Realitatea internationala pe scurt (30 Martie 2018)

În Franţa, un jurnalist şi soţia lui au fost împuşcaţi în stradă

Un jurnalist azer, care trăia în exil în Franța, și soția lui au fost ținta unui atac armat, Vineri, în plină stradă, la o periferie a orașului Toulouse. Potrivit presei locale, atacul armat a avut loc în jurul orei 9:00, la Colomiers, o localitate de periferie la Vest de Toulouse, transmite digi24. Jurnalistul și soția lui se aflau în mașină în momentul în care au fost ținta atacului. Au fost trase dintr-o altă mașină cel puțin șapte focuri de armă, o posibilă reglare de conturi. Atacatorii au reușit să fugă. Potrivit unor surse, femeia ar fi murit la spital, iar bărbatul a fost rănit la spate, avînd leziuni care îi pun viața în pericol. Zona este survolată de un elicopter. Ancheta a fost preluată de poliția judiciară.

Jurnalistul se numește Rahim Namazov și are 39 de ani, iar pe soția lui o chema Aida. Potrivit profilului de Facebook, bărbatul era asistent administrativ la Primăria din Toulouse. Cuplul ar avea trei copii, dintre care doi sunt elevi la Colomiers. Rahim Namazov fusese amenințat cu moartea în țara sa natală, Azerbaidjan, și chiar fusese închis. Suspectat de terorism, el a fost expulzat din Azerbaidjan, țară cu un regim represiv și autoritar. Era refugiat la Toulouse din 2010. Potrivit unui ONG armean, jurnalistul desfășura o anchetă despre „mafia organelor”. El ar fi văzut corpuri neînsuflețite de soldați din care ar fi fost prelevate inimile, rinichii și plămînii. 

În cazul unui atac nuclear, Bucureştiul ar fi ras de pe faţa Pămîntului

Pe fondul tensiunilor la nivel mondial, o organizație media a lansat o hartă interactivă care arată amploarea unei explozii nucleare, a radiațiilor emise, a undelor de șoc și a căldurii generate, în diferite zone. Ce s-ar întîmpla dacă o armă nucleară ar fi detonată peste orașul tău? Răspunsul cel mai firesc ar fi că efectele ar putea fi devastatoare, suflul exploziei măturînd totul în cale, însă, potrivit hartei interactive, urmările unei astfel de tragedii sunt cu mult mai grave, potrivit Daily Mail, relatează protv.ro. Harta pusă la dispoziție de Outrider Foundation permite introducerea oricărei locații de pe glob pentru a simula efectele unei explozii nucleare. De asemenea, utilizatorii pot selecta de la de la cea mai mică armă nucleară creată la cea mai mare, inclusiv bomba atomică “Little Boy” care a distrus orașul Hiroshima în 1945 sau pot simula efectele unei explozii la suprafață sau aeriene.

În cazul unui atac nuclear care ar avea ca țintă capitala României, efectele ar fi devastatoare: s-ar înregistra aproximativ 249.746 decese și peste 400.000 de răniți. Instrumentul interactive calculează că “mingea de foc” va acoperi aproximativ 2 kilometri pătrați, iar radiațiile se vor extinde peste aproximativ 14 kilometri pătrați. De asemenea, valul de șoc în urma unui astfel de incident s-ar întinde pe aproape 30 de kilometri pătrați, iar aceste date se înregistrează doar în cazul unui atac la sol.

Reacţia Casei Albe după ce Moscova a anunţat că va expulza 60 de americani şi închiderea unui consulat

Expulzarea a 60 de diplomaţi americani şi închiderea unui consulat în Rusia „marchează o nouă etapă în deteriorarea” relaţiilor dintre Washington şi Moscova, a transmis Joi seară Casa Albă, potrivit AFP, transmite şi agerpres. Rusia a anunţat aceste măsuri anterior în cursul zilei de Joi, ca răspuns la expulzările dispuse de Washington şi de aliaţii săi după otrăvirea fostului dublu agent rus Serghei Skripal în Marea Britanie. Expulzările decise de Moscova şi închiderea consulatului american de la Sankt-Petersburg „marchează o nouă etapă în deteriorarea relaţiilor dintre SUA şi Rusia”, a precizat purtătoarea de cuvînt a Casei Albe, Sarah Sanders, într-un comunicat.

