REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-1 (17 mai 2022)

Agenţia de Mediu a permis pescuitul de scrumbie de Dunăre

Agenţia de Mediu a permis, în perioada 14 mai-15 iunie, pescuitul la scrumbie de Dunăre. Pescuitul este permis pe cursul inferior al fluviului Nistru, de la satul Palanca, raionul Ştefan Vodă, şi pînă la barajul Centralei hidroelectrice Dubăsari, precum şi pe braţul Turunciuc. În conformitate cu prevederile ordinului Agenţiei, în perioada prohibiției (15 aprilie - 15 iunie 2022), se permite pescuitul sportiv, amator și de agrement la scrumbie de Dunăre (Alosa immaculata) în fluviul Nistru, timp de 33 de zile consecutiv, de la 14 mai 2022 pînă la 15 iunie 2022 inclusiv, în bază de permis.

 

Meteorologii anunță ploi de scurtă durată cu descărcări electrice pe întreg teritoriul țării

Meteorologii anunță pentru astăzi ploi de scurtă durată cu descărcări electrice. Maximele vor oscila între +23 și +25 grade pe timp de zi, iar noaptea mercurul în termometre va indica pînă la +13 grade Celsius. Presiunea atmosferică va fi normală. Mîine, ploi slabe se așteaptă la sud și raionale din centru. Pentru astăzi, la Briceni meteorologii anunță +21 grade pe timp de zi, iar noapte minime de pînă la +8 grade. La Chișinău maxima zilei va fi de +23 grade Celsius, iar la noaptea vor fi +11 grade. În sudul țării, la Cahul, Comrat și Ceadîr-Lunga, meteorologii anunță +25 grade ziua, iar noaptea +13 grade Celsius.

 

Șeful statului va efectua o vizită de lucru la Bruxelles și la Paris

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, va efectua în zilele de 17-18 mai o vizită de lucru la Bruxelles, unde se va întîlni cu prim-ministrul Regatului Belgiei și va avea întrevederi cu oficiali ai instituțiilor UE. Potrivit Serviciului de presă al instituției prezidențiale, miercuri, 18 mai, la ora locală 15.00, șeful statului va ține un discurs în plenul Parlamentului European, iar la ora 15.30 - o conferință de presă comună cu Roberta Metsola, președintele Legislativului UE. Joi, 19 mai, Maia Sandu se va întîlni, la Paris, cu Emmanuel Macron, președintele Republicii Franceze.

 

Igor Grosu a discutat cu un grup de senatori francezi

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, s-a întîlnit cu delegația Grupului de prietenie cu țara noastră din cadrul Senatului Franței, aflată într-o vizită la Chișinău. Discuțiile s-au referit la evoluțiile de securitate din Republica Moldova, eforturile de construire a unui spațiu de pace la nivel regional, precum și implementarea agendei interne de reforme. Igor Grosu a mulțumit senatorilor francezi pentru suportul oferit de Franța în realizarea parcursului european al țării noastre și pentru asistența acordată în gestionarea fluxului de refugiați.

 

Consiliul raional Cahul a ales un nou președinte al raionului

Consiliul raional Cahul l-a ales în calitate de președinte al raionului pe Nicolae Dunas. Nicolae Dunas este consilier raional în două mandate consecutive. În acest mandat, a ajuns în Consiliul raional Cahul pe listele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Este sportiv cunoscut în regiune, fiind fondatorul primului club de taekwondo din raion. Este antreprenor, administrează afaceri în domeniul producției de mobilă și agricultură.

 

Cetățenii din localitățile unde vor avea loc alegeri locale noi pot solicita votarea la locul aflării

Cetățenii din localitățile unde vor avea loc alegeri locale noi, pot solicita votarea la locul aflării, cu urna mobilă. Este vorba de persoanele care, din motive de sănătate sau din alte motive temeinice, nu se pot prezenta în ziua alegerilor în localul secției de votare. Potrivit Comisiei Electorale Centrale, solicitările pot fi prezentate începînd cu două săptămîni înainte de ziua votării şi pînă la ora 18.00 a zilei precedente votării. În ziua alegerilor, cererile pot fi depuse pînă la ora 15.00, dacă se prezintă și un certificat medical.

