REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (17 iunie 2021)

ANRE a obligat petroliștii să anuleze prețurile majorate nejustificat

Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat hotărîrea privind abaterile la formarea prețurilor pe piața produselor petroliere. Astfel, instituția a obligat titularii de licențe care activează pe piața produselor petroliere să anuleze prețurile majorate nejustificat. Potrivit ANRE, drept urmare a monitorizării corectitudinii modului de formare și modificării prețurilor de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere, s-a constatat că majorările prețurilor pentru comercializarea produselor petroliere efectuate de către agenții economici în perioada 14-16 iunie curent sînt în afara cadrului legal.

 

Avertizarea meteorologică de instabilitate atmosferică rămîne în vigoare

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a anunțat că menține şi pe parcursul zilei de astăzi Codul Galben de instabilitate atmosferică pe întreg teritoriul R. Moldova. Potrivit meteorologilor, în perioada indicată se prevede instabilitate atmosferică: descărcări electrice, izolat averse (15-35 l/m2) însoțite de vijelie de pînă la 15-20 m/s și grindină. De asemenea, Centrul hidrologic menține, pînă la data de 18 iunie, în nordul țării, Cod Galben de ieșire a apei din luncă.

 

Primăria Chișinău organizează Campionatul municipal de ciclism

Direcția generală educație, tineret și sport a Primăriei capitalei organizează pe 19-20 iunie Campionatul municipiului Chișinău la ciclism. Potrivit autorităților locale, activitatea are drept scop popularizarea acestui sport, ridicarea performanțelor tinerilor și desemnarea celor mai reprezentativi atleți. Campionatul se va desfășura pe drumul național M-3 Chișinău - Cimișlia, pentru următoarele categorii de vîrstă: juniori (a. n. 2003-2004); cadeți (a. n. 2005-2006); cadeți mici (a. n. 2007-2008).

 

Ploile au afectat mai multe gospodării şi terenuri agricole

Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au fost alertați ieri pentru a interveni la pomparea apei din mai multe gospodării din diferite regiuni ale țării. Potrivit instituției, în localitatea Văleni, raionul Cahul, pompierii Unității de salvatori Giurgiulești au pompat apa care a pătruns în zece gospodării. De intervenția salvatorilor a fost nevoie și în gospodării din raioanele Telenești, Florești, Ungheni și UTA Găgăuzia. De asemenea, precipitațiile au cauzat prejudicii în raioanele Ocnița, Soroca, Ungheni, Dondușeni, Criuleni, Leova, Sîngerei și autonomia găgăuză, unde au fost afectate mai multe hectare de culturi agricole.

 

ARM a început distribuirea motorinei din ajutorul României

Agenția Rezerve Materiale (ARM) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a început distribuirea motorinei acordată R. Moldova din partea României, destinată agricultorilor afectați de seceta anului 2020. Potrivit directorului ARM, Gheorghe Tretiacov, din data de 14 iunie, Agenția a început să distribuie motorina agricultorilor care au solicitat cantități mai mici de 2500 litri per persoană, cantitatea minimă eliberată fiind de nouă litri. De asemenea, Tretiacov a specificat că R. Moldova a primit circa cinci mii de tone, urmînd să mai beneficieze de o mie de tone pînă la sfîrșitul lunii iulie. Acest ajutor urmează să fie distribuit pentru 3416 agenți economici.

 

Un hacker a fost anunțat în căutare internațională

Serviciul de Informații și Securitate în comun cu Procuratura au contracarat activitatea unui hacker, specializat în criminalitate informatică pentru profit. Tînărul de 29 de ani a încercat să se autorizeze ilegal pe sistemele informaționale guvernamentale, ce aparțin I.P. „Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică”. În procesul documentării au fost efectuate percheziții în locațiile de acțiune ale figurantului, fiind ridicate servere, storage box-uri și echipamente secundare pentru asigurarea funcționalității neîntrerupte ale acestora. Actualmente tînărul este anunțat în căutare internațională pentru stabilirea locului aflării exacte și extrădării în R. Moldova.

