REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (26 septembrie 2022)

Concurs internațional de soluții arhitecturale pentru reabilitarea Filarmonicii Naționale

Ministerul Culturii a lansat concursul internațional de soluții arhitecturale pentru reabilitarea Filarmonicii Naționale ”Serghei Lunchevici” cu genericul ”Renaște Filarmonica”. Drept simbol metaforic al acestei campanii a fost aleasă Pasărea Phoenix – imaginea renașterii Filarmonicii din cenușă. Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a declarat că acest concurs este deschis pentru arhitecți și birourile de arhitecți din țară și de peste hotare, și are drept scop identificarea unui concept arhitectural de reabilitare a Filarmonicii.

 

Primăria capitalei va achiziționa mai multe troleibuze și autobuze cu parcurs

În capitală vor fi procurate mai multe autobuze și troleibuze cu parcurs. Anunțul a fost făcut luni la ședința operativă a serviciilor municipale. Directorul RTEC, Dorin Ciornîi, a menţionat că a fost semnat un contract cu o companie din Elveția pentru procurarea a 10 troleibuze articulate. În luna octombrie, la o licitație în Letonia, urmează să fie achiziționate 25 de troleibuze clasice și 18 articulate. Alte 10 mijloace de transport vor fi procurate în lunile ianuarie-februarie a anului viitor. Și conducerea Parcului Urban de Autobuze a anunțat că întreprinderea urmează să procure un lot de autobuze cu parcurs, cu o lungime de 18 metri.

 

Vremea se încălzește ușor

După o săptămînă rece și cu valori termice ceva mai mici decît normalul pentru această perioadă, vremea începe să se încălzească treptat. Astfel, pentru această săptămînă, meteorologii prognozează temperaturi maxime de 25 – 27 de grade Celsius, în condițiile unui cer variabil. Noaptea, mercurul în termometre nu va coborî mai jos de 7 grade Celsius. Către mijlocul săptămînii, în nordul și sudul țării sînt așteptate ploi slabe.

 

Prețurile la combustibil au scăzut

Prețurile la combustibil în Republica Moldova au scăzut în ultimele luni. Astfel, comparativ cu valorile maximale din luna iunie, benzina 95 a ajuns să fie mai ieftină cu circa 10 lei, iar motorina cu 6,65 lei/litru. Potrivit ANRE, scăderea cotațiilor la petrol și la produsele derivate înregistrată la bursele internaționale este resimțită constant pe plan intern, fapt ce se datorează reglementărilor aplicabile modalității de calculare a prețurilor la carburanți în baza cotațiilor Platts. Micșorările respective se datorează exclusiv diminuării cotațiilor Platts, care în cadrul ultimii sesiuni au ajuns sub nivelul de 800 de $/tona la benzină și sub 1000 de $/tona la motorină.

 

Polițiștii au stabilit peste 3 700 de încălcări în trafic

În zilele de odihnă, inspectorii de patrulare au stabilit peste 3 700 de încălcări în trafic și au fost solicitați să intervină la circa 200 de chemări parvenite la numărul unic 112. Potrivit Inspectoratului General de Poliție, peste 1 700 de conducători auto au depășit limita de viteză. Alți 510 șoferi au fost sancționați pentru că nu aveau cuplată centura de siguranță sau purtau convorbiri telefonice în timpul șofatului. Totodată, 535 de conducători auto nu au respectat indicatoarele de semnalizare rutieră. 23 de șoferi, aflați în stare de ebrietate, au fost înlăturați de la volan.

 

Serviciul Vamal a încasat peste 745 mln de lei în ultima săptămînă

În perioada 19-25 septembrie, Serviciul Vamal a încasat la bugetul de stat peste 745,8 milioane de lei (circa 37,2 mln de euro), mai mult cu 12,4% față de sarcina bugetară stabilită pentru acest interval. Persoanele fizice au introdus bunuri a căror valoare în vamă depășește limita neimpozabilă, fiind încasate plăți în valoare de peste 7,6 milioane de lei. De asemenea, au fost perfectate 11 506 declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a constituit 81 172 de traversări.

