REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-1 (28 septembrie 2022)

Poliția a inițiat o campanie de informare și prevenire a furturilor din automobile

Poliția capitalei a inițiat o campanie de informare și prevenire a furturilor din automobile, care va dura timp de două luni. Acțiunea se desfășoară sub genericul „Un cetățean informat – un cetățean protejat” și a fost inițiată în contextul creșterii numărului de furturi în ultimele luni. În cadrul campaniei, oamenii legii vor informa șoferii despre respectarea măsurilor de securitate pentru a evita cazurile de furt. De la începutul acestui an, s-au înregistrat peste 180 de furturi din automobile, cu 42 mai mult decît anul trecut.

 

Peste 2400 de cazuri de infectare cu COVID-19 au fost înregistrate în ultima săptămînă

Ministerul Sănătății a anunțat că, în ultima săptămînă, pe teritoriul țării au fost înregistrate 2414 cazuri de infectare cu noul coronavirus, cu 1400 mai puțin decît în săptămîna anterioară. În aceeași perioadă, au fost efectuate 29 160 de teste și s-au înregistrat 23 de decese. Tot în ultima săptămînă, 254 de persoane și-au administrat prima doză de vaccin anti-COVID, iar 984 și-au făcut doza trei. În total, pînă acum 1 071 464 de persoane au fost vaccinate cu schema completă.

 

Șefa statului a promulgat modificările la Legea privind prestațiile sociale pentru copii

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a promulgat modificările la Legea privind prestațiile sociale pentru copii, care stabilesc acordarea unei indemnizații lunare pentru îngrijirea copilului pentru toți copiii cu vîrsta de pînă la doi ani, indiferent dacă părinții lor sînt asigurați sau nu. Astfel, din luna octombrie, pentru părinții neasigurați, indemnizația de îngrijire a copilului va constitui 1000 de lei. Pentru părinții asigurați, noua indemnizație de 1000 de lei se va adăuga celei existente pentru concediul de îngrijire a copilului. De indemnizație vor beneficia peste 63 de mii de persoane.

 

La Chișinău a fost inaugurat Festivalul internațional de poezie ”Grigore Vieru”

Cea de-a XIV-a ediție a Festivalului internațional de poezie ”Grigore Vieru” a fost inaugurată marți la Chișinău cu depunere de flori şi un recital poetic la bustul regretatului poet de pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfînt”. În zilele de 25-26 septembrie, festivalul s-a desfășurat la Iași. Prima ediție a Festivalului internațional de poezie ”Grigore Vieru” a avut loc în 2009.

 

Igor Dodon rămîne în arest la domiciliu

Curtea de Apel Chișinău a decis ca Igor Dodon să rămînă în arest la domiciliu pentru încă 30 de zile, pînă în data de 21 octombrie. Decizia a fost luată după ce magistrații au examinat recursul procurorilor. În data de 19 septembrie, ex-președintelui Igor Dodon i s-a aplicat arest la domiciliu pentru încă 20 de zile.

 

Ministerul Sănătății cere mai mulți bani pentru alimentația pacienților din spitale

Ministerul Sănătății cere mai mulți bani pentru alimentația pacienților din spitale. Potrivit unui proiect de hotărîre, care se regăsește pe agenda de joi, 29 septembrie a Cabinetului de miniștri, bugetul actual pentru alimentația bolnavilor, internați în instituții medicale finanțate de la bugetul de stat, nu acoperă cheltuielile reale suportate pentru produsele alimentare.

 

Euro și dolarul se scumpesc

Moneda unică europeană și dolarul american se scumpesc în raport cu leul moldovenesc. Pentru miercuri, 28 septembrie, Banca Națională a Moldovei a stabilit pentru un euro un curs valutar oficial de 18 lei și 81 de bani, în creștere cu doi bani. Dolarul se va aprecia cu șase bani, pînă la nivelul de 19 lei și 54 de bani. Rubla rusească va costa în continuare 33 de bani. Aceeași tendință o va avea și hrivna ucraineană, care vă rămîne la prețul de 52 de bani. Și leul românesc își va păstra cotația de 3 lei și 80 de bani.

 

Un bărbat a decedat după ce a fost lovit de o mașină pe un trotuar din capitală

Un bărbat a fost accidentat de un microbuz. Potrivit primelor informații, se cunoaște că victima a fost lovită în timp ce se afla pe trotuar, iar șoferul efectua o manevră de mers cu spatele. Accidentul s-a produs în după-amiaza zilei de marți, pe bulevardul Traian din sectorul Botanica. La volanul microbuzului se afla un bărbat de 58 de ani. Pe acest caz a fost pornit proces penal, iar poliția investighează toate circumstanțele.

 

Un spectacol bazat pe textele dramaturgilor ucraineni va avea loc la Teatrul ”Alexei Mateevici”

La Teatrul ”Alexei Mateevici” va avea loc joi, 29 septembrie, la ora 18.00, spectacolul ”Să le spunem pe nume”, bazat pe textele dramaturgilor ucraineni Liudmila Timoșenko, Natalia Blok, Oksana Savcenko, Irina Gareț, Tetiana Kițenko și Andrii Bondarenko, în regia Luminiței Țîcu. Potrivit Luminiței Țîcu, spectacolul este un act de solidaritate cu poporul ucrainean și cu artiștii din Ucraina.

 

Doi bărbați au fost reținuți într-un caz de tentativă de contrabandă cu țigări

Doi bărbați, care intenționau să scoată din Moldova 3.000.000 țigări prin contrabandă, au fost reținuți după ce au oferit prima tranșă de 2.000 euro unui angajat cu funcție de conducere al Poliției de Frontieră, în regiunea de sud. Banii au fost primiți sub controlul Procuraturii Anticorupție, după ce polițistul de frontieră i-a denunțat autorităților despre acțiunea ilegală pusă la cale de cei doi. Aceștia au fost reținuți marți, pentru 72 de ore, în momentul în care transmiteau banii, iar percheziții la domiciliile și alte proprietăți ale acestora continuă.