REALITATEA INTERNATIONALA PE SCURT (4 Mai 2021)

În Sicilia se produce un vin născut din lava vulcanului Etna

Sicilia este una dintre cele mai mari insule din Marea Mediterană, învăluită mereu în misterul legendelor. Localnicii au învăţat să trăiască cu furia imprevizibilă a vulcanului Etna, dar şi să exploateze bogăţia adusă de acesta din inima planetei, transmite mediafax. Planeta este de altfel şi numele unei faimoase podgorii din Sicilia, care oferă cîteva vinuri speciale, cu gust de vulcan. Povestea a început în anii 80, în Sambuca di Sicilia, unde Alessio, Francesca şi Santi au decis să pună bazele unei podgorii cu renume. Planeta s-a născut pe proprietatea familiei cu acelaşi nume, prezentă în istoria Siciliei încă din secolul al XVII-lea. Tinerii viticultori au reuşit să exploateze solul muntelui Etna, bogat în minerale şi au plantat vii pe terase înalte cu nisip vulcanic la o mare înălţime. Aşa s-a născut Etna Rosso şi Etna Bianco. Strugurii provin din două vii diferite situate pe partea nordică a muntelui Etna, între 500 şi 600 de metri deasupra mării. Terasele au un sol foarte nisipos şi recolta se face în a treia săptămînă din Octombrie, după care începe procesul de realizare a vinului.

În ultimii 20 de ani, Planeta a reuşit să creeze şi vinuri cu o istorie milenară, precum Mamertino. Secretul este combinaţia între două soiuri de struguri care cresc doar în preajma vulcanului Etna. Alessio: ”Acest vin are rădăcini foarte vechi. Iulius Cezar vorbea despre Mamertino cînd cucerise Hispania şi Galia. Bea vinuri Falerno şi Mamertino”. Rezultatul este un vin cu o aromă de iarbă, cireşe dulci, cocos şi cu personalitatea şi prospeţimea specifică. Nocera este o varietate care se găseşte doar în această parte a Siciliei şi sunt foarte puţini producători de Mamertino. Locuitorii Siciliei produceau vin cu 2 mii de ani înainte de Hristos. Căldura Muntelui Etna a creat 40 de soiuri diferite de struguri. Unele vii au fost plantate şi la 1.300 de metri deasupra mării, ca să producă un sortiment milenar cum este Nero D´Avola, simbolul vinurilor din Sicilia.

Un super-anticorp creat în laborator, capabil să prevină și să trateze de COVID

A fost descoperit un „super-anticorp” monoclonal, născut în laborator, capabil să trateze de COVID. Anticorpul protejează de virus și de variantele sale, spun cercetătorii, transmite mediafax. Descoperirea este rezultatul unui studiu publicat în „Nature”, realizat de o echipă de cercetători europeni, scrie La Stampa. Particularitatea anticorpului monoclonal constă în recunoașterea simultană a doi antigeni diferiți ai virusului, motiv pentru care a și fost numit „anticorp bispecific”. Cercetătorii au unit doi anticorpi naturali într-o singură moleculă artificială, iar testele preclinice au arătat că protejează împotriva variantelor SARS-CoV-2, inclusiv cea engleză. Spre deosebire de anticorpii care recunosc un singur antigen, cei bispecifici reduc semnificativ selecția variantelor rezistente. Au o eficacitate ridicată, dar și caracteristici care îl fac un candidat excelent pentru studii clinice, cu posibilitatea unei bune utilizări atît în ​​prevenirea bolii, cît și în tratament.

„Anticorpul a fost dezvoltat ca parte a proiectului de cercetare ATAC (Antibody Therapy Against Coronavirus), finanțat de Consiliul European de Cercetare (ERC)”, explică Fausto Baldanti, șeful laboratorului de virologie moleculară San Matteo. Proiectul de cercetare a avut ca scop dezvoltarea unei imunoterapii împotriva COVID-19 utilizînd trei abordări diferite pentru a maximiza șansele de succes și a exploata beneficiile. Comisarul european pentru inovaţie, Mariya Gabriel, spune că, datorită cercetării, această nouă descoperire ar putea preveni și trata cazurile COVID-19, salvînd vieți.

