REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (20 septembrie 2022)

Pe teritoriul R. Moldova circulă varianta Omicron a SARS-CoV-2

Agenția Națională pentru Sănătate Publică /ANSP/ a anunțat că a realizat o nouă reacție de secvențiere în scopul monitorizării circulației tulpinilor de SARS-CoV-2 pe teritoriul Republicii Moldova. Potrivit ANSP, în reacția de secvențiere, pentru confirmarea cazurilor de COVID-19 cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare, au fost depistate 16 cazuri determinate exclusiv de varianta Omicron. Probele au fost selectate în perioada 29 august - 12 septembrie. Din acestea, șapte probe sînt determinate de tulpina Omicron, sublineag BA.5.2, circulantă frecvent în SUA (18%), Marea Britanie (13%), dar pentru prima dată întîlnită în Africa de Sud.

 

A fost deschis sezonul de vînătoare 2022-2023

Inspectoratul General de Poliție (IGP) a anunțat astăzi despre deschiderea sezonului de vînătoare 2022-2023. Vînatul va fi permis doar pe terenurile deschise, în afara fondului forestier. Potrivit deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale, vînătoarea este permisă la speciile de interes cinegetic, în limitele cotelor aprobate pentru acest sezon. Totodată, tragerea și aflarea cu arma încărcată va fi interzisă la o distanță mai mică de 10 km de la frontiera de stat cu Ucraina, precum și la o distanță mai mică de 2 km de la periferiile municipiilor Chișinău și Bălți, zona de securitate cu regiunea transnistreană și de 1 km de la periferia oricăror altor localități.

 

Secretarul general al Guvernului s-a întîlnit cu delegația Comitetului de conducere a rețelelor EPAC/EACN

Lupta cu corupția în Republica Moldova și experiența țărilor europene în acest domeniu au fost subiectele principale în cadrul întrevederii Secretarului general al Guvernului, Dumitru Udrea cu delegația Comitetului de conducere a rețelelor EPAC/EACN. Aceasta se află la Chișinău pentru a pregăti conferința anuală a practicienilor în domeniul anticorupție din statele membre ale Consiliului Europei și cele membre UE. În 2022, EPAC/EACN au ales ca evenimentul să fie organizat la Chișinău, după ce în 2021 a avut loc la Vilnius, Lituania, iar în 2019 la Stockholm, Suedia.

 

Peste 6000 de persoane au solicitat ambulanța în ultimele două zile

Echipele de asistență medicală urgentă au acordat în ultimele 72 de ore primul ajutor medical la peste 6066 de persoane, dintre care 1003 de copii. Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), după acordarea ajutorului medical prespitalicesc, 2358 de pacienți, printre care 561 de copii au fost transportați la instituțiile spitalicești din țară. În acest weekend au fost înregistrate 1224 de urgențe cardiologice, inclusiv 18 cazuri de sindrom coronarian acut; 918 urgențe respiratorii, inclusiv 426 la copii; 796 de patologii neurologice, inclusiv 80 de cazuri de accidente vasculare cerebrale.

 

Concurenții electorali pot beneficia de credite fără dobîndă pentru alegerile locale noi

Concurenții electorali pot beneficia de credite fără dobîndă pentru alegerile locale noi din 16 octombrie curent. Un Regulament în acest sens a fost aprobat de ministrul finanțelor, Dumitru Budianschi. Potrivit documentului, creditele fără dobîndă se alocă din bugetul de stat concurenților electorali pentru susținerea campaniei electorale pentru alegerile locale noi. Beneficiari ai creditului pot fi partidele, alte organizații social-politice și blocurile electorale, precum și candidații independenți.

 

Spitalul raional Ştefan Vodă, reparat cu susţinerea Judeţului Braşov

Reprezentanții Consiliului Județean Brașov au efectuat monitorizarea procesului de execuție la prima etapă a lucrărilor de reparație în cadrul proiectului ,”Reparație capitală a blocului ,,B,, al IMSP Spitalul Raional Ștefan Vodă”. Acesta este finanțat de către Consiliului Județean Brașov și Consiliul raional Ștefan Vodă, în baza Înţelegerii de Cooperare bilaterală între aceste două unități administrative. În cadrul vizitei în teren, specialiștii au monitorizat situația curentă privind implementarea proiectului, pentru alocarea sumei de 139 mii RON din fondul Consiliului Județean Brașov.

 

Parlamentul va examina proiectul de lege cu privire la cerințele de bază în securitatea radiologică

Activitățile nenucleare sau radiologice, care produc expuneri la radiații ionizate a personalului și populației, vor fi reglementate prin lege. La ședința de astăzi, membrii Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică au aprobat raportul pentru proiectul de lege cu privire la cerințele de bază în securitatea radiologică. Adoptarea acestui proiect de lege este necesară, întrucît, pînă în prezent, în Moldova nu este niciun act normativ în vigoare, care ar prevedea cerințe generale și specifice privind asigurarea securității și protecției radiologice în condițiile impactului surselor de radiații ionizate utilizate în industrie, cercetări, securitatea statului, știință etc.

 

Carburanții se ieftinesc

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețul carburanților pentru miercuri, 21 septembrie 2022. Astfel, mîine, carburanții se vor ieftini. Potrivit informațiilor, mîine, 21 septembrie, benzina se va ieftini cu 0,03 lei, iar motorina cu 0,17 lei. Mai exact, litrul de benzină va costa 24,08 lei, iar litrul de motorină 26,50 lei.

 

Avocatul Igor Popa a fost găsit vinovat de calomnierea fostului său client Vlad Filat

Igor Popa, avocatul căruia i-a fost retrasă licența, a fost găsit vinovat de calomnierea fostului său client Vlad Filat, după ce a făcut mai multe declarații despre acesta în cadrul unei emisiuni televizate. Popa l-a numit atunci pe Filat „bandit, corupt, hoț, etc”. Hotărîrea a fost menținută fără modificări și de judecătorii de la Curtea de Apel Chișinău.

 

În localitatea Molovata a fost instalat un sistem fotovoltaic pentru aprovizionarea gospodăriilor cu apă

În localitatea Molovata, raionul Dubăsari, a fost instalat un sistem fotovoltaic care pune în funcțiune stația de pompare a apei și asigură alimentarea cu apă a gospodăriilor din sat. Potrivit PNUD Moldova, satul Molovata este așezat chiar pe malul rîului Nistru, însă din cauza secetei și a vremii nefavorabile, localitatea se confrunta în ultimii ani cu problema aprovizionării gospodăriilor cu apă. O soluție a fost instalarea unui sistem fotovoltaic cu o capacitate de 24 kW pentru pomparea apei și transportarea acesteia către sat. Primarul localității Molovata, Igor Brînza, spune că sistemul va permite micșorarea prețului pentru un metru cub de apă.

02.01.25 - 14:03
01.01.25 - 16:43
02.01.25 - 14:11
01.01.25 - 16:45
02.01.25 - 14:10
04.01.25 - 16:00
03.01.25 - 13:35
02.01.25 - 14:07
04.01.25 - 15:48
01.01.25 - 16:46
02.01.25 - 14:05
06.01.25 - 12:13
04.01.25 - 15:53
05.01.25 - 12:25
03.01.25 - 13:31