„Expulzarea în această săptămînă de către SUA şi de către peste zece state partenere şi aliate din cadrul NATO a unor agenţi ruşi de informaţii sub acoperire a constituit un răspuns adecvat în faţa atacului rus pe teritoriul britanic”, a adăugat ea, subliniind că „răspunsul Rusiei nu este neaşteptat, iar SUA vor face faţă”.

Preşedintele american Donald Trump a autorizat această expulzare de diplomaţi ruşi fără precedent, chiar şi comparativ cu perioada Războiului Rece. Pînă recent, Trump a adoptat un ton în general conciliant faţă de omologul său rus Vladimir Putin, în timp ce oficiali ai administraţiei sale au denunţat în mai multe rînduri acţiunile Moscovei, iar secretarul american al Apărării, Jim Mattis, a încercat să liniştească aliaţii îngrijoraţi ai Washingtonului.

Decizia Rusiei este un răspuns dat măsurilor similare pe care Washingtonul le-a luat împotriva Moscovei într-un gest de solidaritate manifestat de SUA faţă de Marea Britanie în urma otrăvirii fostului dublu agent rus şi a fiicei sale în această ţară. SUA au expulzat 60 de diplomaţi ruşi şi au dispus închiderea consulatului Rusiei de la Seattle.

O franţuzoaică vegană a fost condamnată la închisoare pentru ‘apologia terorismului’

O militantă pentru cauza animalelor, care a postat un mesaj injurios la adresa unui măcelar ucis în atentatele de Vinerea trecută din Sud-Vestul Franţei, a fost condamnată Joi la şapte luni de închisoare cu suspendare pentru „apologia terorismului”, au informat surse judiciare citate de AFP. Procuroarea din Saint-Gaudens, în apropiere de Toulouse (Sud-Vest), Cécile Deprade, a declarat pentru AFP că a cerut o pedeapsă de „şase pînă la opt luni de închisoare cu suspendare”, cu prilejul audierii din faţa Tribunalului corecţional în cadrul unei proceduri de urgenţă.

„Păi ce, vă şochează că un asasin este ucis de un terorist? Eu nu, am zero compasiune pentru el, există totuşi o dreptate”, a postat militanta vegană pe Facebook, la trei zile după moartea, în localitatea Trebes, a măcelarului din supermarketul Super U, Christian Medves, una dintre cele patru victime ale jihadistului Radouane Lakdim. Mesajul a fost apoi şters.

În rechizitoriul său, magistrata a explicat că este dreptul pîrîtei să aibă o filosofie de viaţă specială, dar a precizat că ea nu poate să uite că trăieşte într-un stat de drept cu reguli care li se aplică tuturor. Cécile Deprade a insistat asupra noţiunii de apologie a terorismului, bazîndu-se pe circulara fostului ministru francez al Justiţiei Christiane Taubira din Ianuarie 2015, din care a citit în instanţă. În această circulară, Christiane Taubira defineşte „apologia” printr-un „comentariu al unor acte de terorism care reflectă o judecată morală favorabilă”, a explicat procuroarea. Textul militantei vegane „este exact aşa”, a subliniat ea. Mesajul a atras reacţii virulente în contextul în care Vineri vor loc funeraliile celor patru victime ale atentatelor, care vor avea loc în localităţile Trebes şi Carcassonne.

Măcelarul şef de la Super U, de 50 de ani, căsătorit şi tată a două fete, a fost primul care a fost asasinat în supermarket cînd jihadistul care susţinea că este afiliat grupării Stat Islamic (SI) a pătruns în magazin pe 23 Martie. 

