Realitatea internationala pe scurt (4 Aprilie 2018)
Un singur jurnalist a ajuns să terorizeze cea mai periculoasă grupare de traficanţi din Columbia
Leiderman Ortiz a ajuns celebru în Columbia, după ce a reuşit să supravieţuiască mai multor tentative de asasinat din partea gherilelor ce controlează traficul de droguri. Acesta este unul dintre jurnaliştii care au avut curajul să scrie despre bandele de traficanţi şi despre implicarea poliţiştilor şi politicienilor în afacerile murdare ce ucid societatea columbiană. În acest moment, în Columbia sunt peste 150 de jurnalişti ce trăiesc sub protecţia Guvernului. Aceştia au pază armată cu ei în permanenţă sau diferite forme de protecţie, pentru a nu fi asasinaţi de cei despre care scriu.
Leiderman Ortiz este însă în capul listei pentru traficanţi. Acesta este o ţintă încă din 2010, cînd a avut loc prima tentativă la viaţa lui. Jurnalistul scrie despre cea mai periculoasă bandă din Columbia, gherila paramilitară ce controlează zona Caucasia, o zonă bogată în aur. Spre deosebire de cartelurile cunoscute pentru traficul de droguri, gherila din zona Bajo Cauca este mult mai periculoasă, avînd organizarea unei armate şi controlînd o zonă semi-independentă din Columbia, unde Guvernul are puţine şanse să controleze lucrurile.
Leiderman Ortiz s-a născut în Caucasia şi şi-a asumat riscul de a scrie despre cum traficanţii de cocaină au pus stăpînire pe minele de aur şi extrag aurul în mod ilegal, provocînd daune imense în zonă prin defrişări masive şi prin otrăvirea apei potabile. Leiderman a ajuns să trăiască într-un bunker, cu geamuri antiglonţ, fiind păzit în permanenţă de o maşină de militari şi 4 bodyguarzi. "Abia dacă mă pot odihni, dorm cîte 3-4 ore pe noapte, şi atunci foarte greu", spune jurnalistul pentru colegii săi de la El Mundo, care au venit să îl viziteze, scrie sport.ro.
Olandezii s-au săturat de muncitorii români şi polonezi
Autoritățile din orașele olandeze Maasdriel, Zuidplas, Zaltbommel și Tiel vor să impună noi reguli prin care să reducă numărul de migranți români și polonezi. Inițiativa a fost exprimată după ce locuitorii s-au plîns că au început să se simtă minoritari mai ales în perioadele în care sosesc zilierii care muncesc la fermele din zonă, relatează nltimes.nl. Numărul muncitorilor migranți din Europa de Est a crescut semnificativ în aceste localități, în ultimii ani. Localnicii se plîng de poluarea sonoră și de străzile pline cu mașini cu plăcuțe de înmatriculare din România și Polonia. În Tiel, de exemplu, muncitorii migranți din România și Polonia reprezintă aproximativ 10% din populație. Mulți muncitori locuiesc și în localitățile limitrofe orașului Tiel.
Autoritățile doresc acum să pună în aplicare o limită de patru lucrători migranți pe fiecare casă și, de asemenea, să limiteze numărul de locuințe ale lucrătorilor migranți pe o stradă. În Olanda, regula aceasta a fost deja aplicată în mai multe localități, în cazul studenților. De asemenea, angajatorii cumpără de multe ori case ieftine pentru a-și caza lucrătorii migranți și de multe ori, din cauza aglomerării, sunt ridicate probleme privind siguranța la incendiu și igienă.