O singură doză de vaccin Pfizer nu protejează în faţa noilor tulpini 

O singură doză de vaccin Pfizer nu protejează în faţa noilor tulpini SARS-CoV-2, arată un studiu publicat în revista Science. Răspunsul imun după prima doză a fost mai slab la persoanele care n-au trecut prin boală, informează mediafax. O singură doză de vaccin Pfizer nu generează suficienţi anticorpi pentru a lupta împotriva noilor tulpini coronavirus dacă persoana nu a trecut deja prin boala COVID-19. Concluzia aparţine unui studiu efectuat de cercetătorii britanici. În cadrul studiului s-au analizat probele de sînge ale unor cadre medicale care fie au trecut prin virus, fie nu. Ei au observat că la cei care nu au fost infectaţi anterior şi au primit pînă acum o singură doză de vaccin, răspunsul imun la variantele britanică şi Sud-africană poate fi insuficient. În schimb, pentru cei care au trecut deja prin COVID-19, chiar şi o singură doză, ar putea să te protejeze de noile variante. Cu toate astea, cercetătorii spun că este posibil ca descoperirile să se aplice şi altor variante aflate în circulaţie, cum ar fi variantele braziliană şi indiană.

Antony Blinken: China sfidează ordinea mondială acţionînd ”mai represiv şi mai agresiv”

Secretarul de stat american, Antony Blinken, a afirmat că China sfidează ordinea mondială acţionînd „mai represiv” şi „mai agresiv”, potrivit unui interviu difuzat de canalul CBS, notează AFP, potrivit agerpres. „Ceea ce am văzut în ultimii ani este că China acţionează mai represiv acasă şi mai agresiv în străinătate. Este un fapt”, a declarat Antony Blinken, în cursul emisiunii „60 Minutes” a postului de televiziune american. China este „singura ţară din lume avînd capacitatea militară, economică, diplomatică de a submina sau contesta ordinea bazată pe regulile care ne sunt atît de dragi şi suntem hotărîţi să o apărăm”, a continuat şeful diplomaţiei de la Washington. „Vreau să fiu foarte clar. Scopul nostru nu este să oprim China, să o frînăm, să o limităm. El este de a menţine această ordine bazată pe reguli pe care China o sfidează”.

Aceste afirmaţii au intervenit după ce Preşedintele american, Joe Biden, a dat asigurări, în primul său discurs în faţa Congresului, că „nu va căuta conflictul cu China”, dar va fi „pregătit să apere interesele americane în toate domeniile”. Tensiunile dintre cele două puteri au fost recurente în ultimii ani. Forţele armate chineze şi americane rivalizează pentru influenţă în Asia-Pacific, în special în Marea Chinei de Sud şi în vecinătatea Taiwanului. Antony Blinken a insistat, de asemenea, în Martie, asupra „genocidului comis împotriva uigurilor majoritar musulmani” în regiunea chineză Xinjiang.

Șeful Internelor din Australia aude cum ”bat tobele războiului”

Ministrul de Interne australian, Mike Pezzullo, a avertizat că „bat tobele războiului”, într-un mesaj transmis de ziua naţională de comemorare a celor morţi în conflicte, Anzac, şi pe fondul creşterii tensiunilor în regiunea Indo-Pacific, relatează dpa şi Reuters, citînd presa locală. „Într-o lume a tensiunilor şi fricii continue, tobele războiului bat uneori slab şi departe, alteori mai tare şi tot mai aproape”, a spus Pezzullo. „Astăzi, naţiuni libere aud din nou bătînd tobele războiului şi observă cu îngrijorare militarizarea unor probleme despre care pînă în anii recenţi nu credeam că ar putea fi catalizatori de conflict”, notează ministrul. „Haideţi să căutăm în continuare fără încetare şansele de pace, pregătindu-ne în acelaşi timp, din nou, pentru blestemul războiului”, a conchis el.

Remarcile sale intervin în contextul creşterii tensiunilor între Australia şi China legat de probleme comerciale şi de abordarea Beijingului faţă de Taiwan. Acum circa două săptămîni, Guvernul a raportat că un număr record de avioane ale forţelor armate chineze au penetrat în spaţiul său aerian, iar preocuparea creşte în plan regional din cauza mobilizării forţelor armate chineze în Marea Chinei de Sud. Duminică, ministrul australian al Apărării, Peter Dutton, a avertizat împotriva unui potenţial conflict cu China legat de Taiwan, afirmînd că eventualitatea izbucnirii unui conflict „nu ar trebui minimalizată”.

