să fie primul dintr-un teanc de ziare expediat la Galaţi. Din cauza faptului că pachetul respectiv cîntarea foarte mult, pe primul ziar s-au aplicat opt timbre de cinci parale din a doua emisiune ''Cap de bour'' din 1858, cu legenda ''Porto Gazetei'', pe hîrtie azurată, obliterate cu ştampila rotundă IASSY MOLDOVA. De altfel, respectivul exemplar al ziarului Zimbrulu şi Vulturulu este şi cea mai scumpă piesă filatelică românească.
Ajuns la destinaţie, respectivul număr din Zimbrulu si Vulturulu a fost vîndut unui librar, colecţionar de timbre. Numele deţinătorilor acestui ziar în secolul al XIX-lea nu este cunoscut, pentru că nu există documente care să arate primii proprietari.
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES ARHIVA
În 1969, proprietarul de atunci al ziarului l-a prezentat, alături de colecţia sa de timbre, la o expoziţie mondială organizată la Sofia şi a cîştigat marele premiu. Ulterior, ziarul a intrat în posesia unui colecţionar din Elveţia.
Momentul în care exemplarul a devenit cel mai scump din lume a avut loc în anul 2007, cînd, în urma unei licitaţii, i-a fost adjudecat colecţionarului londonez Joseph Hackmey pentru suma de 830.000 euro.
Renumitul ziar s-a întors în România în perioada 20 — 27 iunie 2008 cînd, la Complexul Romexpo, a fost organizată, pentru prima oară în România, Expoziţia Filatelică Mondială EFIRO 2008, cu prilejul sărbătoririi a 150 de ani de la apariţia primelor mărci poştale româneşti, ''Cap de bour''.
Prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată "Cap de bour" a fost tipărită la 15 iulie 1858, la o distanţă de 18 ani faţă de Marea Britanie care a emis primul timbru din lume la 6 mai 1840. În România, prima serie de timbre a fost tipărită în Moldova, la Iaşi la tipografia Atelia Timbrului, în timpul caimacamiei lui Nicolae Vogoride şi a intrat in circulaţie la 22 iulie 1858.
Marca poştală a constituit în Moldova o adevărată revoluţie în sistemul de comunicare organizat, poştal, dar şi o mişcare politică împotriva suzeranităţii otomane, care nu agrea, în Ţările Române, nici un fel de autonomie instituţională sau economică, cum ar fi moneda proprie, însemnele sau drapelul. Spre deosebire de majoritatea ţărilor care emiteau la acea dată mărci poştale cu efigiile conducătorilor aflaţi în fruntea statelor respective, pentru primele timbre ale Principatului Moldova a fost ales ca simbol capul de bour.
Mărcile din prima emisiune "Cap de bour", cu valorile nominale de 27, 54, 81 şi 108 parale, sînt estimate astăzi între 5.000 şi 100.000 de euro, în funcţie de calitate, ştampilat sau neştampilat, dacă sînt sau nu aplicate pe scrisoare etc. (agerpres.ro)