REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (21 iunie 2022)

Animalele Grădinii Zoologice vor beneficia de alimentație și condiții corespunzătoare perioadei caniculare

În perioada caniculară, alimentația animalelor de la Grădina Zoologică din municipiul Chișinău a fost suplimentată cu fructe și legume de sezon. De asemenea, odată cu creșterea temperaturilor, angajații instituției vor umbri suplimentar volierele pentru a micșora temperatura în interiorul acestora. Directorul Grădinii Zoologice din capitală, Alexei Hanţaţuc, a specificat că animalele copitate suportă cel mai greu temperaturile ridicate, iar cel mai ușor caniculei fac față speciile tropicale. Totodată, conducerea parcului ZOO a precizat că, în scurt timp, urmează a fi procurate și aduse la Chișinău mai multe specii de păsări și animale.

 

Militarii Armatei Naționale participă la exercițiul „Scutul Păcii”

Peste 400 de militari ai Armatei Naționale participă în perioada 20-24 iunie curent la exercițiul „Scutul Păcii”. Superiorul echipei de evaluatori, Sorin Bacalu, a menționat că în cadrul exercițiului, subunitățile participante sînt evaluate în conformitate cu Conceptul Capabilităţilor Operaţionale (OCC), care este o condiţie obligatorie pentru participarea în operaţiuni externe de menţinere a păcii. Militarii sînt verificați la îndeplinirea misiunilor specifice teatrelor de operații internaţionale. În acest an, două subunități de infanterie, precum și o grupă de geniu, sînt testate de evaluatori naționali și internaţionali din Norvegia, Bosnia și Herțegovina, România, Georgia, Austria și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

 

Polonia va oferi ADR granturi pentru revitalizarea orașelor

La Chișinău au fost semnate contractele de finanțare între Agențiile de Dezvoltare Regională (ADR) și Solidarity Fund PL cu privire la realizarea unui suport, în cadrul Fondului de Granturi Regionale, pentru dezvoltarea urbană. Sesiunea de semnare a contractelor a fost prezidată de secretarul general al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija. Fondul de granturi regionale pentru dezvoltare urbană va oferi asistență tehnică ADR-urilor, care, la rîndul lor, vor asigura suport pentru orașele-poli de creștere (Orhei, Soroca, Edineț, Cahul, Ungheni, Comrat) și orașele din Republica Moldova interesate în revitalizarea urbană.

 

Șeful diplomației moldovenești a discutat cu omologul său danez

Viceprim-ministrul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, a discutat telefonic cu ministrul Afacerilor Externe al Regatului Danemarcei, Jeppe Kofod. Subiectul principal al discuției l-a constituit agenda de integrare europeană a țării noastre în contextul Consiliului Uniunii Europene din 23 – 24 iunie și examinarea în cadrul acestuia a subiectului oportunității acordării Moldovei a statutului de țară candidată pentru aderare la Uniunea Europeană. Șefii celor două diplomații s-au referit și la agenda de reforme și cooperarea cu Danemarca în plan bilateral.

 

Un lot de medicamente a fost donat R. Moldova de OMS

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a donat astăzi Ministerului sănătății un nou lot de medicamente, consumabile medicale și dezinfectante pentru gestionarea crizei refugiaților din Ucraina și pandemia COVID-19. Potrivit ministerului, la Chișinău au ajuns 200 de mii de sticle cu soluție pentru igiena mîinilor, 770 kg de medicamente, consumabile medicale și 900 de fiole de Tocilizumab – medicament sub formă de produs injectabil utilizat în tratamentul COVID-19, dar și a artritei reumatoide și juvenile, precum și un kit pentru tratamentul malariei.

 

Guvernul va compensa pînă la 100% din valoarea accizei la motorină pentru întreprinderile mici și mijlocii

Accizele la motorină utilizată în anul 2022 de întreprinderile agricole mici și mijlocii vor fi compensate de Executiv, în cuantum de pînă la 100%. Decizia a fost anunțată de prim-ministrul Natalia Gavrilița, în cadrul ședinței de lucru cu reprezentanții unei asociații de fermieri și agricultori, organizată la Guvern. Astfel, producătorii agricoli mari vor beneficia de compensații în cuantum de 30% sau 894 lei/tonă, iar întreprinderile mici și mijlocii vor beneficia de compensarea accizei în valoare de pînă la 100% sau 2980 lei/tonă. Acciza va fi acordată retroactiv, conform facturilor.

 

Peste 14 mii de persoane au solicitat ambulanța săptămîna trecută

Echipele de asistență medicală urgentă au acordat săptămîna trecută primul ajutor medical la 14270 de persoane, dintre care peste 1395 de copii. Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), în urma acordării primului ajutor, în instituțiile spitalicești au fost transportați circa 5702 pacienți pentru investigații și tratament. Astfel, pe parcursul săptămînii trecute au fost raportate în total 56 de urgențe toxice, printre care 21 de intoxicații medicamentoase. Totodată, la Serviciul de ambulanță au mai apelat 100 de pacienți cu urgențe generate de agenții fizici, chimici și de mediu.

 

Deputați austrieci se află într-o vizită la Chișinău

Membrii Grupului parlamentar de prietenie Austria – Ucraina, Moldova, Belarus se află, în perioada 21 – 24 iunie, într-o vizită la Chișinău. Legislatorii străini vor avea întrevederi cu speakerul Igor Grosu, cu președintele Grupului parlamentar de prietenie Republica Moldova – Republica Austria, Adrian Belîi, dar și cu alți membri ai Legislativului. Oficialii austrieci se vor mai întîlni și cu președintele țării, Maia Sandu, și cu membri ai Guvernului. De asemenea, membrii delegației vor merge la Palanca și la Tudora, pentru a se întîlni cu refugiații ucraineni.

 

Pe 21 iunie, odată cu solstițiul a început vara astronomică

Solstițiul de vară, produs astăzi la ora 12:14, a marcat începutul verii astronomice. La această dată este înregistrată cea mai lungă zi și cea mai scurtă noapte a anului. Solstițiul reprezintă cele două momente ale anului cînd Soarele se află la cea mai mică, respectiv la cea mai mare înălțime față de Ecuator. După momentul solstițiului de vară, durata zilei iluminate de Soare începe să scadă, iar cea a nopții să crească, timp de șase luni, pînă la 21 decembrie, cînd este momentul solstițiului de iarnă. În emisfera sudică a Pămîntului, fenomenul derulează în sens invers.

 

Agricultori din mai multe raioane au ieșit la protest

Agricultorii din mai multe raioane au ieșit la protest. Aceștia și-au scos tehnica agricolă în semn de protest pe străzile din raioanele Rezina, Căușeni, Ungheni și Fălești și cer Guvernului restituirea sumelor depline la toată motorina procurată de agricultori în anul 2022, dar și compensarea parțială a costurilor motorinei, fertilizanților și pesticidelor în contextul scumpirilor din ultimele șase luni. „Evenimentul poartă un caracter economic și orice tentativă de alipire a forțelor politice la acest protest va fi imediat curmată. Agricultorii sînt dispuși în continuare pentru dialog cu autoritățile”, se arată într-o declarație a Asoșciației Forța Fermierilor.