Donald Tusk ar putea candida la funcţia de Preşedinte
Liderul opoziţiei poloneze Grzegorz Schetyna, preşedinte al Platformei Civice (PO), a avansat Miercuri numele actualului preşedinte al Consiliului European, Donald Tusk, drept potenţial candidat al formaţiunii sale politice la viitoarele alegeri prezidenţiale din Polonia, relatează PAP. Platforma Civică ”intenţionează să cîştige alegerile locale, alegerile europene, alegerile parlamentare”, a declarat Schetyna pentru un post de televiziune privat, sugerînd că Donald Tusk, ‘întrucît se întoarce de la Bruxelles’, va deveni candidatul PO la funcţia de preşedinte al Poloniei. Liderul liberal a precizat, totuşi, că depinde de Donald Tusk ”să decidă dacă îşi va continua cariera europeană sau va reveni în Polonia”. El a adăugat că experienţa şi poziţia internaţională ale lui Tusk constituie un mare capital pentru Polonia. Polonia va organiza alegeri locale în Toamna acestui an, iar după un an va avea loc scrutinul parlamentar. Alegerile prezidenţiale sunt prevăzute pentru 2020.
Orban îi abureşte populist pe unguri: ‘Fără Fidesz, Budapesta ar fi de nerecunoscut’
Budapesta este în acest moment unul din cele mai sigure oraşe din Europa, fapt care s-ar putea însă schimba foarte uşor dacă cei care vin la vot Duminică vor face o alegere greşită, a avertizat Miercuri premierul ungar Viktor Orban, transmite MTI. Orban a avertizat că oraşul ar putea deveni „de nerecunoscut” dacă nu va fi reales Guvernul Fidesz. Potrivit lui, dacă Budapesta este un loc unde copiii pot fi crescuţi şi familiile pot să trăiască în siguranţă, „în oraşele din ţările cu imigranţi nu este aşa”. „Cei care vor vota cu opoziţia Duminică vor alege calea spre o ţară a imigranţilor”, a spus Viktor Orban, dînd asigurări că „vom păstra Budapesta un oraş frumos, atrăgător şi sigur”. Potrivit premierului ungar, Budapesta ar fi prima escală pentru migranţi. El a amintit de criza migranţilor de acum trei ani din gara Keleti din Capitala ungară, subliniind că nu mai trebuie să se întîmple aşa ceva şi că gardul de la graniţa sudică a ţării apără în primul rînd Budapesta.
Liderul Jobbik ‘plusează’ pe ultima sută de metri a campaniei electorale din Ungaria
Partidul naţionalist ungar Jobbik a anunţat că va adopta măsuri mai aspre de combatere a corupţiei în cazul în care va cîştiga alegerile parlamentare din Ungaria, din 8 Aprilie, relatează Miercuri MTI, potrivit agerpres. Liderul Jobbik, Gabor Vona, a declarat într-o conferinţă de presă că măsurile respective includ abolirea imunităţii parlamentare şi introducerea unei duble pedepse pentru mită. În cazuri de corupţie, documentele clasificate vor putea fi desecretizate, iar membrii Guvernului şi ai Parlamentului vor trebui să se supună unei evaluări a averii lor la începutul şi sfîrşitul ciclului de guvernare de patru ani, a menţionat Vona. Mai mult, dacă partidul Jobbik va ajunge la guvernare, biroul unui procuror special va ancheta cazurile de corupţie şi Ungaria va semnala în cel mai scurt timp intenţia sa de a adera la Biroul procurorului general al Uniunii Europene.
Potrivit unui sondaj de opinie realizat de Institutul Nezopont şi publicat Marţi, Gabor Vona ar urma să obţină 7% din voturi în alegerile din 8 Aprilie. El s-ar plasa astfel pe a patra poziţie în preferinţele alegătorilor ungari pentru postul de prim-ministru, după actualul premier Viktor Orban, susţinut de 50% din electorat, candidatul opoziţiei socialiste Gergely Karacsony (13% din preferinţele electorale) şi candidata Partidului ‘Politica Altfel’ (ecologist), Bernadett Szel, cu 8% din voturi.