Partidul lui Merkel speră ca Londra să rămînă în UE, după solidaritatea europenilor în cazul Skripal

Fostul ministru de Finanţe german, Wolfgang Schaeuble, şi-a exprimat speranţa că Marea Britanie îşi va regîndi decizia de a părăsi Uniunea Europeană, în urma susţinerii arătate de europeni pentru Londra în legătură cu cazul Skripal, un fost spion rus atacat cu un agent neurotoxic. „Încă mai cred cu tărie că britanicii vor rămîne în UE”, a declarat el pentru ziarele din Funke Media Group, în comentarii publicate Vineri, adăugînd că speră ca britanicii să vadă „cît de bine este să nu fi singur pe lume”, notează dpa, potrivit agerpres. Ţări ale UE, inclusiv Germania şi Franţa, precum şi Statele Unite şi NATO au expulzat peste 140 de diplomaţi în această săptămînă după otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia în oraşul englez Salisbury la începutul acestei luni. Schaeuble a demisionat din funcţie anul trecut, dar rămîne o figură centrală în cadrul partidului creştin-democrat al cancelarului Angela Merkel.

Marea Britanie a marcat Joi un an de la declanşarea oficială a procedurii privind Brexitul. Problema divizează societatea britanică, iar Londra şi Bruxellesul sunt de asemenea în dispută asupra formei viitoarelor lor relaţii. 

Rusia face al doilea test cu racheta sa ‘invizibilă’, spaima scutului american

Rusia a efectuat un al doilea test reuşit cu cea mai nouă rachetă balistică intercontinentală (ICBM) Sarmat, a anunţat Ministerul Apărării rus, într-un comunicat, citat Vineri de Xinhua şi RIA Novosti. Testul cu această rachetă intercontinentală grea a avut loc pe cosmodromul Pleseţk din Nordul Rusiei, Armata declarînd că experimentul a confirmat caracteristicile sale în stadiul de prelansare şi în prima etapă a zborului. Ministerul Apărării rus a lansat şi o înregistrare video cu acest test al rachetei Sarmat pe contul său pe social media.

Prima lansare a acestei rachete a avut loc la sfîrşitul lunii Decembrie anul trecut. Racheta Sarmat urmează să înlocuiască în viitorul apropiat ICBM R-36M2 ‘Voevoda’ (SS-18 Satan, conform codificării NATO), care se apropie de sfîrşitul duratei sale de exploatare. În discursul său despre starea naţiunii, Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat la 1 Martie că Rusia a început să testeze racheta Sarmat care are practic ‘o rază de acţiune fără limită’ şi poate străpunge orice scut antirachetă. Această rachetă nu poate fi detectată de niciun sistem de apărare existent, susţine Moscova. Conform specialiştilor, cu o rază de acţiune de 11.000 de km, Sarmat poate transporta pînă la 10 ogive nucleare capabile să şteargă de pe faţa Pămîntului o metropolă întreagă.

Cruzime fără margini: O australiancă îşi obliga fiica de 8 ani să joace în filme porno

Mama, tatăl vitreg şi un prieten de familie ai unei fetiţe de opt ani au fost arestaţi şi inculpaţi sub acuzaţia că au organizat o reţea pornografică şi un club de sex în grup în oraşul Perth din statul Australia de Vest, a anunţat Vineri Poliţia, potrivit dpa, transmite şi agerpres. Poliţia a menţionat într-un comunicat că mai mulţi adulţi au drogat copii înainte de a-i abuza sexual şi de a înregistra video actele lor. Purtătoarea de cuvînt a Poliţiei din Perth, Susan Usher, a declarat presei că arestările sunt rezultatul unei investigaţii privind posibile cazuri de abuzuri sexuale asupra unor minori, care au implicat cel puţin cinci copii, majoritatea dintre ei fiind mai mici de zece ani.

Mama, în vîrstă de 39 de ani, tatăl vitreg, de 45 de ani, şi un prieten de familie de 56 de ani sunt inculpaţi în total pentru 23 de capete de acuzare, printre care şi penetrarea sexuală a unei fete de opt ani. Poliţia a precizat că sunt de aşteptat şi alte arestări, în contextul în care investighează presupuse abuzuri multiple asupra fetei şi a altor copii la petreceri organizate cu sex în grup. Joi, Poliţia a desfăşurat razii la cinci proprietăţi din Perth şi a arestat alte trei persoane, însă nu au fost anunţate deocamdată capetele de acuzare. Razii au fost desfăşurate şi în statul Australia de Sud, unde au fost confiscate dispozitive electronice. Poliţia a mai anunţat că încearcă să identifice şi alţi suspecţi din înregistrările electronice, atît din Australia, cît şi din străinătate.