 

O persoană inconștientă a fost salvată de pe un pilon electric

În după amiaza zilei de ieri, salvatorii din Căușeni au intervenit la salvarea unui bărbat în localitatea Zaim, raionul Căușeni. Apelul la Serviciul112 a fost recepționat la ora 13:16. Trecătorii au observat că o persoană inconștientă atîrna de pe un pilon electric. La fața locului a ajuns un echipaj de salvatori, care au stabilit că bărbatul electrocutat se afla la o înălțime de 5 metri pe un pilon electric și în orice moment risca să se prăbușească în gol. Angajații IGSU au reușit să coboare lucrătorul electrocutat cu ajutorul echipamentului specializat fără pericol pentru viața acestuia. Bărbatul în vîrstă de 53 de ani fiind сonștient în stare de șoc a fost predat medicilor și transportat de urgență la spitalul rational.

 

PCCOCS informează că a reținut cinci persoane care filau un judecător

În gestiunea PCCOCS se află un dosar care vizează inviolabilitatea vieții personale a unui judecător, cu privire la care azi au loc descinderi. În rezultatul prelucrării informației prezentate de către organele operative, acum două luni, a fost pornită urmărirea penală pentru încălcarea inviolabilității vieții personale. Astăzi, conform probelor acumulate, au fost efectuate, în paralel, mai multe percheziții, în cadrul cărora au fost ridicate suporturi electronice și înscrisuri. De asemenea, a avut loc reținerea mai multor persoane. La moment, în custodia organelor de drept se află cinci persoane, asupra acțiunilor cărora planează bănuieli rezonabile de implicare activă în acțiunile infracționale.

 

Finanțările acordate agricultorilor moldoveni de către BEI au crescut

Numărul agricultorilor care au beneficiat de finanțare în cadrul programului Livada Moldovei, sprijinit de Uniunea Europeană prin intermediul Băncii Europene de Investiții (BEI), a crescut în anul 2020, în pofida pandemiei. Astfel, anul trecut, suma creditelor puse la dispoziție a fost de patru ori mai mare în comparație cu 2019, constituind 23,7 milioane de euro. Potrivit BEI, anul trecut, cei mai mulți bani au fost alocați pentru dezvoltarea infrastructurii post-recoltare, fiind vorba despre 9,6 milioane de euro. De asemenea, în 2020 au fost acordate 6,6 milioane de euro pentru investiții în laboratoare, educație și cercetare, precum și în dezvoltarea securității alimentare.

 

O moldoveancă căutată pentru trafic de droguri, extrădată din Austria

O femeie de 35 de ani, din municipiul Cahul, a fost reținută în Austria. Aceasta a fost anunțată în căutare internațională pe canalele Interpol în anul 2019, cu scop de arest și extrădare la solicitarea Inspectoratului de Poliție Cahul. Ea este suspectată că, împreună cu alte persoane, a pus în circulație droguri pe teritoriul municipiului Cahul. Suspecta a fost extrădată pe cale aeriană și a fost predată Inspectoratului de Poliție Cahul.

 

Î.S. „Poșta Moldovei” vine cu o donație de cărți

Î.S. „Poșta Moldovei” vine cu o donație de cărți valoroase pentru 155 de biblioteci din țară. Este vorba de albumul “Moldova Seculară. Panoramic Filatelic II”, continuarea conceptuală a primei ediții “Moldova. Panoramic Filatelic. 650 de ani de la întemeierea statului Moldovenesc”. Lucrarea pune în valoare istoria, oamenii și cultura lor materială și spirituală, tradițiile etnice și statale. Potrivit unui comunicat de presă, volumul încadrează valori artistice ale culturii și civilizației multiseculare a țării noastre, începînd cu simbolurile ceramicii antice și pînă la bucătăria noastră națională, tradițiile muzicale și artistice.