Mediciniştii chinezi îi omagiază pe cei care şi-au donat corpul în scopuri ştiinţifice
În China, studenţii la medicină, purtînd halate albe, au depus crizanteme în faţa unui memorial dedicat celor care şi-au donat corpul în scopuri ştiinţifice, în cadrul unui ritual organizat în marja unei sărbători considerate echivalentul chinez al „sărbătorii tuturor sfinţilor”, notează AFP, potrivit agerpres. În timpul sărbătorii tradiţionale Qingming, chinezii curăţă mormintele celor dragi şi ard hîrtii sau bancnote contrafăcute pentru a le aduce alinare acestora în viaţa de apoi. Crinii sau crizantemele albe, flori asociate cu moartea în cultura chineză, sunt adesea depuse pe pietre funerare cu ocazia acestei sărbători de „curăţare a mormintelor”, care va fi celebrată Joi.
Luni, studenţii la Universitatea din Zhejiang din oraşul Hangzhou (Est), au depus flori în faţa monumentelor ridicate în memoria donatorilor. Gestul lor are loc în contextul în care facultăţile de medicină din China întîmpină mari dificultăţi în a se aproviziona cu cadavrele necesare pentru lecţiile de anatomie deoarece, potrivit normelor culturale tradiţionale, trupul unei persoane decedate trebuie să rămînă intact, iar campaniile de sensibilizare privind donarea de organe sunt încă rare în această ţară. Prin urmare, mai multe facultăţi de medicină au început să organizeze ceremonii de comemorare în marja sărbătorii Qingming, sperînd astfel să atragă atenţia publicului asupra necesităţii donării de organe.
Cînd va intra Turcia în posesia primelor rachete ruseşti
Livrarea sistemelor de rachete sol-aer ruseşti S-400 către Turcia a fost devansată din primul trimestru al anului 2020 în luna Iulie 2019, a anunţat Miercuri Ismail Demir, subsecretar de stat pentru Industria Apărării în cadrul Ministerului Apărării turc, transmite Reuters. Turcia şi Rusia au semnat în luna Decembrie acordul privind achiziţionarea de sisteme ruseşti S-400 de către Ankara, finalizînd astfel o înţelegere care a adîncit relaţiile dintre cele două ţări.
Contractul, în valoare de aproximativ 2,5 miliarde dolari, a provocat temeri în Occident întrucît sistemul de rachete S-400 nu poate fi integrat în arhitectura militară a NATO, organizaţie din care Turcia face parte. ”Am devansat data achiziţionării în acordul semnat cu Rusia privind sistemele S-400 şi am convenit asupra lunii Iulie 2019”, a scris Ismail Demir pe contul său de Twitter. Anunţul său intervine după ce Preşedinţii Vladimir Putin şi Recep Tayyip Erdogan au abordat acest subiect în timpul întrevederii avute Marţi, la Ankara, cînd Preşedintele rus a declarat că ţara sa va ‘urgenta’ livrarea sistemelor S-400 comandate de Turcia.
Moscova somează Londra să îşi ceară scuze în cazul Skripal
Kremlinul a somat Londra să-şi ceară scuze după ce laboratorul britanic care a analizat substanţa utilizată împotriva unui fost agent dublu rus în Anglia a recunoscut că nu are dovada că aceasta provine din Rusia, relatează Miercuri AFP. Guvernul britanic acuză Moscova de otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei acestuia Iulia cu un agent neurotoxic, caz care a provocat un val de expulzări fără precedent între Rusia şi state occidentale. ‘Teoria lor nu se va confirma în niciun caz deoarece este imposibil de confirmat’, a declarat purtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruseşti în noaptea de Marţi spre Miercuri. Ministrul de Externe britanic, care l-a acuzat pe Preşedintele Putin, şi premierul (britanic Theresa May – n.r.) vor trebui într-un mod sau altul să-i privească în ochi pe colegii lor din Uniunea Europeană (…) şi vor trebui, într-un mod sau altul, să-şi ceară scuze de la Rusia’, a adăugat el. ‘Această situaţie a mers prea departe’, a apreciat el.
