REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-1 (2 iunie 2022)

Creştinii ortodocşi sărbătoresc Înălţarea Domnului sau Ispasul

Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Înălțarea Domnului, o sărbătoare creştină importantă, care comemorează Înălțarea la cer a lui Iisus Hristos, la 40 de zile după Înviere, cunoscută în popor și sub denumirea de Ispas. Potrivit cărților bisericești, Înălțarea Domnului reprezintă ultimul eveniment de viață pămîntească a lui Iisus Hristos. Biserica afirmă că această zi este la fel de importantă ca Paștele. Conform tradiției, de Ispas, creștinii se salută cu "Hristos s-a Înălțat!" și “Adevărat s-a înălțat!”. Spre deosebire de Paști, cînd ouăle se înroșesc în Joia Mare, pentru Înălțarea Domnului ouăle se vopsesc chiar în ziua sărbătorii. Este ultima zi din an în care se mai vopsesc și se împart ouă roșii. Ouăle se duc la Biserică, iar la sfîrșitul slujbei se dau de pomană săracilor. În ajun, gospodinele pregătesc pască. Cărțile bisericești, de asemenea, mărturisesc că, după înviere, Iisus Hristos s-a arătat apostolilor timp de trei zile, după care s-a înălțat la cer de față cu ei.

 

Un vin din R. Moldova a fost desemnat cel mai bun vin roşu din lume

Fautor Negre 2017 din Republica Moldova a fost desemnat cel mai bun vin roșu din lume, potrivit Concours Mondial de Bruxelles, care a anunțat rezultatele sesiunii “Roșu & Alb” din 2022. În perioada 19-21 mai, Concours Mondial de Bruxelles, considerată cea mai prestigioasă competiție din lume, a adunat experți din industria vinului pentru a degusta peste 7300 de vinuri, provenind din circa 40 de țări. Conform organizatorilor, printre cîștigătorii competiției sînt vinuri de pe șase continente și 35 de țări. Cu două mari medalii de aur, 20 de aur și 31 de argint, Moldova ocupă locul nouă la numărul de premii.

 

Parlamentul se întrunește joi în ședință plenară

Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi pentru ședințele plenare, care urmează să se desfășoare în perioada 2-9 iunie. În această perioadă, urmează să fie examinate, în lectură finală, proiectul de lege privind funcționarea în condiții de siguranță a obiectelor de producție și a instalațiilor tehnice potențial periculoase, modificări la Legea cu privire la filantropie și sponsorizare și măsurile legislative, care au scopul de a preveni și a combate dezinformarea. De asemenea, în cea de-a doua lectură vor fi prezentate proiectele pentru modificarea Codului fiscal și Legii cu privire la contabilitate și raportare financiară și proiectul pentru modificarea Legii apiculturii și Codului contravențional.

 

R. Moldova va beneficia de asistență financiară de 150 mln de euro din partea UE

Guvernul a avizat inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului de facilitate de împrumut între Republica Moldova, Uniunea Europeană și Banca Națională a Moldovei. Decizia a fost luată în contextul aprobării de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, la data de 6 aprilie anul curent, a deciziei privind acordarea de asistență macrofinanciară suplimentară Republicii Moldova. Documentul prevede oferirea unei asistențe financiare în valoare de 150 de milioane de euro, dintre care 30 de milioane de euro - sub formă de grant. Debursarea va avea loc în trei tranșe.

 

Guvernul a aprobat noi condiții pentru desfășurarea activității editoriale și achiziția cărții naționale

Condițiile de desfășurare a concursului de finanțare a proiectelor editoriale și achiziție de carte de către stat vor fi îmbunătățite. În acest sens, Executivul a aprobat modificări la Regulamentul de selectare, editare și achiziție a cărții naționale din mijloacele financiare prevăzute în bugetul de stat. Potrivit Ministerului culturii, modificările țin de condițiile de prezentare a proiectelor editoriale, precum și normele ce explică procedura achiziției de carte.

 

Biblioteca Municipală ”B.P. Hasdeu” a lansat programul estival ”Provocarea verii”

Pe strada pietonală Eugen Doga din capitală a fost lansată cea de-a IV-a ediție a programului estival ”Provocarea verii”, care se va desfășura în perioada iunie-iulie 2022 la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”. Evenimentul a fost dedicat Zilei Internaționale a Copilului și celor 145 de ani ai Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”. Elena Butucel, director adjunct al instituției, a menționat că programul estival „Provocarea verii” invită copiii cu vîrsta între 7-12 ani să participe la diverse ateliere și evenimente de lectură, cunoaștere, învățare.