‘Jack Spintecătorul’, varianta chineză, a fost condamnat la moarte

Un criminal în serie supranumit ‘Jack Spintecătorul’ al Chinei a fost condamnat Vineri la moarte de un tribunal din Nord-Vestul ţării, au relatat media de stat, citate de dpa. Gao Chengyong a violat şi ucis 11 femei şi fete, dintre care una avea doar opt ani, în Nordul Chinei între 1988 şi 2012. Tribunalul din provincia Gansu l-a condamnat pe Gao Chengyong pentru crimă, jaf, viol şi mutilarea de cadavre, a relatat agenţia oficială de presă Xinhua. Bărbatul de 54 de ani a fost arestat în 2016, iar în Iulie, în timpul procesului, a recunoscut comiterea tuturor celor 11 crime. Majoritatea victimelor sale erau îmbrăcate în roşu cînd le-au fost găsite cadavrele.

Lavrov anunţă victoria în Siria: Ghouta orientală este ‘aproape curăţată de elemente teroriste’

Ghouta orientală, ultimul fief al rebelilor de la porţile Damascului, este ‘aproape în întregime curăţată de elemente teroriste’, a asigurat Joi seara ministrul de Externe rus Serghei Lavrov în finalul unei întîlniri cu emisarul ONU pentru Siria, Staffan de Mistura, informează France Presse, potrivit agerpres. Regimul sirian, sprijinit militar din Septembrie 2015 de către Rusia, a lansat la 18 Februarie o ofensivă devastatoare împotriva enclavei rebele, operaţiune soldată cu peste 1.600 de morţi în rîndul civililor. Ca urmare a acestei operaţiuni ‘antiteroriste’ care se încheie în Ghouta orientală, această suburbie a Capitalei siriene a fost aproape în întregime curăţată de elemente teroriste şi extremiste’, a declarat Lavrov în cadrul unei conferinţe de presă la Moscova, susţinută împreună cu Mistura. ‘Viaţa civililor se va restabili’, a asigurat el, adăugînd că ‘majoritatea rebelilor a fost evacuată’.

Regimul sirian a dat un termen de 72 de ore grupării rebele Jaish al-Islam, ai cărei combatanţi sunt ultimii care au mai rămas în Douma, oraş din Ghouta orientală, ca să părăsească zona, au anunţat televiziunea şi radioul publice de la Damasc, citate vineri de dpa. Ultimatumul a început să se scurgă din noaptea de Miercuri spre Joi, conform canalelor media citate. Gruparea rebelă Jaych al-Islam a avut mai multe discuţii în ultimele zile cu mediatori ruşi, fapt confirmat de ministrul rus adjunct de Externe Mihail Bogdanov, conform agenţiei de presă RIA Novosti. ‘Există contacte de lucru (cu grupul Jaych al-Islam); ei (combatanţii) ne contactează, ne scriu scrisori, vorbim la telefon, ne întîlnim’, a spus el. ‘Există şanse ca negocierile să avanseze’, a adăugat Bogdanov. Înainte de întîlnirea cu şeful diplomaţiei ruse, Staffan de Mistura s-a întîlnit cu ministrul Apărării rus Serghei Şoigu.

De Duminică sau Luni, ‘vom începe să aducem oamenii înapoi la casele lor din Ghouta orientală şi ei vor începe o viaţă normală’, a apreciat generalul Şoigu, asigurînd că ‘peste 130.000 de refugiaţi şi peste 11.000 de combatanţi înarmaţi’ au fugit din Ghouta orientală prin coridoarele umanitare.

Trump anunţă plecarea trupelor americane din Siria

Americanii vor pleca din Siria „foarte curînd” acum că jihadiştii grupării Stat Islamic (SI) sunt pe punctul de a fi complet învinşi, a declarat Joi Donald Trump, citat de AFP. „Vom pleca din Siria foarte curînd”, „cu adevărat foarte curînd”, a spus Preşedintele american, de mai multe ori, într-un discurs rostit la Ohio. „Ne vom întoarce în ţară, acasă la noi, acolo unde vrem să fim”, a insistat Trump, fără a da mai multe detalii. „Curînd vom lua înapoi 100% din califat, cum îi spun ei”, a adăugat el, pe subiectul teritoriilor ocupate de SI în Irak şi în Siria în ultimii ani şi de unde gruparea jihadistă a fost alungată, fie de forţele irakiene, fie de regimul de la Damasc şi aliaţii săi rus şi iranian, fie de coaliţia internaţională condusă de Statele Unite şi aliaţii lor arabo-kurzi.