Directorul laboratorului militar britanic din Porton Down a comunicat Marţi pentru postul de televiziune Sky că a identificat substanţa cunoscută ca Noviciok, un agent militar de fabricaţie sovietică, dar că nu a ‘identificat sursa exactă’. ‘Am reuşit să stabilim că este vorba despre Noviciok, să identificăm că este un agent neurotoxic de tip militar’, a declarat Gary Aitkenhead, directorul executiv al Laboratorului pentru Apărare, Ştiinţă şi Tehnologie din Porton Down (Marea Britanie). Dar ‘noi nu am identificat sursa sa exactă’, a adăugat el în interviul acordat postului Sky News, precizînd că Guvernul britanic a folosit o ‘serie de alte surse pentru a ajunge la concluziile sale’. Guvernul britanic a reacţionat rapid, declarînd că cercetările efectuate la Porton Down nu constituie ‘decît o parte din informaţiile’ aflate la dispoziţia sa.
Anunţul Laboratorului pentru Apărare, Ştiinţă şi Tehnologie din Porton Down (Marea Britanie) survine în timp ce Organizaţia pentru Interzicerea armelor chimice (OIAC) se reuneşte Miercuri la Haga, la cererea Rusiei. Denunţînd o ‘campanie antirusă’, Preşedintele Vladimir Putin a declarat că speră că această reuniune ‘va permite să se pună punctul final’ la acuzaţiile aduse Moscovei. ‘Potrivit unor experţi internaţionali, astfel de substanţe neuroparalizante pot fi fabricate în aproape 20 de ţări din lume’, a declarat Putin.
Putin anunţă înfrîngerea totală a ISIS în Siria
Gruparea Stat Islamic (SI) a fost distrusă în Siria, a anunţat Miercuri Preşedintele rus Vladimir Putin, care a atenţionat totodată că SI îşi menţine potenţialul distructiv şi poate ataca ţări din întreaga lume, informează Interfax şi Reuters, potrivit agerpres. ‘Este evident că, în pofida situaţiei sale militare, această grupare teroristă îşi menţine un potenţial distructiv semnificativ şi abilitatea de a-şi schimba repede tacticile şi de a ataca ţări şi regiuni de peste tot în lume’, a declarat Putin, potrivit Reuters. ‘Anul acesta, în centrul atenţiei noastre se află un subiect care are o mare importanţă pentru întreaga comunitate internaţională: perspectivele de evoluţie a situaţiei din Orientul Mijlociu după distrugerea SI în Siria’, a mai spus Putin într-o adresare către participanţii la Conferinţa pentru securitate internaţională ce se desfăşoară la Moscova, potrivit Interfax. Mesajul de salut al lui Putin a fost citit Miercuri de către secretarul pentru securitate naţională al Federaţiei Ruse, Nikolai Patruşev.
De asemenea, în cadrul celei de-a VII-a Conferinţe pentru securitate internaţională de la Moscova, ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a declarat: ‘A fost eliberată din mîinile teroriştilor cea mai mare parte din teritoriul Siriei, iar cu restul au loc negocieri în vederea predării armelor’. Potrivit lui Şoigu, au fost zădărnicite ‘planurile de a forma un pseudocalifat’, informează Interfax. ‘Este evident că prin unificarea eforturilor noastre cu cele ale coaliţiei, istoriei SI în regiune i s-ar fi putut pune capăt mult mai devreme şi cu pierderi mult mai mici’, a adăugat ministrul Apărării rus.
