REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (4 mai 2022)
UE va oferi suport sporit R. Moldova
Uniunea Europeană va oferi suport sporit Republicii Moldova, inclusiv echipamente pentru Armata Națională. Anunțul a fost făcut astăzi de către președintele Consiliului European, Charles Michel, în cadrul unei conferințe comune cu șeful statului, Maia Sandu. Președintele R. Moldova a ținut să mulțumească partenerilor europeni pentru ajutorul umanitar în valoare de peste 13 milioane de euro acordat pînă în prezent țării noastre și a reiterat dorința de integrare cît mai rapidă a Republicii Moldova în UE. „Avem nevoie și de permise pentru transportul de mărfuri în UE. Vrem să construim un stat puternic, vrem să avem servicii de calitate, să continuăm reforma justiției și să le oferim tinerilor noștri șansa de a munci și trăi acasă. Însă, pentru a valorifica toate oportunitățile avem nevoie de pace. Am ales integrarea europeană ca model de dezvoltare și la 3 martie R. Moldova a semnat cererea de aderare la UE. Pe 22 aprilie am transmis deja prima parte a chestionarului completat, iar în zilele următoare vom expedia și a doua parte a chestionarului”, a declarat Maia Sandu.
Agenția de Mediu îndeamnă societatea să participe la Campania „Miercurea Verde”
Angajații Agenției de Mediu au lansat campania „Miercurea Verde”. Astfel, ei doresc să inspire oamenii prin propriul exemplu și vin la serviciu optînd pentru un mijloc alternativ de transport. „Ne dorim să fim auziți și să contribuim la realizarea acțiunilor de creare a pistelor pentru biciclete și amenajare a parcărilor pentru acestea, crearea infrastructurii de alimentare a mașinilor electrice pentru instituțiile publice, transport public mai puțin poluant”, indică un comunicat al instituţiei.
Peste 7.100 de străini au solicitat azil în R. Moldova
În perioada 24 februarie - 4 mai, de către Biroul migrație și azil au fost preluate 7.139 de cereri de azil. Potrivit MAI, de la începutul războiului din Ucraina, pe teritoriul țării noastre au intrat 411.483 de cetățeni ucraineni, 312.536 au ieșit, iar 89.185 au rămas. În prezent, pe teritoriul Republicii Moldova sînt 93.012 cetățeni străini, dintre care 47.632 sînt minori (cetățeni ucraineni și de alte naționalități ce au intrat pe segmentul MD-UA).
244 de șoferi s-au ales cu amenzi aplicate de polițiștii moldoveni în comun cu cei din România
În rezultatul filtrelor organizate ieri de polițiștii moldoveni în comun cu polițiștii români au fost verificate 670 de automobile, fiind constatate 244 de contravenții din domeniul circulației rutiere. Astfel, au fost constatate 244 de contravenții din domeniul circulației rutiere, dintre care 93 de cazuri în care a fost depășită limita de viteză admisibilă pe segmentul de drum, 42 pentru nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră și 106 cazuri în care șoferii au încălcat regulile de folosire a centurii de siguranță sau au purtat discuții telefonice în timpul conducerii mijloacelor de transport.
Podul Giurgiulești-Galați a redevenit functional
Podul transfrontalier Giurgiulești – Galați, care leagă cele două maluri ale Prutului este funcțional, anunță Ministerul Economiei și Infrastructurii de la Chișinău. Reparația acestuia a durat nouă luni, în reconstrucția lui fiind investiți circa 8 milioane de lei (RON), asigurate în totalitate de Guvernul României. Secretarul general al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija, și secretarul pe domeniul infrastructurii de transport, Mircea Păscăluță, împreună cu secretarul de stat de la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii din România, Irinel Ionel Scrioșteanu au vizitat marți podul transfrontalier. Podul interconectează infrastructurile rutiere între cele două state, pe teritoriul Republicii Moldova drumul național M3 Chişinău – Comrat – Giurgiuleşti – frontiera cu România și pe teritoriul României.
74 experți FRONTEX și 4 ai Europol vor ajuta la supravegherea și controlul frontierei de stat
74 experți Frontex, the European Border and Coast Guard Agency și 4 ai Europol întreprind activități de supraveghere și control cu privire la prevenirea unor posibile activități de criminalitate transfrontalieră, droguri, trafic de persoane, precum și de arme și muniție. Experții internaționali împreună cu polițiștii de frontieră moldoveni pun în executare acțiunile de asigurare a frontierei de stat a Republicii Moldova față de intervenții ilicite, care țin de infracționalitatea economică și fapte penale contra persoanelor și patrimoniului.