Un laborator din SUA pregătește lansarea unei sonde pentru studierea spațiului interstelar

Un studiu finanţat de agenţia spaţială americană NASA pregăteşte lansarea unei sonde pentru studierea bulei protectoare pe care Soarele o menţine în jurul Sistemului Solar şi explorarea ulterioară a spaţiului interstelar care se întinde dincolo de marginile acesteia, potrivit prezentărilor ştiinţifice efectuate, informează AFP, potrivit agerpres. Numită Interstellar Probe, sonda ”va ajunge în spaţiul interstelar local, care este necunoscut şi la care omenirea nu a ajuns niciodată”, după cum a declarat într-un comunicat Elena Provornikova, unul dintre responsabilii de la Laboratorul de Fizică Aplicată (APL) al Universităţii Johns Hopkins, care conduce studiul. Această zonă se extinde dincolo de heliosferă, un strat aflat în jurul sistemului solar, locul în care fluxul constant de particule solare denumit „vînt solar” se ciocneşte cu fluxurile de particule emise de alte stele, coliziune ce limitează nivelul de radiaţii cosmice ce pătrund în sistemul solar.

Doar două sonde au traversat heliosfera intrînd în spaţiul interstelar, Voyager 1 şi Voyager 2, în 2012, respectiv 2018, după o călătorie de cîteva decenii. Însă, cele două sonde gemene, care iniţial nu au fost destinate să se angajeze într-o astfel de călătorie, se apropie de finalul parcursului lor. Sonda concepută de Johns Hopkins, cu aprobarea NASA, se ridică la înălţimea provocării. Bateria sa de instrumente va permite studierea mecanismelor ce guvernează heliosfera şi, mai ales, activitatea solară şi mediul interstelar. Echipa APL cuprinde circa 500 de oameni de ştiinţă, ingineri şi pasionaţi de acest domeniu din numeroase ţări, potrivit SciTechDaily.com. Oamenii de ştiinţă responsabili cu acest studiu, care planifică o lansare la începutul anilor 2030, estimează că sonda va putea călători cu peste 130.000 km/h, potrivit unei prezentări a lui Pontus Brandt, responsabil ştiinţific în cadrul laboratorului de la Johns Hopkins. Cu o viteză dublă faţă de cea a Voyager 1, sonda va atinge limita heliosferei în circa cincisprezece ani, înainte de a plonja în vidul interstelar, pînă la peste 150 de miliarde de kilometri distanţă de ”Planeta Albastră”. 

În orașul Zalău din România, mîncarea e mai scumpă decît în Bucureşti sau Cluj, dar salariile sunt printre cele mai mici din ţară

Clujul şi Bucureştiul nu mai sunt cele mai scumpe oraşe din România, cînd vine vorba despre coşul de cumpărături cu alimente de bază. Coşul de cumpărături are preţuri diferite în funcţie de oraş, potrivit datelor oferite de INS şi citate de Ziarul Financiar. Altfel spus, românii plătesc preţuri diferite pe coşul de cumpărături cu alimente de bază în funcţie de oraşul în care locuiesc. Produsele luate în calcul sunt cartofii, morcovii, ceapa, laptele, brînza şi ouăle. Conform sursei citate, preţul mediu al coşului de cumpărături în Bucureşti este 53 de lei, iar la polul opus se află Zalău unde preţul mediu este 78.4 lei. Dintre oraşele mari, Clujul şi Timişoara sunt cele mai scumpe, cu un preţ al coşului de cumpărături de 68,5 lei, respectiv 63,5 lei. Nu acelaşi lucru se poate spune despre salarii. Conform Statistici.ro, într-un top naţional dominat de Bucureşti, unde salariul mediu net e de 4.373 de lei, urmat de judeţele Cluj (3.963 de lei) şi Timiş (3.593 lei), judeţul Sălaj, a cărui capitala administrativă e Zalăul, se află abia pe locul 36 (din 42 de judeţe) cu 2.679 lei.

„BOYSTOWN”, rețea uriașă, cu 400.000 de membri, descoperită de anchetatorii germani pe Darknet

Poliţia germană a anunţat destructurarea unei reţele de pornografie cu minori de pe Darknet, prezentată drept "una dintre cele mai mari din lume" şi care număra peste 400.000 de membri, transmite AFP, citată de Agerpres. Destructurarea platformei "BOYSTOWN", care exista din 2019, a avut loc la jumătatea lui Aprilie, potrivit unui comunicat al Poliţiei. Trei germani au fost arestaţi la capătul unei anchete ce a durat mai multe luni a unei unităţi speciale a Poliţiei germane, sub coordonarea Europol şi în colaborare cu Poliţiile olandeză, suedeză, australiană, americană şi canadiană. Un altul, care locuieşte în Paraguay, face obiectul unui mandat de arestare internaţional pe baza căruia ar trebui predat autorităţilor germane. Poliţia nu le-a făcut publică identitatea. "Platforma avea acoperire internaţională şi era folosită pentru schimburile de pornografie cu minori între membrii săi", în principal fotografii sau înregistrări video cu abuzuri comise asupra unor băieţi. Printre acestea figurau "imagini cu abuzuri sexuale grave asupra a trei copii", a precizat Poliţia.

