REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (29 iunie 2022)

Peste 5 mii de tone de cireșe au fost exportate de producătorii moldoveni

Peste 5 mii de tone de cireșe au fost exportate de producătorii moldoveni pînă la mijlocul lunii iunie curent, pe mai multe piețe internaționale. În prezent, producătorii agricoli din țara noastră negociază comercializarea cireșelor pe noi piețe din Uniunea Europeană. Pentru aceasta, exportatorii trebuie să dețină certificatul GLOBALG.A.P., care confirmă respectarea a peste 200 de cerințe riguroase în procesul de producere, dar și să se alinieze la procesul de producție și ambalare ce corespunde normelor europene. Suprafețele de cireș au crescut în ultimii ani în R. Moldova de la 2,4 mii hectare în 2011 la peste 4 mii hectare în 2021. În livezile noi se plantează soiuri solicitate pe diferite piețe, rezistente la crăpare și transportare, fiind implementate noi tehnologii de producere. În 2021, circa 70% din totalul exporturilor au fost efectuate în Federația Rusă, 23% – Belarus și 7% – restul piețelor.

 

Construcția spitalelor din municipiile Bălți și Cahul urmează a fi finalizată în următorii trei ani

Construcția celor două spitale regionale aflate în municipiile Bălți și Cahul urmează a fi finalizată în următorii trei ani, potrivit ministrului Sănătății, Ala Nemerenco. Realizarea proiectelor va fi finanțată de Banca Europeană pentru Investiții și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Cele două spitale vor reuni mai multe direcții și servicii de neurochirurgie, cardiochirurgie, terapie intensivă, servicii oncologice și servicii de diagnoză. În cadrul noului spital din municipiul Bălți, de servicii medicale vor beneficia circa 300 mii de cetățeni din nordul țării. Totodată, peste 120 de mii de cetățeni din sudul țării vor putea beneficia de asistență medicală în cadrul noului spital din municipiul Cahul. Autoritățile din sănătate au anunțat că în urma deschiderii celor două instituții medicale, nu există riscul să fie închise alte spitale din țară.

 

Familiile cu copii, ce intenționează să traverseze frontiera, sînt îndemnate să respecte măsurile de protecție pe timp de caniculă

Poliţia de Frontieră recomandă familiilor cu copii, ce intenționează să traverseze frontiera țării, să respecte măsurile de protecție pe timp de caniculă. Angajații instituției recomandă evitarea, pe cît posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11:00 – 18:00, hidratarea corespunzătoare a copiilor, realizarea unui ambient cît mai normal, ferit de căldura, umiditate excesivă şi curenţi de aer. Totodată, se recomandă purtarea pălăriilor de soare, hainelor lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise. De asemenea, reprezentanții Poliției de Frontieră atenționează părinții să nu lase copiii singuri în autoturisme. În cazul în care la copil sau un alt membru al familiei apare respirația dificilă, tahicardia, voma, convulsii sau chiar pierderea cunoștinței, persoanele sînt îndemnate să apeleze de urgență la numărul unic 112 pentru ajutor medical.

 

ANSA a restricționat transporturile naționale și internaționale de animale din cauza temperaturilor ridicate

În perioada 30 iunie – 6 iulie, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a restricționat transporturile naționale și internaționale de animale vii pe teritoriul Republicii Moldova. Decizia a fost luată în contextul instituirii Codului Galben de caniculă, pe întreg teritoriul țării. Potrivit ANSA, transportul național al animalelor se va permite doar în intervalul orelor 21.00-08.00, cu condiția alocării de spațiu suplimentar de cel puțin 20% pentru fiecare animal transportat. Astfel, îngrijitorii de animale sînt atenționați că trebuie să ia măsuri de protecție a vietăților, oferindu-le o furajare și adăpare corespunzătoare. Specialiștii ANSA atenționează că cel mai eficient adăpost contra perioadelor de căldură extremă trebuie să protejeze de razele directe ale soarelui şi să permită vîntului să răcorească animalele.

 

Raportul de activitate a Procuraturii Generale în anul 2021 a fost prezentat Comisiei juridice, numiri și imunități din Parlament

Membrii Comisiei juridice, numiri și imunități au audiat raportul de activitate a Procuraturii Generale în anul 2021. Informația a fost prezentată de Procurorul General interimar, Dumitru Robu. Potrivit documentului, anul trecut au fost înregistrate peste 27 de mii de infracțiuni, cu 817 mai multe decît în 2020. În perioada de referință, procurorii au exercitat urmărirea penală în 3376 de cauze penale. În cazul a 953 dintre ele, a fost terminată urmărirea penală. Procurorul General interimar, Dumitru Robu, s-a referit și la obiectivele instituției pentru anul curent. Printre acestea figurează combaterea corupției la nivel înalt și a criminalității organizate, asigurarea supremației legii și a respectării drepturilor omului.

 

Lucrările de construcție a drumului de ocolire a orașului Comrat au fost realizate în proporție de 85%

Lucrările de construcție a drumului de ocolire a orașului Comrat au fost realizate în proporție de circa 85%. Potrivit Administrației de Stat a Drumurilor, porțiunea are o lungime totală de peste 18 km. În prezent, antreprenorul turc execută lucrări de construcție a terasamentelor și sistemelor de drenaj, așternerea stratului de uzură și de binder, instalarea parapetului metalic și trasarea cablului de iluminare. Antreprenorul și-a asumat obligația de a finaliza integral lucrările contractuale pînă la sfîrșitul lunii august, a anului curent. Contractul privind construcția drumului de ocolire a orașului Comrat are o valoare totală de 29,4 milioane de euro, bani acordați Guvernului R. Moldova prin împrumut de către Banca Europeană de Investiții.

 

R. Moldova va beneficia de un grant de 1 miliard de yeni japonezi pentru achiziția dispozitivelor medicale

Republica Moldova va beneficia de un grant de 1 miliard de yeni japonezi pentru achiziția dispozitivelor medicale moderne în cinci instituții medico-sanitare publice din țară. Comisia politică externă și integrare europeană a aprobat avizul asupra inițierii negocierilor și aprobării semnării proiectului Acordului, încheiat între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Japoniei. Cele cinci instituții medico-sanitare publice din Republica Moldova selectate pentru a beneficia de dispozitive medicale moderne sînt: Institutul de Medicină Urgentă, Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, Institutul Mamei și Copilului, Institutul Oncologic și Spitalul Clinic Municipal „Sfînta Treime”.

 

Mai multe evenimente de promovare a obiceiurilor din R. Moldova vor fi organizate în Suceava

Mai multe evenimente de promovare a culturii și obiceiurilor din Republica Moldova vor fi organizate timp de trei zile în localitatea Suceava, România. Manifestațiile culturale vor fi desfășurate în cadrul proiectului „Basarabia salută Bucovina". Obiectivul proiectului este organizarea unor evenimente de susținere a tradițiilor și obiceiurilor din Republica Moldova. Astfel, în perioada 19-21 august, va fi organizat un tîrg al meșterilor populari la Muzeul Satului Bucovinean. Totodată, în data de 20 august, pe scena teatrului municipal ,,Matei Vișniec" din Suceava vor fi jucate mai multe spectacole susținute de artiști consacrați. Valoarea proiectului este de peste 137 mii de lei lei.