CSE a stabilit noi prevederi privind modalitatea de traversare a frontierei de stat de către cetățenii ucraineni
Membrii Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) au adoptat, în cadrul ședinței de miercuri, 4 mai, cîteva ajustări la modalitatea de traversare a frontierei de stat de către refugiații din Ucraina. Astfel, cetățenii ucraineni, care au intrat pe teritoriul R. Moldova în baza unui act de identitate, inclusiv cu termenul de valabilitate expirat, vor putea părăsi teritoriul țării noastre, prezentînd același document. Aceste condiții de traversare a frontierei de stat în regim facilitat, vor putea fi aplicate doar o singură dată, iar Poliția de Frontieră urmează să informeze cetățenii ucraineni despre noile prevederi CSE în acest sens. Totodată, au fost ajustate măsurile privind protecția copiilor aflaţi în situație de risc şi a copiilor separaţi de părinţi, care traversează frontiera de stat din partea Ucrainei.
Serviciul Vamal recomandă transportatorilor utilizarea sistemului electronic de declarare prealabilă
Serviciul Vamal a recomandat transportatorilor de mărfuri sub acoperirea Carnetului TIR să utilizeze sistemul electronic de declarare prealabilă TIR-EPD (TIR Electronic PRE-Declaration). Îndemnul se înscrie în contextul traficului majorat de camioane cu mărfuri la frontiera moldo-română, atît pe direcția de ieșire, cît și pe cea de intrare în țară. Prin TIR-EPD, autoritățile vamale au posibilitatea de a completa mai rapid Carnetul TIR în format electronic, fapt care facilitează analiza riscurilor înainte de sosire și face ca trecerea frontierelor să fie mai simplă, mai sigură și mai rapidă.
Festivalul vinurilor și al deliciilor gastronomice revine cu o nouă ediție la finele lunii mai
Festivalul vinurilor și al deliciilor gastronomice din regiunile cu Indicație Geografică Protejată (IGP) ale Moldovei „DeVin & DeGust” revine cu o nouă ediție, la 29 mai, pe strada pietonală „Eugen Doga” din centrul capitalei. Potrivit Oficiului Naţional al Viei şi Vinului (ONVV), în cadrul evenimentului va fi celebrat Vinul Moldovei, „produs al mîndriei naționale, asortat cu bucatele tradiționale și cultura specifică fiecărei regiuni cu IGP”. „Orice consumator de vinuri care dorește să aleagă vinul potrivit gusturilor sale ar trebui să cunoască cel puțin cîteva detalii despre Indicațiile Geografice Protejate și Denumirile de Origine Protejată (IGP/DOP). Aceste însemne de calitate – IGP și DOP – funcționează ca garant al originii și al calității Vinului Moldovei”, indică ONVV.
Benzina și motorina se scumpesc din nou
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat noile prețuri maxime de referință pentru benzină și motorină, pentru mîine, 5 mai. Astfel, benzina va costa 27,76 lei/litru, cu 17 bani mai mult decît astăzi. Motorina va putea fi comercializată cu 27,56 de lei per litru, în creștere cu 8 bani.
Directoarea Spitalului de Psihiatrie Bălți, pe banca acuzaților pentru abuz în serviciu
Şefa Spitalului de Psihiatrie din Bălţi, Valentina Şchiopu, va compărea pe banca acuzaţilor. Procuratura Anticorupție anunță că a încheiat urmărirea penală pentru abuz în serviciu, iar dosarul a fost transmis în judecată. Potrivit procurorilor, din anul 2019 pînă în toamna 2021, şefa psihiatriei din Bălţi şi-a obligat mai mulți angajați să-i dea salariile pe care le primeau pentru funcțiile deținute prin cumul. În realitate însă nicio persoană nu executa aşa funcții. Sumele încasate variau între 3 mii şi 10 mii de lei, iar prejudiciul total cauzat spitalului depăşeşte 240 de mii de lei. Dacă vinovăţia îi va fi demonstrată, şefa psihiatriei din Bălţi riscă şase ani de închisoare.
Igor Grosu și Lilian Carp, într-o vizită oficială la Kiev
Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, și deputatul PAS Lilian Carp, au plecat într-o vizită la Kiev. Parlamentarul a declarat, într-o postare că „prima destinație este la Bucha” - suburbie a capitalei ucrainene aflată anterior sub ocupație rusă și unde s-au descoperit atrocități în urma retragerii soldaților ocupanți. Igor Grosu și Lilian Carp sînt primii oficiali de la Chișinău care vizitează Ucraina de la începutul războiului declanșat de Federația Rusă.