Trei dintre suspecţi, cu vîrste de 40, 49 şi 58 de ani, sunt bănuiţi "că erau administratorii platformei de pornografie cu minori". În plus, ei se ocupau de gestionarea reţelei şi erau însărcinaţi "cu urmărirea clienţilor", potrivit Poliţiei. Un al patrulea suspect, un bărbat în vîrstă de 64 de ani, este bănuit că ar fi fost unul dintre utilizatorii cei mai activi ai platformei şi că ar fi postat peste 3.500 de mesaje.

Vameşii din New York au găsit 35 de cinteze vii asupra unui bărbat sosit din Guyana

Oficialii vamali de pe aeroportul JFK din New York au descoperit 35 de cinteze vii asupra unui bărbat sosit din Guyana, care spera să obţină 3.000 de dolari în urma transportului acestor păsări folosite pentru concursuri de cîntat, a anunţat Procuratura federală din Brooklyn, potrivit AFP şi potrivit agerpres. O percheziţie a scos la iveală că bărbatul purta asupra sa mici cutii cilindrice închise cu un grilaj de sîrmă pentru a lăsa păsările să respire, potrivit fotografiilor publicate. Circa zece dintre acestea fuseseră fixate pe căptuşeala jachetei, iar restul fuseseră înfăşurate în jurul gleznelor. Interogat, suspectul reţinut a explicat că un contact i-a oferit 3.000 de dolari pentru transportul cintezelor, dintre care 500 de dolari fuseseră primiţi înainte de îmbarcarea în Georgetown, Capitala Guyanei. El urma să primească restul banilor la livrarea păsărilor în Statele Unite.

Cintezele sunt apreciate pentru cîntecul lor vesel şi melodios. Competiţiile de cîntat se desfăşoară în mod regulat în parcurile din cartierele newyorkeze Queens şi Brooklyn şi fac obiectul pariurilor. Potrivit mărturiei unui agent al serviciului federal pentru animale sălbatice şi peşti, citată în documentul publicat, o cinteză cîştigătoare la mai multe competiţii poate fi vîndută cu peste 10.000 de dolari. Deşi există cinteze în Statele Unite, unele exemplare originare din Guyana sunt foarte apreciate, cîntecul lor fiind considerat unul dintre cele mai bune. Bărbatul arestat a fost prezentat Marţi unui judecător federal, care l-a pus în libertate în schimbul unei cauţiuni de 25.000 de dolari.

Un bărbat care făcea poze la locul unui accident grav, obligat de polițiști să se uite la trupurile morților, în Germania

Două persoane au murit Duminică seară, într-un accident grav petrecut lîngă Frankfurt. Unul din martorii scenelor teribile nu s-a putut abține, a scos telefonul și a început să facă poze la locul impactului. Gestul l-a scandalizat pe unul din polițiștii aflați la fața locului. Ofițerul l-a făcut pe șoferul curios să coboare din mașină și apoi l-a obligat să privească trupurile neînsuflețite, explicîndu-i că astfel de poze nu ar trebui să fie pe mobilul lui. Accidentul s-a produs în momentul în care un camion a spulberat două autoturisme avariate, care staționau pe banda de urgență a autostrăzii A3, la ieșire din Frankfurt, relatează RTL.

În zona impactului s-a produs un blocaj, iar unul din șoferii opriți în coloană a vrut „amintiri”, așa că a scos telefonul și a început să facă poze cu locul accidentului. Polițiștii care l-au văzut l-au scos pur și simplu din mașină, l-au condus pe curios lîngă un trup neînsuflețit acoperit cu o prelată și i-au explicat că nu ar trebui să aibă în telefon astfel de poze. „Fotograful” riscă și o amendă mare pentru gestul său, potrivit legislației germane. Două persoane – un bărbat și o femeie – au murit în urma accidentului, iar o a treia este în stare gravă la spital.