Realitatea internationala pe scurt (4 Noiembrie 2019)

Independența Scoției este foarte aproape, a anunțat premierul Nicola Sturgeon

Independenţa Scoţiei este foarte aproape, a declarat premierul scoţian Nicola Sturgeon în faţa miilor de manifestanţi adunaţi la Glasgow, Sîmbătă, pentru a cere organizarea unui nou referendum în această problemă, informează AFP, preluată de Agerpres.

„Alegerile legislative pe care le avem în 12 Decembrie sunt alegerile cele mai importante din epoca noastră pentru Scoţia. În joc este viitorul ţării noastre”, a declarat lidera Partidului Naţional Scoţian (SNP) în faţa manifestanţilor care agitau drapele scoţiene. Perspectiva unei Scoţii independente este foarte aproape, a spus ea, îndemnîndu-i pe alegători să se mobilizeze şi să voteze pentru partidul său în timpul viitorului scrutin.

Nicola Sturegon vrea să organizeze în 2020 un nou referendum asupra independenţei, estimînd că Brexitul a schimbat datele problemei, după ce un precedent referendum, în 2014, s-a soldat cu victoria taberei ce nu dorea independenţa, cu 55 la sută din voturi. Acest scrutin „trebuie să aibă loc anul viitor şi noi ne pregătim”, a spus ea luna trecută la congresul SNP, la Aberdeen. Sturgeon intenţionează să ceară undă verde de la Guvernul britanic pînă la Crăciun. Downing Street se opune organizării unui nou plebiscit, estimînd că scoţienii au fost deja consultaţi în urmă cu cinci ani şi a fost vorba de „un eveniment unic, organizat o dată într-o generaţie”. Cu toate acestea, între timp a intervenit Brexitul, pledează Nicola Sturgeon.

În 2014, unul dintre argumentele în favoarea menţinerii Scoţiei în Regatul Unit a fost acela că în caz de sciziune, această naţiune îşi va pierde avantajele pe care le reprezintă apartenenţa la UE. Iar doi ani mai tîrziu, în timpul referendumul din Iunie 2016 asupra Brexitului, 62% dintre scoţieni s-au opus ieşirii Regatului Unit din UE.

Un șofer român trebuie să plătească un milion de euro după ce a provocat un accident în Italia

Un șofer român de TIR va trebui să plătească despăgubiri în valoare de un milion de euro după ce în 2017 a provocat un accident rutier în Italia în urma căruia două persoane au decedat, iar alte cinci au fost rănite, informează publicația Il Secolo XIX.

Pe data 26 Martie 2017, camionul condus de șoferul român a ieșit de pe carosabil pe autostrada A10 din Italia, între Albisola şi Celle, vehiculul intrînd în mai mulți muncitori aflați pe marginea drumului. În urma impactului și-au pierdut viața doi muncitori, iar alți cinci au fost răniți, potrivit Mediafax.

Bărbatul a fost arestat după incident, fiind acuzat de omor multiplu. Anchetatorii au stabilit că individul nu consumase băuturi alcoolice sau substanţe interzise înainte de accident, însă șoferul a pierdut controlul vehiculului într-o curbă, iar camionul s-a răsturnat și a lovit cîțiva muncitori ce lucrau pe marginea carosabilului. Gian Maria Gandolfo, avocatul șoferul român, a depus chitanţele pentru plata despăgubirilor către familiile victimelor. Presa italiană a menționat că cel mai probabil șofer român va fi condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare.

Un judecător federal blochează ordinul Administraţiei Trump care cere potenţialilor imigranţi să deţină asigurare de sănătate

Un judecător federal a blocat temporar un ordin al Administraţiei Trump care ar fi impus potenţialilor imigranţi să demonstreze că au asigurare de sănătate în termen de 30 de zile de la sosirea în SUA sau suficienţi bani pentru a plăti o serie rezonabilă de cheltuieli medicale previzibile, transmite Reuters, scrie agerpres.