 

La un muzeu din capitală vor avea loc mai multe evenimente dedicate Zilei Internaționale a Muzeelor

Mai multe evenimente se vor desfășura mîine, 18 mai, între orele 10.00 și 18.00, la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, cu ocazia Zilei Internaționale a Muzeelor. Potrivit organizatorilor, programul Zilei Internaționale a Muzeelor va include: 10.00-18.00 – vizitarea gratuită a expozițiilor permanente și temporare ale muzeului; 11.00-12.00 – proiecție de film „Gumelnița. Bucșani. O nouă lume, același început”. Locație: cinemateca „Clio”; 13.15-14.00 – lansarea atelierului educațional-distractiv „Micul arheolog”. Locație: sala nr. 3, demisol; 14.00-14.30 – vernisajul expoziției temporare cu genericul „Magia luminilor de altă dată”.

 

Un consilier al Departamentului de Stat al SUA efectuează o vizită în R. Moldova

Consilierul Departamentului de Stat al SUA Derek Chollet vine într-o vizită la Chișinău. Acesta va conduce o delegație a departamentului care se va afla în R. Moldova în perioada 17-18 mai. El se va întîlni cu oficiali guvernamentali moldoveni pentru a discuta impactul războiului din Ucraina asupra Moldovei și va continua discuțiile despre parteneriatul de 30 de ani dintre SUA și Republica Moldova în cadrul Dialogului strategic și se va întîlni cu refugiații din Ucraina.

 

La Rezina a început construcţia sistemului de canalizare

Lucrările de construcție în cadrul proiectului moldo-slovac „Îmbunătățirea calității vieții cetățenilor oraşul Rezina: asigurarea accesului la sistemul de canalizare" au început ieri, la Rezina. Durata de implementare a proiectului este planificată pînă în martie 2023. Lucrările de proiect prevăd construcția unei părți a sistemului de canalizare în Rezina, cu o lungime totală de 3390 m. „Activitățile proiectului vin în susținerea locuitorilor orașului Rezina, prin crearea condițiilor de conectare la sistemul de canalizare pentru 7,4% din populația orașului, ceea ce reprezintă 225 de gospodării”, indică Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Centru.

 

IsraAID a deschis un oficiu pentru gestionarea crizei refugiaţilor

Organizaţia din Israel, IsraAID, a deschis un oficiu în Republica Moldova, pentru a susține gestionarea crizei refugiaților din Ucraina. Ieri, reprezentanţii formaţiunii au avut o întrevedere cu Adriana Cazacu, secretar de stat la Ministerul educației, în cadrul căreia au punctat domeniile de colaborare. În cursul întîlnirii a fost abordat subiectul privind organizarea examenului unic de admitere în instituțiile de învățămînt din Ucraina (ciclul Licență și Master) pentru copiii și tinerii refugiați pe teritoriul Republicii Moldova.

 

Leul s-a depreciat și mai mult în raport cu dolarul

Pe parcursul unei zile leul moldovenesc a cedat dolarului american mai mult de 4 bani, iar monedei unice europene - aproape 14 bani. Banca Naţională a Moldovei a stabilit pentru ziua de 17 mai un curs oficial de schimb valutar egal cu 19,0172 lei pentru un dolar (+4,95 bani) și 19,8453 lei pentru un euro (+13,64 bani), în timp ce cu o zi mai devreme acesta a fost egal cu 18,9755 lei pentru un dolar şi, respectiv, 19,7089 lei pentru un euro. Cursul oficial de schimb valutar pentru alte monede, pentru 17 mai, constituie: 0,6495 lei pentru 1 hrivnă ucraineană, 4,0116 lei pentru 1 leu românesc și 0,2984 lei pentru 1 rublă rusească.