REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (12 septembrie 2019)

În capitală a fost deschis un tîrg de comercializare a strugurilor

În capitală a fost deschis un iarmaroc de comercializare a strugurilor pentru vin. Decizia a fost luată pentru a oferi posibilitate agenților economici să-și vîndă marfa, iar cetățenilor - să cumpere struguri la preț de producător. La tîrgul care va fi deschis pînă pe 15 octombrie, chișinăuienii vor mai putea procura recipiente din lemn și din inox pentru păstrarea vinului. În primele zile de la deschidere, la iarmaroc au participat 22 de producători de struguri, atît agenți economici, cît și persoane fizice.

 

Primarul de Floreni şi un consilier local, reţinuţi pentru o mită de 350 000 de lei

Primarul satului Floreni din Anenii Noi şi un consilier local au fost reţinuţi de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie în cadrul a două cauze penale, pornite pe faptul coruperii pasive şi a traficului de influenţă. Edilul şi reprezentantul Consiliului sînt suspectaţi că ar fi pretins de la un om de afaceri din localitate 350 000 de lei pentru a legaliza un teren, aflat în folosinţa acestuia de mai mulţi ani. Potrivit legislaţiei în vigoare, dacă vor fi găsiţi vinovaţi, reţinuţii riscă pînă la 15 ani de închisoare.

 

Săptămîna viitoare se va desfăşura expoziţia Moldagrotech şi Farmer

În perioada 16 – 19 octombrie 2019, la Centrul Internaţional de Expoziţii “Moldexpo” se va desfăşura cea de-a 37-a ediţie a Expoziţiei internaţionale specializată de maşini, echipamente şi tehnologii pentru complexul agroindustrial Moldagrotech (ediţia de toamnă) şi cea de-a 22-a ediţie a Expoziţiei internaţionale specializate de produse, utilaje, tehnologii agricole şi meşteşuguri „Farmer”. Scopul expoziţiilor este de a prezenta tehnica agricolă performantă pentru realizarea procesului tehnologic în condiţiile climatice actuale.

 

Autoritățile vor acționa pentru întoarcerea companiei Air Moldova

Autoritățile vor întreprinde toate acțiunile legale pentru întoarcerea companiei Air Moldova în proprietatea statului. Declarația a fost făcută de șeful statului, Igor Dodon, care a comunicat că există premize și argumente documentate care ar permite anularea Acordul de privatizare a companiei. Subiectul a fost discutat la ședința de joi, 12 septembrie, a Consiliului Suprem de Securitate. Potrivit lui Dodon, acum cîteva zile, statul a inițiat rezilierea acordului semnat între guvern și Avia Invest privind concesionarea Aeroportului.

 

Președintele R. Moldova a avut o întrevedere cu Ambasadorul Rusiei

Președintele Igor Dodon a avut o întrevedere de lucru cu Ambasadorul Federației Ruse în R. Moldova, Oleg Vasnețov. Oficialii au discutat agenda actuală a relațiilor bilaterale și au constatat cu satisfacție impulsionarea raporturilor de cooperare în cele mai importante domenii. Părțile au apreciat înalt rezultatele vizitelor pe care le-a efectuat recent șeful statului în FR. Igor Dodon a subliniat faptul că aceste vizite contribuie la readucerea parteneriatului strategic dintre R. Moldova și Federația Rusă la nivelul dorit de majoritatea populației țării noastre.

 

Planul de acțiuni al Guvernului va fi publicat în Monitorul Oficial

Planul de acțiuni al Guvernului pentru anii 2019-2020 va fi publicat vineri, 13 septembrie, în Monitorul Oficial. Documentul indică acțiunile specifice care urmează a fi întreprinse în vederea realizării obiectivelor din Programul de activitate al Guvernului, din Planul de Acțiuni privind implementarea Acordului de Asociere și din Memorandumul Suplimentar privind Politicile Economice și Financiare. Acțiunile incluse în document au fost clasificate pe domenii de activitate, cum ar fi: justiție, combaterea corupției, afaceri interne etc.

 

Trei bărbați au fost reținuți pentru proxenetism

Trei bărbați cu vîrste cuprinse între 34 și 55 ani, originari din raionul Telenești, au fost reținuți de oamenii legii, fiind bănuiți de trafic de persoane pe teritoriul Federației Ruse, în scop de exploatare sexuală. Suspecții ar fi racolat șase tinere din Telenești, Fălești și Ialoveni și le-ar fi transportat în Federația Rusă, unde acestea au fost exploatate sexual-comercial. Dacă vinovăția le va fi demonstrată, ei riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 de ani.

 

R. Moldova a achitat peste 16 milioane şi jumătate de euro în baza condamnărilor la CEDO

Cu 22 de ani în urmă, la 12 septembrie 1997, R. Moldova a devenit parte la Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO). De atunci Curtea a pronunţat 420 hotărîri în cauzele moldoveneşti, dintre care 33 în primele 9 luni ale anului 2019. În baza hotărîrilor şi deciziilor CtEDO pronunţate pînă la 31 decembrie 2018, R. Moldova a fost obligată să achite compensaţii de peste 16,600,000 de euro.

 

Compania Air Moldova are un nou director general

Compania Air Moldova are un nou director general. Acesta este Alexandru Ceban, care a ocupat pînă în prezent funcția de director financiar în cadrul aceleiași companii. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvînt al Air Moldova, Iana Zidu. Pînă în prezent, funcția de director al Air Moldova a fost ocupată de Iulian Scorpan. Compania nu a oferi detalii despre plecarea din funcție a lui Scorpan.

 

Curtea Constituțională a validat mandatele a doi deputați PSRM

Parlamentul va avea doi noi deputați. Aceștia sînt Alla Darovannaia și Anatolie Labuneț, din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM). Mandatele de deputat au fost validate joi, 12 septembrie, de Curtea Constituțională. Mandatele au rămas vacante după ce Vladimir Țurcan și Victor Gaiciuc au renunțat la fotoliile de deputat din cauza incompatibilității de funcții.