Judecătorul Michael Simon din Portland, statul Oregon, a acordat un ordin de restricţionare temporară de 28 de zile care împiedică reglementarea să intre în vigoare la 3 Noiembrie. Contestarea juridică va continua. În dispoziţia legală ce cuprinde 18 pagini, Simon afirmă că daune potenţiale la adresa unor potenţiali imigranţi şi a familiilor acestora justifică un blocaj la nivel naţional. „Confruntarea cu un risc posibil de a fi despărţiţi de membrii familie şi o întîrziere în obţinerea unei vize la care altfel membrii familiei ar avea dreptul constituie un prejudiciu ireparabil’, susţine judecătorul american.

Şapte cetăţeni americani şi o organizaţie de advocacy au intentat un proces pentru a bloca această reglementare, argumentînd că aceasta „rescrie legile noastre privind imigraţia şi sănătatea printr-un ordin prezidenţial” care ar putea împiedica sute a mii de potenţiali imigranţi. Potenţialii imigranţi se chinuiau să găsească acoperirea medicală necesară navigînd printr-o birocraţie în domeniul sănătăţii complicată care, în mare parte, nu s-a adresat pînă acum celor care nu sunt încă pe teritoriul SUA.

Ordinul Preşedintelui afirmă că scopul urmărit este ca furnizorii de asistenţă medicală şi contribuabilii să nu mai suporte „costuri substanţiale pentru plata cheltuielilor medicale suportate de persoanele care nu au asigurare de sănătate sau capacitatea de a plăti asistenţa medicală”. Sunt menţionate, totodată, cifre potrivit cărora „posibilitatea ca imigranţii legali să nu aibă asigurare medicală este de aproximativ trei ori mai mare comparativ cu cetăţenii Statelor Unite”.

Experţii în politici de asigurare de sănătate spun că imigranţii folosesc sistemul SUA mai rar decît americanii. Conform unei analize realizate de Leighton Ku, directorul Centrului pentru cercetări ale politicilor de sănătate de la Universitatea George Washington, imigranţii recenţi fără asigurare au reprezentat mai puţin de o zecime din procentul de 1% al cheltuielile medicale din SUA în 2017.

Un bărbat înarmat cu un topor a fost împuşcat mortal de Poliţie în Vestul Germaniei

Un bărbat înarmat cu un topor a fost împuşcat mortal de Poliţie Sîmbătă seara, în Vestul Germaniei, a informat Duminică dpa, potrivit Agerpres. Poliţia a anunţat că un martor l-a observat pe bărbat la un club sportiv local din Hoppstaedten-Weiersbach, la circa 140 kilometri Sud-Vest de Frankfurt, Sîmbătă după-amiază. Acolo, se pare că ar fi ameninţat o persoană cu toporul, i-a lovit maşina şi a fugit în pădure. După desfăşurarea forţelor speciale şi a unui elicopter, Poliţia a dat de urma bărbatului, într-un cîmp. Potrivit Poliţiei, bărbatul, care ţinea în mînă toporul, se îndrepta în fugă către nişte terenuri de tenis cînd a fost împuşcat mortal de agenţi. Identitatea bărbatului şi circumstanţele incidentului nu au fost momentan clarificate, a mai menţionat sursa citată.

O vioară veche de 310 ani uitată în tren a fost returnată proprietarului după „negocieri secrete”

O vioară preţioasă, veche de 310 ani, uitată într-un tren de un violonist britanic în urmă cu aproape două săptămîni, i-a fost returnată recent proprietarului, a transmis Duminică dpa. Muzicianul profesionist Stephen Morris şi-a regăsit instrument preţios, una din puţinele viori create de artizanul David Tecchler, după “negocieri secrete”, a informat BBC. Morris şi-a uitat vioara în tren atunci cînd a coborît cu bicicleta în staţia Penge East din Sudul Londrei, pe 22 Octombrie. “Este devastator să o pierd şi, dincolo de valoarea ei, îmi asigură traiul”, a afirmat muzicianul atunci cînd a cerut ajutor pentru a-şi găsi vioara pierdută, a cărei valoare este estimată la 250.000 de lire sterline.