Scandal în Danemarca după ce un serviciu secret a păstrat informaţii secrete ‘şterse’
Serviciul secret al Poliţiei daneze (PET) a transferat un volum neprecizat de informaţii personale către o bază de date secretă, în pofida existenţei unei legi care prevede ştergerea lor, relatează Miercuri site-ul de ştiri thelocal.dk. Potrivit legislaţiei daneze, informaţiile personale sensibile trebuie să fie şterse în cel mult 15 ani de la înregistrarea lor de către PET. Totuşi, angajaţii PET pot vedea informaţiile într-o bază de date secretă dacă primesc permisiunea şefilor lor în acest sens, notează cotidianul danez Politiken. Într-un răspuns pe e-mail la o solicitare a publicaţiei citate, PET a explicat că, în cadrul anchetelor, ‘a accesat foarte, foarte rar material care merită stocat”. PET nu este obligat să ceară alte aprobări pentru a accesa informaţiile respective, însă în 2015 a fost de acord să notifice autoritatea de supraveghere a serviciilor de informaţii daneze (Tilsynet med Efterretningstjenesterne) ori de cîte ori a făcut acest lucru. Conform unor documente publice accesate de Politiken, PET s-a referit la folosirea bazei de date secrete cu termenul ‘ştergere logică’.
O lege privind arhivarea, adoptată în 2013, oferă baza pentru păstrarea informaţiilor respective. Conform acestei legi, cantităţi mari de informaţii deţinute de PET trebuie să fie transferate arhivelor de stat daneze, în folosul viitorilor istorici. Totuşi, în realitate unele informaţii sunt stocate de PET din motive de securitate. Avocatul Claus Juul, din cadrul Amnesty International, a apreciat că prevederea juridică prin care se permite ca informaţiile în cauză să fie stocate în acest fel este ‘absurdă’. ‘Este ceva care aminteşte de George Orwell să numeşti asta „ştergere logică”, întrucît nu este nici ştergere, nici logică. Este vorba pur şi simplu de transfer de informaţii de la o arhivă la alta, care apoi poate fi blocată şi ale cărei chei sunt apoi date serviciului PET”, a explicat Juul pentru cotidianul Politiken. Patru partide parlamentare daneze i-au cerut ministrului Justiţiei Soren Pape Poulsen să ofere explicaţii în urma acestui incident, adaugă sursa citată.
Narîşkin acuză serviciile secrete americane şi britanice în cazul Skripal
Şeful Serviciului de informaţii externe rus, Serghei Narîşkin, a declarat Miercuri că otrăvirea fostului agent dublu Serghei Skripal, în Marea Britanie, este un act de provocare comis de serviciile secrete britanice şi americane, transmite Reuters. ”Chiar şi în cazul Skripal, o provocare monstruoasă inventată în mod crud de serviciile de securitate din SUA şi Marea Britanie, unele Guverne europene nu urmează orbeşte Londra şi Washingtonul, ci aleg în schimb să înţeleagă logic ce s-a întîmplat”, a spus Narîşkin. El a lansat un apel la ‘revenirea la un dialog sănătos’ între Moscova şi Occident în cazul Skripal, pentru a se evita o nouă situaţie de genul crizei rachetelor în Cuba.
”Este important să se pună capăt acestui joc iresponsabil care constă în creşterea continuă a mizei şi să se renunţe la recurgerea la forţă în relaţiile internaţionale, pentru a nu se ajunge la o situaţie care să ducă la o nouă criză a Cubei”, a subliniat oficialul rus într-o conferinţă internaţională privind securitatea, organizată la Moscova.
Trump se umflă în pene cu propria fermitate în faţa Rusiei
Preşedintele american, Donald Trump, a lăudat Marţi, în prezenţa liderilor celor trei ţări baltice, fermitatea sa în faţa Rusiei, reafirmînd, în acelaşi timp, convingerea sa că ar putea să se înţeleagă bine cu omul forte de la Kremlin, relatează AFP. „Nimeni nu a fost atît de ferm în faţa Rusiei ca mine”, a declarat Preşedintele american în cursul unei conferinţe de presă, organizată în comun cu omologii săi din Estonia, Kersti Kaljulaid, Letonia, Raimonds Vejonis, şi Lituania, Dalia Grybauskaite. Dacă nu a abordat direct chestiunea sensibilă a unei eventuale întîlniri viitoare cu Vladimir Putin la Casa Albă, Donald Trump a ţinut încă o dată să sublinieze că ar putea avea o „foarte bună relaţie” cu acesta din urmă. „Dacă se întîmplă asta, ar fi un lucru excelent. Este o posibilitate reală. Este posibil, de asemenea, să nu se întîmple asta. Cine ştie?”, a afirmat Preşedintele american. Potrivit Casei Albe, pînă în prezent nu a fost discutată nici o dată. Ultima vizită a lui Vladimir Putin la Casa Albă a avut loc în 2005, în timpul mandatului lui George W. Bush.
