REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (6 octombrie 2022)

Expozițiile Moldagrotech și Farmer vor reveni la MOLDEXPO

În perioada 13-16 octombrie, la MOLDEXPO revine Săptămîna agroindustrială. După o pauză de doi ani, cele mai importante expoziții ale anului, Moldagrotech (ediția 40) și Farmer (ediția 25) își vor aduna partenerii pentru a prezenta tendințele sectorului și noutățile din domeniu. Agenda evenimentului include desfășurarea tîrgului agricol “Toamna de Aur” și expoziția animalelor de rasă „Animal show”. Ediţia curentă va întruni peste două sute de companii din Republica Moldova, România, Ucraina, Italia, Austria.

 

Ambasadorul Federației Ruse în R. Moldova a fost convocat la MAEIE

Șeful diplomației Republicii Moldova, Nicu Popescu, a dispus convocarea la Ministerul Afacerilor Externe și a Integrării Europene a ambasadorului Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov, pentru comunicarea poziției țării noastre referitoare la tentativa de anexare ilegală de către Federația Rusă a unor teritorii ucrainene. Potrivit MAEIE, „Republica Moldova nu a recunoscut, nu recunoaște și nici nu va recunoaște rezultatele așa-numitor plebiscite și condamnă în termenii cei mai fermi tentativa anexării ilegitime a teritoriilor ocupate ale Ucrainei”.

 

Grădina Zoologică se pregătește pentru trecerea la regimul de iarnă

Grădina Zoologică din capitală va activa pînă la ora 19:00, iar casele de bilete vor fi deschise pînă la ora 18:00. Parcul Zoo se pregătește pentru trecerea treptată la regimul de iarnă. În prezent, Grădina Zoologică din capitală numără peste 1100 de vietăți. Prețul unui bilet pentru maturi este de 30 de lei. Copiii pînă la vîrsta de 7 ani au acces gratuit, iar cei cu vîrstele cuprinse între 7 și 18 ani achită o taxă de 5 lei.

 

Producătorii agricoli pot primi granturi pentru echipamente de conservare a solului

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare în parteneriat cu Proiectul ”Agricultura Competitivă în Moldova” (MAC-P) și Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură AIPA au anunțat deschiderea primului apel de finanțare în cadrul Programului de granturi post-investiționale destinate managementului durabil al terenurilor. Cererile pot fi depuse pînă la 1 noiembrie. Granturile sînt destinate compensării cheltuielilor pentru procurarea de echipamente şi utilaje agricole și aplicarea măsurilor care asigură conservarea și ameliorarea solurilor.

 

A început o reuniune pentru combaterea exploatării prin muncă în traficul de ființe umane

La Chișinău a început reuniunea regională a experților din Europa de Sud-Est pentru combaterea exploatării prin muncă în cadrul traficului de ființe umane. În deschiderea evenimentului, Secretarul general al Guvernului, Dumitru Udrea, a menționat că traficul de persoane rămîne o problemă globală și este una dintre cele mai grave crime care afectează viețile a milioane de oameni. Reuniunea va avea loc pe 5-6 octombrie.

 

Euro se scumpește, dolarul se ieftinește

Moneda unică europeană se va scumpi cu doi bani joi, 6 octombrie, iar dolarul american se va ieftini tot cu doi bani. Ca rezultat, euro va costa 19 lei și 31 de bani, iar dolarul – 19 lei și 47 de bani. Pentru leul românesc, Banca Națională a Moldovei a menținut un curs valutar de 3 lei și 90 de bani. Rubla rusească va costa în continuare 32 de bani. Aceeași tendință o va avea și hrivna ucraineană, care va rămîne la nivel de 52 de bani.

