REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (17 februarie 2021)

Carburanții s-au scumpit din nou

Un litru de benzină standard 95 a ajuns să coste 18,25 lei, prețul majorîndu-se, în medie, cu 60 de bani. Motorina s-a scumpit cu 50 de bani, costînd în prezent 15,55 lei în medie. GPL-ul s-a scumpit cu 65 de bani. Este a 4-a majorare semnificativă a prețurilor carburanților în ultimele 2 luni. Astfel, în această perioadă benzina s-a scumpit cu aproape 3 lei pentru un litru (19,5%), iar motorina cu 2,5 lei (19,2%).

 

Un reprezentant al Federației Moldovenești de Fotbal a fost delegat pentru un meci din Liga Europei

R. Moldova va avea un reprezentat în 1/16 de finală ale Ligii Europei la fotbal. Federația Moldovenească de Fotbal a anunțat că fostul arbitru Igor Șațkii va îndeplini rolul de observator de arbitri UEFA la partida Dinamo Kyiv, Ucraina – Fotbal Club Brugge, Belgia. Meciul de fotbal se va desfășura mîine, 18 februarie, pe stadionul Olimpiyskiy, din Kiev. Igor Șațkii are 49 de ani și este instructorul arbitrilor din Divizia A de fotbal din Republica Moldova. Totodată, el este și mentor pentru instruirea arbitrilor în cadrul programului UEFA “Mentori și talente”.

 

Pe malul stîng al Nistrului va fi creată o asociație a industriilor creative

Asociația Companiilor de Creație din Moldova (COR), Centrul Industriilor Creative Artcor și Agenția pentru Inovații și Dezvoltare din Tiraspol vor dezvolta o asociație care va uni într-o singură entitate prestatorii din domeniile industriilor creative de pe malul stîng al Nistrului. Această inițiativă va fi realizată în cadrul proiectului Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) „Dezvoltarea potențialului de export pe malurile Nistrului” (AdTrade), desfășurat cu asistența financiară a Suediei. Scopul inițiativei este de a dezvolta industriile creative, de a crește potențialul lor de export prin instruiri de specialitate și consultanță oferită de experții COR.

 

Corporația Financiară Internațională va ajuta Moldova să consolideze sectorul agroalimentar

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului şi Corporația Financiară Internațională (IFC), membru al Grupului Băncii Mondiale, au semnat un Acord de Cooperare, care urmează a fi implementat în parteneriat cu Agenția Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internațională. IFC a ajutat deja Guvernul R. Moldova să eficientizeze reglementările în domeniul agroalimentar în prima fază a Proiectului de reformare a climatului investițional, pe parcursul a opt ani de implementare a acestuia. Urmare a acestor eforturi, Corporația își propune să creeze un mediu de afaceri favorabil, introducînd cadrul legal necesar, inclusiv în domeniile siguranței produselor, subproduselor de origine animală, gestionării deșeurilor și trasabilității produselor alimentare.

 

Procuratura a trimis în judecată cauza penală deschisă în cazul tinerilor morți într-o casă din Hîncești

Procuratura raionului Hîncești a anunțat că a finalizat și a trimis în judecată cauza penală, în care, în calitate de inculpați figurează un lăcătuș-reglator și un meșter necalificat, ambii fiind acuzați de ”lipsirea de viață din imprudență” a trei personae. Potrivit Procuraturii, în luna octombrie 2019, aflîndu-se într-o locuință din orașul Hîncești pentru a verifica funcționalitatea centralei termice pe gaz, instalată anterior de către o persoană neautorizată, lăcătușul ar fi admis conștient punerea ei în exploatare, cu funcționare defectuoasă. În rezultatul acțiunilor neglijente ale inculpaților, în perioada 15 – 16 octombrie 2019, în casă s-a format o concentrație mare de monoxid de carbon, iar ca urmare - doi tineri de 24 și 25 de ani, și o fată de 21 de ani au fost găsiți fără suflare în interiorul locuinței. Inculpații, de 36 și 42 de ani, și-au negat vinovăția. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă pînă la șase ani de închisoare.