Potrivit BBC, vioara a fost înapoiată într-o parcare din Beckenham, în Sudul Londrei, predarea fiind supravegheată de ofiţeri de Poliţie în haine civile.

Bărbatul care a luat vioara din tren a spus că îi pare rău şi şi-a cerut scuze. După ce Poliţia britanică care se ocupă de transport a făcut publică o imagine înregistrată de o cameră de supraveghere cu bărbatul bănuit că a luat instrumentul, Morris a fost contactat pe Twitter şi schimbul a fost programat pentru ziua de Vineri. ″Şi-a cerut scuze foarte mult şi a spus că dorea să mi-o înmîneze personal”, a comentat Morris, care a precizat că vioara şi arcuşul sunt intacte. “Nu se putea un final mai fericit”, a declarat satisfăcut muzicianul britanic.

Eveniment special în Germania. Cum vor comemora nemții căderea zidului Berlinului

Mai sunt cîteva zile pînă cînd Germania va marca 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, primul pas către unificarea ţării. Pentru a sărbători evenimentul, un artist plastic vrea să construiască un zid simbolic. Cărămizile sunt, de fapt, bucăţi de lut pe care vizitatorii care trec pragul Muzeului Zidului le modelează, strîngîndu-şi mîinile. O simplă strîngere de mînă reprezintă o dovadă de încredere și de bune intenții. Însă o artistă germană vrea să dea o nouă însemnătate acestui gest: la Muzeul Zidului Berlinului, oameni veniți din toate colțurile lumii sunt rugați să stea de vorbă și să-și strîngă mîinile, ținînd în ele o bucată de lut.

Meike Ziegler, Handshape project artist: „Din 11.000 de astfel de forme vom construi un zid al unificării, sau un monument în onoarea legăturilor inter-umane. Berlinul a fost un oraş divizat pentru mult timp, aşa că m-am gîndit să luăm ingredientul acestei diviziuni, zidul, şi să creăm o conexiune.”

Bucățile de lut astfel obținute vor fi folosite pentru construcția unui monument care va fi inaugurat pe 9 Noiembrie, ziua în care a căzut Zidul Berlinului. Numărul “cărămizilor” nu e ales la întîmplare: construcția care a traversat Capitala Germaniei pînă în 1989 a stat în picioare 10.316 zile. Participanții la acest proiect sunt încîntați că au ocazia să pună o cărămidă, la propriu, la construcția unui nou simbol. Organizatorii spun că proiectul este cu atît mai important acum, cu cît omenirea trece printr-o perioadă tensionată, cu ziduri reale sau imaginare construindu-se în multe colțuri ale lumii. Zidul Berlinului, unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Războiului Rece, a fost construit în anul 1961 de autoritățile sovietice, pentru a-i opri pe locuitorii din Berlinul de Est să fugă în Vest. Căderea lui a însemnat primul pas spre unificarea Germaniei.

FMI a identificat o economie care va creşte cu 86% în 2020

Una din cele mai mici ţări din America de Sud urmează să înregistreze cel mai puternic ritm de creştere de pe planetă, transmite Bloomberg, scrie agerpres. Guyana, o ţară cu 780.000 de locuitori care se învecinează cu Brazilia şi Venezuela, va înregistra anul viitor o creştere economică de 86%, după un avans de 4,4% în acest an, potrivit estimărilor Fondului Monetar Internaţional. Este vorba de un ritm de creştere de 14 ori mai mare decît cel înregistrat de China şi se datorează descoperirii unor uriaşe zăcăminte de petrol în apropierea coastelor Guyanei de către grupul american ExxonMobil în anul 2015.

„Vom trece de la un nivel foarte scăzut la un salt stratosferic” a declarat ministrul de Finanţe din Guyana, Winston Jordan. Potrivit acestuia, Guvernul de la Georgetown intenţionează să utilizeze o parte din banii care îi va primi drept redevenţe pentru a construi autostrăzi care să facă legătura între oraşele de coastă şi zonele slab populate din interiorul ţării, unde se află depozite de aur, diamante şi bauxită. Potrivit FMI, Produsul Intern Brut de patru miliarde de dolari al Guyanei va creşte pînă la 15 miliarde dolari în 2024.