 

Fermierii amenință din nou cu proteste

Membrii Asociației Forța Fermierilor amenință că ies din nou la proteste. Aceștia au depus o declarație prealabilă privind rezervarea Pieței Marii Adunări Naționale în luna noiembrie 2022 pentru acțiuni de protest cu tehnica agricolă. Potrivit unui comunicat de presă al Asociației, după protestul de avertizare al agricultorilor, instituțiile abilitate așa și nu au stabilit organizarea unui dialog între doamna Prim-ministru și reprezentanții agricultorilor pe marginea revendicărilor înaintate de agricultori. Totodată, Comisia Situații Excepționale nu a emis nici o decizie privind măsuri urgente de susținere a sectorului agrar, notează sursa citată.

 

Pedepse pentru moldovenii cu dublă cetățenie care vor să lupte de partea agresorului

Președintele Maia Sandu, a declarat luni, după ședința Consiliului Suprem de Securitate că „există și riscul de mobilizare a cetățenilor Republicii Moldova din raioanele de est ale țării”. „Pentru a descuraja asemenea acțiuni, analizăm oportunitatea revocării cetățeniei pentru cei cu cetățenia Republicii Moldova și a Federației Ruse care vor lupta de partea agresorului. La fel, examinăm posibilitatea înăspririi pedepselor pentru cei care au doar cetățenia Republicii Moldova, fără cetățenia rusă, și se înrolează de partea agresorului”, a spus Sandu.

 

O femeie a decedat după ce a fost lovită de o mașină

O femeie, în vîrstă de 69 de ani, a murit după ce a fost lovită de o mașină pe trecerea de pietoni. Tragedia s-a produs în seara zilei de duminică, în satul Presecina, pe traseul R6. Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că un șofer de 32 de ani, aflat la volanul unui Opel Astra, a tamponat o femeie în vîrstă de 69 de ani, care traversa carosabilului regulamentar la trecerea pietonală, într-un loc neiluminat. În urma impactului, femeia a decedat pe loc, pînă la sosirea ambulanței.

 

Festivalul Internațional de Operă și Balet „Maria Bieșu” s-a încheiat cu un concert de gală

Cea de-a XXX-a ediție a Festivalului Internațional de Operă și Balet „Maria Bieșu”, care s-a desfășurat la Chișinău în perioada 8-25 septembrie, s-a încheiat duminică cu un concert de gală. La ediția aniversară a festivalului au participat artiști din 11 țări: Egipt, Germania, Italia, Polonia, R. Moldova, România, Spania, SUA, Taiwan, Ucraina și Venezuela. La festival au fost prezenți 22 de interpreți și dirijori. Bugetul festivalului a constituit circa două milioane de lei (peste 100 mii de euro).

 

Locuitorii din Căușeni, Călărași și Anenii Noi vor beneficia de consultații medicale gratuite

Echipele mobile de medici specialiști vor oferi, în perioada 26–30 septembrie, consultații profilactice gratuite populației din raioanele Căușeni, Călărași și Anenii Noi. Complexul radiodiagnostic mobil pentru examinarea cutiei toracice se va afla în cinci centre de sănătate din raionul Călărași: pe 26 septembrie – la Onișcani; pe 27 septembrie – la Vărzăreștii Noi și Pitușca; pe 28 septembrie – la Vălcineț; pe 29 septembrie – la Bravicea; pe 30 septembrie – la Bahmut. Screeningul glandei mamare continuă să fie efectuat în raioanele Căușeni și Anenii Noi.

02.01.25 - 14:03
01.01.25 - 16:43
02.01.25 - 14:11
01.01.25 - 16:45
02.01.25 - 14:10
04.01.25 - 16:00
03.01.25 - 13:35
02.01.25 - 14:07
04.01.25 - 15:48
01.01.25 - 16:46
02.01.25 - 14:05
06.01.25 - 12:13
04.01.25 - 15:53
05.01.25 - 12:25
03.01.25 - 13:31