Într-o formulă care a provocat zîmbete în sală, Preşedinta Lituaniei, Dalia Grybauskaite, l-a lăudat pe Donald Trump pentru stilul său diplomatic deosebit. „Avem nevoie de leadership, chiar de leadership imprevizibil, pentru a pune presiune (…) şi este ceea ce vedem la Preşedintele Trump”, a declarat ea. Dincolo de declaraţiile asupra angajamentului NATO alături de ele în faţa puternicului lor vecin rus, ţările baltice doresc ca SUA să le trimită mai frecvent baterii de rachete antirachete Patriot pentru exerciţii militare. „Sper că SUA şi alţi aliaţi înţeleg că spaţiul aerian al ţărilor baltice trebuie să fie mai bine păzit şi apărat”, a declarat Dalia Grybauskaite pentru postul de radio public LRT, în ajunul vizitei.
Donald Trump va trimite Armata americană la graniţa cu Mexicul
Preşedintele american, Donald Trump, a afirmat Marţi că doreşte să desfăşoare Armata americană la graniţa cu Mexicul, ceea ce, în opinia sa, ar constitui „un mare pas”, transmite AFP, potrivit agerpres. „Ne vom apăra graniţa cu Armata noastră”, a declarat Donald Trump în cursul unei întîlniri cu liderii ţărilor baltice, cultivîndu-şi imaginea de fermitate în privinţa imigraţiei cu un nou atac la adresa predecesorului său Barack Obama care „a făcut schimbări ce au dus pur şi simplu la absenţa frontierei”. Liderul de la Casa Albă a reproşat vehement Mexicului în ultimele zile că lasă peste 1.000 de migranţi din America Centrală să înainteze spre Statele Unite, unde mulţi dintre ei speră să ceară azil. El a subliniat că această „caravană” legitimează construcţia zidului pe care îl doreşte la graniţa dintre Mexic şi Statele Unite.
„Dacă ea ajunge la graniţa noastră, legile noastre sunt atît de slabe şi patetice (…) şi este ca şi cum nu am avea graniţă”, a avertizat Marţi Preşedintele american. „Avem nevoie de un zid care să măsoare 1.100-1.300 de kilometri” de-a lungul frontierei, a adăugat el. Chestionat de AFP, Pentagonul a afirmat că nu este la curent cu o desfăşurare militară la graniţă, dar astfel de operaţiuni au avut loc în trecut.
Incendiu la un mall din Moscova
Un incendiu a izbucnit, Miercuri, în incinta unui centru comercial din Moscova, iar serviciile de intervenţie încearcă să evacueze persoanele aflate în clădire, fiind înregistrate mai multe victime, relatează site-ul agenţiei Sputnik. "Incendiul a fost evaluat la gradul doi de complexitate, sunt persoane rănite, o parte dintre cei aflaţi înăuntru sunt evacuaţi cu ajutorul scărilor de urgenţă", a spus un oficial din cadrul serviciilor de urgenţă. Cel puţin două persoane au fost rănite, printre care şi un pompier. Potrivit imaginilor surprinse de către martori, fumul gros iese din acoperişul centrului comercial. Două elicoptere KA-32 au fost trimise în zonă pentru a ajuta la stingerea incendiului. Clădirea are patru etaje, pe o suprafaţă de aproximativ 10.000 de metri pătraţi.