Singura ţară vorbitoare de limba engleză din America Latină nu produce în prezent petrol chiar dacă ţara vecină Venezuela are cele mai mari rezerve de petrol din lume. Grupul american Exxon a încheiat un parteneriat cu Hess Corp. şi grupul chinez CNOOC Ltd. pentru a dezvolta zăcămintele de petrol descoperite în apropierea coastelor Guyanei. Exxon estimează că luna viitoare va începe să extragă primele cantităţi de petrol iar în 2025 Guyana va produce cel puţin 750.000 de barili de ţiţei pe zi. Şi alte companii petroliere precum Total SA, Tullow Oil Plc şi Repsol SA au început să caute petrol în apropierea coastelor Guyanei.

Guvernul de la Georgetown se aşteaptă ca veniturile iniţiale de 300 milioane de dolari pe an provenite de pe urma acordurilor de împărţire a profitului şi redevenţe să se dubleze după ce al doilea puţ offshore va începe să producă în 2022. Banii vor merge la un fond suveran pe care Guyana la înfiinţat în acest an şi care va fi utilizat pentru economisire în folosul generaţiilor viitoare, pentru a se proteja de fluctuaţiile preţului petrolului şi pentru a finanţa planurile de dezvoltare, susţine ministrul de Finanţe.

Dublă crimă în stil mafiot la Moscova. Înalt responsabil din Caucazul rus şi fratele lui, ucişi cu focuri de armă

Un înalt responsabil al serviciilor de securitate din Caucazul rus, precum şi fratele lui au fost ucişi cu focuri de armă Sîmbătă, la Moscova, au anunţat autorităţile judiciare ruse, potrivit AFP şi TASS, potrivit agerpres. „Un necunoscut a tras în Vestul Capitalei asupra a doi oameni, dintre care unul era directorul Centrului de luptă împotriva extremismului din Republica Inguşetia”, a anunţat Comitetul de anchetă moscovit într-un comunicat. Ambii au decedat la faţa locului, a precizat această sursă.

Potrivit agenţiei de presă TASS, care citează surse ale Poliţiei, înaltul responsabil ucis se numea Ibrahim Eldjarkiev, iar a doua victimă era fratele lui.

La începutul lui Ianuarie, acest poliţist de rang înalt a supravieţuit unui atentat. Vehiculul în care se afla a fost mitraliat pe un drum între Cecenia şi Inguşetia, iar trei poliţişti care se aflau în maşină au fost grav răniţi, potrivit unor surse citate de agenţiile de presă ruse. Inguşetia, republică rusă din Caucaz, se învecinează cu Cecenia, care a fost în anii 1990 şi la începutul anilor 2000 scena a două războaie între Moscova şi o rebeliune separatistă care treptat s-a islamizat. Centrele de luptă împotriva extremismului, care depind de Ministerul de Interne al Rusiei, sunt însărcinate în special cu combaterea terorismului în Federaţia Rusă.

Focuri de artificii în Napoli cu ocazia eliberării a doi capi mafioţi din închisoare

Ieşirea din închisoare a doi capi ai unui clan mafiot a fost prilej de mare sărbătoare, cu focuri de artificii în Napoli, a informat Sîmbătă mass-media din Italia, citate de AFP, potrivit agerpres. Giovanni Illiano, 48 de ani, şi Silvio De Luca, 41 de ani, şi-au ispăşit pedepsele de 8 şi respectiv 10 ani de închisoare pentru extorcare.

În cartierul de baruri din Monterusciello, în Vestul oraşului Napoli, mai mult de o sută de rude şi prieteni îi aşteptau Joi seara pentru o sărbătoare cu şampanie, jocuri de lumini şi focuri de artificii. Pentru această reîntoarcere în fieful lor – cunoscut pentru traficul său de droguri –, a fost angajat un interpret de cîntece populare napolitane, iar acesta a dedicat numeroase cîntece mafioţilor aflaţi încă în spatele gratiilor, subliniază presa italiană. Evenimentul, documentat cu fotografii şi înregistrări video postate pe reţelele sociale, face obiectul unei anchete a poliţiei.