 

Centrul Covid din Comrat este supraîncărcat

Centrul Covid din cadrul Spitalului raional Comrat este supraîncărcat. În secția planificată pentru 62 de paturi se află deja 70 de pacienţi. Potrivit Ninei Railean, managerul spitalului de la Comrat, situația creată scapă de sub control. „Pentru moment, în secție avem internați 70 de pacienţi, dintre care 66 au fost testați pozitiv la noul coronavirus. Mare parte din pacienţi sînt în stare de gravitate medie, zece persoane – în stare gravă. Virusul a devenit mai agresiv, oamenii sînt aduși în stări mult mai grele”, a relatat Nina Railean.

 

Prioritățile pe dimensiunea transnistreană au fost discutate cu președintele în exercițiu al OSCE

Astăzi a avut loc întrevederea dintre prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi, viceprim-ministrul Olga Cebotari și președintele în exercițiu al OSCE, ministrul Afacerilor Externe al Regatului Suediei, Ann Linde, care se află într-o vizită de lucru în R. Moldova. În cadrul dialogului s-a efectuat un schimb de opinii pe aspecte privind cooperarea bilaterală, realizarea angajamentelor trasate în comun cu OSCE și cu UE, precum și pe marginea procesului de reglementare transnistreană, fiind reiterate elementele primordiale pe care se focusează pe durata mandatului său Președinția în exercițiu în OSCE din partea Suediei. Printre acestea figurează aducerea unei contribuții la soluționarea conflictului transnistrean în conformitate cu exigențele dreptului internațional, sprijinirea eforturilor R. Moldova pe toate dimensiunile, promovarea egalității de gen ș.a.

 

Specialiştii atenționează asupra dificultăților faunei sălbatice în perioada geroasă

Societatea pentru protecția păsărilor şi naturii (SPPN) a atenționat asupra dificultăților prin care trece fauna sălbatică în această perioadă friguroasă, din cauza lipsei hranei. Conform SPPN, sînt vulnerabile în special păsările, care în mod obișnuit mănîncă plante și insecte, adică alimente care acum lipsesc. „Totodată, ca urmare a faptului că multe bazine acvatice îngheață, s-ar putea să vedem în zone urbane sau rurale specii de păsări acvatice, care de regulă trăiesc pe lîngă surse de apă. Acestea au nevoie de îngrijiri”, spun specialiştii Societății.

 

La Rezina activează o salină deschisă cu susţinerea UE

Serviciile de salinoterapie au devenit disponibile pentru locuitorii din raionul Rezina, odată cu lansarea unei afaceri susținută financiar de Uniunea Europeană. Despre reușita acestui proiect s-a vorbit în cadrul campaniei de informare „UE pentru Moldova Rurală”. Antreprenoarea Irina Bordian a reușit să obțină un grant în valoare de 139 de mii de lei prin programul Organizației pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM) „Femei în afaceri”. Acesta a fost lansat în anul 2016, finanțat din bugetul de stat și cofinanțat din fondurile Uniunii Europene prin proiectul „Suport pentru IMM-uri în zonele rurale”.

 

Veteranii de război stabiliți peste hotarele R. Moldova ar putea primi alocații

Veteranii de război stabiliți peste hotarele R. Moldova ar putea primi alocații. Comisia protecție socială, sănătate și familie a Parlamentului a aprobat astăzi raportul asupra proiectului de modificare a Legii cu privire la veteran. Proiectul are drept scop susținerea veteranilor de război prin menținerea alocațiilor de stat acordate pentru merite deosebite, atît pentru beneficiarii stabiliți permanent în R. Moldova, cît și pentru cei stabiliți peste hotare. Proiectul urmează a fi supus dezbaterilor în plenul Legislativului.

 

„Moldsilva” a efectuat circa 4 mii controale și a depistat 1,3 mii metri cubi de tăieri ilicite în 2020

Agenţia „Moldsilva” precizează corectitudinea unor date şi acţiuni ce au loc în fondul forestier şi care se conţin în informaţiile cu statistică. „În perioada anului 2020 personalul serviciului silvic a depistat 320 de acţiuni ilicite ce au adus prejudicii fondului forestier. Este vorba despre 250 de procese verbale întocmite pentru tăieri ilicite, 45 – pentru păşunat neautorizat şi 25 de cazuri cu alte contravenţii silvice. Prejudiciul total cauzat ce cifrează la 963,5 mii lei, din care au fost deja recuperate circa 50%. Cele circa 4000 de controale, vizite inopinate şi revizii planificate au depistat 1,3 mii m3 , volum total de tăieri ilicite”, menţionează agenţia.