 

Inflația va crește și în trimestrul trei, după care va continua să scadă

Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, a prezentat cel de-al doilea Raport asupra inflației din anul curent, care dezvăluie efectele războiului din Ucraina asupra evoluției prețurilor. Șeful BNM a menționat că în prezent toate economiile, inclusiv cele avansate, se confruntă cu o inflație în creștere, ca urmare a crizei pandemice și a războiului din țara vecină – Ucraina. „Băncile centrale sînt puse în situația de a înăspri politica monetară. Banca Națională a Moldovei, prin restricționarea politicii monetare, urmărește să atenueze efectele șocurilor inflaționiste și să asigure stabilitatea financiară”, a subliniat Octavian Armașu

 

Autorităţile au stabilit un plan asupra facilitării exportului produselor perisabile

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) și Serviciul Vamal au stabilit mai multe măsuri pentru facilitarea și promovarea exportului de produse agricole perisabile de origine din Republica Moldova. Planul de acţiuni este stipulat în ordinul comun cu privire la procedura de vămuire a produselor agricole perisabile exportate din Republica Moldova. În document a fost expus mecanismul de facilitare și prioritizare a exportului produselor ușor alterabile și procesul de traversare a frontierei cu acest tip de marfă. Astfel, pe perioada stării de urgență, în scopul asigurării condițiilor optime pentru exportul produselor agricole perisabile de către reprezentanții ANSA și Serviciului Vamal vor fi asigurate condiții necesare pentru vămuirea și trecerea peste frontiera vamală, în mod prioritar, a produselor agricole perisabile.

 

Guvernul va monitoriza evoluțiile prețurilor pe piață

Guvernul va monitoriza îndeaproape evoluţiile preţurilor pe piaţa autohtonă şi va interveni în cazul cînd va fi necesitate, potrivit prim-ministrului Natalia Gavriliţa. Premierul a exemplificat cu preţurile la ulei de floarea-soarelui, care s-au stabilizat şi au revenit la indicii iniţiali după introducerea produsului în lista mărfurilor social importante. „Vom face analizele de rigoare şi vom preveni creşterile de preţuri în urma deciziilor speculative ale agenţilor economici”, a declarat Natalia Gavriliţa.

 

Numărul total de alegători înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor este de 3.282.032

Din numărul total de alegători înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor (3.282.032), 2.770.070 de cetățeni cu drept de vot sînt atribuiți pe unități administrativ-teritoriale de nivelul II. Diferența cuprinde persoanele care au cetățenia Republicii Moldova, dar nu au înregistrare la domiciliu sau reședință, inclusiv cei care au emigrat autorizat peste hotarele țării (249.289 de persoane) și cetățenii cu drept de vot avînd domiciliul înregistrat în unitățile administrativ-teritoriale din stînga Nistrului, aflate provizoriu în afara controlului suveran al autorităților constituționale ale Republicii Moldova (262.673).

 

Demolarea construcțiilor neautorizate și defrișarea arborilor vor fi reglementate la nivel național

Cabinetul de miniștri a aprobat Regulamentul cu privire la modul de demolare a construcțiilor neautorizate și de defrișare a arborilor și arbuștilor, a relatat Direcţia comunicare și protocol a Executivului. Documentul, elaborat de Ministerul Justiției, stabilește competențele și condițiile de executare a lucrărilor de demolare și de defrișare, modalitatea de evaluare a cheltuielilor necesare pentru executarea acestor lucrări, dar și criteriile de recuperare a cheltuielilor din contul contravenienților/proprietarilor bunurilor respective.

02.01.25 - 14:03
01.01.25 - 16:43
02.01.25 - 14:11
01.01.25 - 16:45
02.01.25 - 14:10
04.01.25 - 16:00
03.01.25 - 13:35
01.01.25 - 16:46
02.01.25 - 14:07
04.01.25 - 15:48
02.01.25 - 14:05
06.01.25 - 12:13
04.01.25 - 15:53
05.01.25 - 12:25
03.01.25 - 13:31