În orașul german Dresda, a fost declarată ”stare de urgenţă nazistă”

Autorităţile din oraşul german Dresna au declarat “stare de urgenţă nazistă”, oraşul confruntîndu-se cu cu probleme grave de extremă-dreapta, relatează bbc.com, potrivit news.ro. Dresda, capitala landului Saxonia, este văzut de mai mult timp ca un bastion al mişcării de extremă-dreapta şi ca loc de naştere al grupării antiislamice Pegida. Consilierii locali din Dresda, oraş care candidează pentru a deveni Capitala Europeană a Culturii în 2025, au adoptat o rezoluţie în care se precizează să sunt necesare mai multe acţiuni pentru rezolvarea problemei. Opozanţii spun însă că este prea mult.

“Nazinotstand înseamnă, ca în cazul crizei climatice, că avem o problemă serioasă. Este ameninţată societatea democratică deschisă”, a declarat pentru BBC Max Aschenbach, unul dintre consilierii locali din Dresda, care a propus rezoluţia. Aschenbach, reprezentant al formaţiunii politice satirice Die Partei, a precizat că o acţiune era necesară deoarece politicienii nu fac suficient pentru a lua poziţie în mod clar faţă de extremism. “Iniţiativa a reprezentat o tentativă de a schimba această situaţie. În plus, voiam să ştiu alături de ce fel de oameni stau în Consiliul Local din Dresda”, a afirmat el. În rezoluţie se precizează că “atitudini şi acţiuni de extremă dreapta au loc din ce în ce mai frecvent” şi se face un apel către oraş pentru ajutarea victimelor violenţelor de extremă dreapta, protejarea minorităţilor şi consolidarea democraţiei.

Aschenbach a declarat că adoptarea rezoluţiei arată determinarea Consiliului Local în ceea ce priveşte apărarea unei “societăţi libere, liberale, democratice, care protejează minorităţile şi se opune naziştilor”. Rezoluţia a fost votată de Consiliul Local din Dresda Miercuri, fiind aprobată cu 39 de voturi pentru şi 29 împotrivă, potrivit presei locale. Donhauser a menţionat că majoritatea locuitorilor din Dresda nu este extremistă sau antidemocratică şi a adăugat că autorităţile locale nu sunt obligate să acţioneze ca urmare a adoptării rezoluţiei, ci “teoretic măsurile existente ar trebui să aibă prioritate mai mare şi deciziile următoare să fie luate în funcţie de acest lucru”.

Oraşul Dresda este cunoscut de mult timp ca fiind afectat de acţiuni de extremă dreapta. În anii 1990, grupuri neonaziste au început să organizeze reuniuni în amintirea a ceea ce au numit “Holocaustul bombardamentelor”, şi anume bombardarea oraşului de către forţele britanice şi americane în 1945. Grupurile au continuat să fie active în regiune. Landul Saxonia a fost de mult timp un punct forte pentru partidul de extremă dreapta NPD, iar apoi pentru Partidul Alternativa pentru Germania (AfD). La alegerile din Septembrie, susţinerea pentru AfD a crescut faţă de alegerile precedente.

Dresda este şi locul în care a început în 2014 mişcarea antiislamistă Pegida (Europeni Patrioţi împotriva Islamizării Vestului). Susţinătorii Pegida spun că oamenii trebuie să se “trezească” în faţa ameninţării extremismului Islamic. Ei vor ca Germania să limiteze imigraţia şi acuză autorităţile că nu pun în aplicare legile existente.

01.05.24 - 00:04
01.05.24 - 00:12
01.05.24 - 00:11
01.05.24 - 00:07
01.05.24 - 00:06
02.05.24 - 01:12
02.05.24 - 01:15
02.05.24 - 13:35
02.05.24 - 13:34
02.05.24 - 13:36
02.05.24 - 13:33
02.05.24 - 13:32
02.05.24 - 13:37
03.05.24 - 00:16
03.05.24 - 00:18