REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-1 (21 martie 2022)

R. Moldova și UE au lansat dialogul politic și de securitate la nivel înalt

Prim-ministra Natalia Gavrilița a avut astăzi o întrevedere cu Secretarul general adjunct, directorul politic al Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE), Enrique Mora. Oficialii au salutat noul format de dialog moldo-comunitar în domeniul politicii externe și de securitate, lansat în urma deciziei Consiliului de Asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană, din 28 octombrie 2021. Această platformă va oferi părților posibilitatea de a discuta situația din regiune, provocările la adresa securității și stabilității regionale.

 

O porțiune a spațiului aerian național se redeschide

Începînd de astăzi, ora locală 12:00, o porțiune a spațiului aerian național se redeschide pentru aeronavele civile și de stat. Autoritatea Aeronautică Civilă în comun cu Ministerul Apărării au convocat ședința Comisiei Interdepartamentale pentru Managementul Spațiului Aerian, în cadrul căreia a fost examinată posibilitatea redeschiderii spațiului aerian național în contextul conflictului armat din țara vecină. Urmare a reevaluării situației curente privind riscurile de securitate, membrii Comisiei au decis deschiderea unei porțiuni a spațiului aerian încît să poată fi reluat transportul aerian de pasageri.

 

Directorul Regional pentru Europa al OMS va vizita R. Moldova

Directorul Regional pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății, Hans Henri P. Kluge, va vizita Moldova pe 22 martie 2022. Potrivit oficiului OMS la Chișinău, în timpul vizitei sale de o zi, Hans Henri P. Kluge se va întîlni cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, speakerul Igor Grosu, prim-ministrul Natalia Gavrilița, alți oficiali și parteneri. Oaspetele va vizita centrul pentru refugiați din Chișinău și mai multe instituții medicale.

 

Igor Grosu s-a întîlnit cu Directorul Politic al Serviciului European de Acțiune Externă

Președintele Parlamentului Igor Grosu, s-a întîlnit cu Secretarul general adjunct, Directorul Politic al Serviciului European de Acțiune Externă, Enrique Mora. Oficialii au discutat despre războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei și provocările legate de situația securității regionale, impactul umanitar și economic al acesteia asupra Republicii Moldova. Igor Grosu a menționat că deja de trei săptămîni, cetățenii și autoritățile oferă ajutor refugiaților, gest apreciat de partenerii noștri de dezvoltare.

 

Peste 96 mii de doze de vaccin Moderna au expirat

Ministerul Sănătății informează că la 15 martie curent au fost înregistrate pierderi de vaccin prin expirarea a 96480 de doze Spikevax, producător compania Moderna, recepționate în calitate de donație din partea Franței, la mijlocul lunii decembrie 2021. Lotul a fost recepționat cu un termen foarte mic de utilizare - de doar trei luni înainte de data expirării.

 

Persoanele care vor să iasă din țară pot vizualiza în timp real traficul la punctele de trecere a frontierei

Persoanele care vor să iasă din țară își pot planifica ruta optimă accesînd rubrica Traficul on-line de pe pagina web a Serviciului Vamal, unde au posibilitatea să vizualizeze în timp real numărul mijloacelor de transport de la punctele de trecere cu cele mai mari valori de traffic. Potrivit Serviciului Vamal, accesînd https://customs.gov.md/ro/traffic, cetățenii pot vedea în timp real situația în posturile vamale de frontieră: Leușeni, Tudora, Giurgiulești, Sculeni, Otaci și Palanca.

 

Sistemul de iluminat din orașul Nisporeni a fost modernizat

Sistemul de iluminat din orașul Nisporeni a fost modernizat. Lucrările au fost realizate în cadrul proiectului „Implementarea măsurilor de eficiență energetică în Sistemul de iluminat din orașul Nisporeni”, realizat cu suportul Agenției pentru Eficiență Energetică. Potrivit AEE, valoarea totală a proiectului constituie 7 722 093,88 lei, bani care au fost folosiți pentru modernizarea/extinderea sistemului de iluminat public (SIP) din localitate.

 

COVID-19: Au fost înregistrate 240 de cazuri noi

În ultimele 24 de ore, în R. Moldova au fost efectuate 1 719 teste, fiind confirmate 240 de cazuri de infecție cu noul coronavirus. Din numărul de cazuri noi, cinci sînt asociate cu contact în afara țării. Astfel, pînă la ziua de astăzi, în țară s-au înregistrat 510 700 de cazuri de COVID-19. Potrivit Ministerului sănătății, din numărul de cazuri noi, trei sînt lucrători medicali. În instituțiile medico-sanitare spitalicești sînt internate 398 de persoane confirmate cu COVID-19. Alte 430 de persoane au fost vindecate. În total, 495 398 de bolnavi au fost tratați de COVID-19.

 

Leul s-a mai depreciat puțin în raport cu dolarul

Pe parcursul zilelor de odihnă, leul moldovenesc a cedat dolarului american 1 ban, dar a cîștigat de la moneda unică europeană aproape 5 bani. Banca Naţională a Moldovei a stabilit pentru ziua de 21 martie un curs oficial de schimb valutar egal cu 18,4418 lei pentru un dolar (+1,01 bani) și 20,3274 lei pentru un euro (-4,61 bani), în timp ce în perioada 18-20 martie acesta a fost egal cu 18,4317 lei pentru un dolar şi, respectiv, 20,3735 lei pentru un euro. Cursul oficial de schimb valutar pentru alte monede, pentru 21 martie, constituie: 0,6272 lei pentru 1 hrivnă ucraineană, 4,1079 lei pentru 1 leu românesc și 0,1789 lei pentru 1 rublă rusească.

 

Nicu Popescu efectuează o vizită la Bruxelles

Vicepremierul Nicu Popescu efectuează în perioada 21 - 22 martie o vizită de lucru la Bruxelles pentru a discuta situația de securitate în regiune și a promova agenda de integrare europeană a țării noastre. Programul va demara cu participarea la Consiliul pentru afaceri externe, prezidat de Josep Borrell. Aici urmează a fi desfășurat un schimb de opinii cu miniștrii afacerilor externe din statele membre ale UE cu privire la aspirațiile europene ale țării noastre, precum și situația de securitate regională generată de războiul din Ucraina. De asemenea, șeful diplomației Republicii Moldova va avea întrevederi cu Olivér Várhelyi, comisarul european pentru vecinătate și extindere.

 

Statele Unite vor oferi R. Moldova peste 30 de milioane de dolari

Statelor Unite vor oferi R. Moldova peste 30 de milioane de dolari pentru a contribui la gestionarea fluxului de refugiați din zona războiului ruso-ucrainean. Fondurile vor fi distribuite prin intermediul Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați, a anunțat ambasadorul Statelor Unite în R. Moldova Kent Logsdon în cadrul vizitei la un centru de refugiați din Chișinău. Alte 8,3 milioane de dolari, Republica Moldova le va primi prin intermediul USAID, a specificat ambasadorul.

02.01.25 - 14:03
01.01.25 - 16:43
02.01.25 - 14:11
01.01.25 - 16:45
02.01.25 - 14:10
04.01.25 - 16:00
03.01.25 - 13:35
01.01.25 - 16:46
04.01.25 - 15:48
02.01.25 - 14:07
06.01.25 - 12:13
02.01.25 - 14:05
04.01.25 - 15:53
05.01.25 - 12:25
03.01.25 - 13:31