 

Mai multe gospodării casnice vor beneficia de eficientizarea energetică a imobilelor

Peste 100 de gospodării casnice care prestează servicii de asistență parentală profesionistă și case de copii de tip familial vor beneficia de audituri energetice în baza cărora vor fi efectuate ulterior lucrări de îmbunătățire a eficienței energetice a locuințelor, a anunţat Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Investițiile de cca 500 mii euro în eficiența energetică a imobilelor prestatorilor de servicii sociale reprezintă o etapă pilot a programului „Casa verde”, care va fi preluat de autorități și extins la nivel național.

 

Prețurile la benzină şi motorină vor crește

Pentru ziua de vineri, 8 octombrie, au fost stabilite următoarele prețuri maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard: benzina COR 95 – 24,43 lei/litru (+ 16 bani); motorină – 26,06 lei/litru (+ 35 bani). Agenţia a explicat că majorările vin după o creștere bruscă a cotațiilor Platts pentru benzină și motorină, care a început cu o zi înainte de reuniunea de la Viena a reprezentanților țărilor OPEC+, în cadrul căreia urma să se decidă asupra reducerii producției globale de petrol.

 

La bugetul de stat au fost acumulate 65,5 miliarde de lei

În nouă luni ale anului 2022, la bugetul public național au fost acumulate venituri în sumă de 65,5 miliarde de lei (peste 3,27 mlrd de euro), fiind în creștere cu 11,5 miliarde lei față de perioada similară a anului trecut. Cheltuielile au constituit 67,3 miliarde de lei, care comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021, sînt mai mari cu 10,8 miliarde de lei. Executarea bugetului public național s-a încheiat cu un deficit în sumă de 1,8 miliarde de lei, iar soldurile mijloacelor bănești în conturile bugetelor componente ale bugetului public național au constituit 15,6 miliarde de lei.

 

La Călărași au fost finalizate lucrările de construcție a rețelei de apeduct și canalizare

Proiectul de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare în oraşul Călărași au fost finalizate. Potrivit Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Centru, valoarea lucrărilor recepționate constituie 32,5 milioane de lei (peste 1,6 mln de euro). Astfel, au fost executate lucrări de extindere și reabilitare a 15,85 km de conducte de apă (inclusiv 875 de branșamente) și extinderea rețelei de canalizare cu scurgere gravitațională cu lungimea de 4,9 km (inclusiv 234 de racorduri la rețeaua de canalizare).

 

Peste 22 mii de apartamente din Bălți vor avea servicii de încălzire mai calitative

Republica Moldova va beneficia de un grant în valoare de două milioane de euro pentru modernizarea sistemului de alimentare cu energie termică în Bălți. Pentru aceasta, a fost semnat un Acord de grant dintre Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, SA "CET-Nord" și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Beneficiari ai proiectului sînt cca 37 de mii de persoane din Bălți. Inițiativa va genera economii de energie de pînă la 117.000 de megawați/oră pe an, va contribui la economisirea a 11.000 de metri cubi de apă și va reduce emisiile de CO2 cu pînă la 23.000 de tone pe an.

 

Fabrică clandestină de țigări, depistată în centrul țării

Activitatea unei fabrici clandestine de țigări din regiunea de centru a țării, a fost destructurată de oamenii legii. În acest caz au fost efectuate 25 de percheziții și au fost reținuți trei bănuiți, cu vîrstele cuprinse între 30 - 35 de ani. Fabrica depistată constă din linie de fermentare (prelucrare) a tutunului, linie de producere a țigărilor și ambalare a acestora. Doi dintre bănuiți și-au recunoscut implicarea în faptele investigate de oamenii legii.

02.01.25 - 14:03
01.01.25 - 16:43
02.01.25 - 14:11
01.01.25 - 16:45
02.01.25 - 14:10
04.01.25 - 16:00
03.01.25 - 13:35
02.01.25 - 14:07
04.01.25 - 15:48
01.01.25 - 16:46
02.01.25 - 14:05
04.01.25 - 15:53
06.01.25 - 12:13
05.01.25 - 12:25
03.01.25 - 13:31