Declaraţiile Preşedintelui SUA par a fi în contradicţie cu ceea ce spunea, la mijlocul lunii Ianuarie, fostul secretar de Stat american, notează AFP. Într-un discurs asupra strategiei americane în Siria, Rex Tillerson afirma că Armata americană, care a desfăşurat în zonă aproape 2.000 de oameni, va rămîne în această ţară pînă la înfrîngerea totală a SI, dar şi pentru a contracara influenţa iraniană şi, în cele din urmă, a ajuta la plecarea de la putere a lui Bashar al-Assad. El chemase chiar la evitarea repetării erorii din 2011, cînd o plecare „prematură” din Irak a permis grupării Al-Qaida să supravieţuiască în această ţară şi să dea mai apoi viaţă grupării SI.

Partidul Laburist din Marea Britanie este acuzat de antisemitism

Partidul Laburist, principalul partid de opoziţie în Regatul Unit, se află în plină furtună, acuzat că nu combate suficient de viguros antisemitismul în rîndul său, acuzaţii care-l vizează pe Jeremy Corbyn de cînd este şeful formaţiunii, relatează AFP, conform news.ro. De cînd se află la conducerea formaţiunii, în Septembrie 2015, mai mulţi membri ai partidului au fost suspendaţi, expulzaţi sau obligaţi să demisioneze după ce au făcut declaraţii antisemite, ceea ce nu-l împiedică pe Corbyn şi pe susţinătorii săi de extremă stînga să fie acuzaţi de complezenţă. Demisia lui Christine Shawcroft, o reprezentantă a partidului care a cerut reintegrarea unui membru acuzat de antisemitism, este ultimul episod al unei crize care a culminat cu o manifestaţie fără precedent, Luni, contra lui Corbyn.

„Jeremy Corbyn nu a ştiut să ia măsuri semnificative şi a lăsat un spaţiu rasiştilor”, a declarat în faţa a aproximativ 500 de manifestanţi Jonathan Arkush, preşedintele unei organizaţii reprezentative a comunităţii evreieşti – Board of Deputies of British Jews. Organizaţia a publicat în prealabil, împreună cu altă organizaţie evreiască, Jewish Leadership Council, o scrisoare deschisă pe un ton extrem de critic, în care îl acuză pe Jeremy Corbyn că se află cu regularitate ”de partea antisemiţilor”. Aceste acuzaţii îl urmăresc pe Corbyn de cînd conduce partidul. Imediat după victoria sa, el a fost nevoit să se explice cu privire la faptul că a catalogat drept ”prieteni” mişcarea islamistă Hamas şi mişcarea şiită libaneză Hezbollah, într-un discurs despre perspectivele păcii în Orientul Mijlociu.

Un an mai tîrziu, unul dintre principalii săi aliaţi, fostul primar al Londrei Ken Livingstone, a declarat că Hitler ”susţinea sionismul înainte să înnebunească şi să sfîrşească prin a omorî şase milioane de evrei”. Această declaraţie a provocat indignare, iar Livingstone a fost suspendat din partid. Altă lovitură dură pentru Corbyn au fost declaraţii controversate ale unuia dintre marii săi susţinători, realizatorul Ken Loach, într-un interviu acordat BBC în Septembrie 2017. Cînd a fost întrebat dacă negarea Holocaustului este acceptabilă, Ken Loach a răspuns că ”Istoria este un lucru de dezbătut”. ”Înfiinţarea statului Israel, de exemplu, bazat pe epurare etnică, este de dezbătut de către noi toţi”.

Mandate de arestare pentru 70 de soldaţi turci, suspectați de implicare în puciul eșuat din 2016

Procurori turci au emis Joi mandate de arestare pentru 70 de soldaţi în legătură cu organizarea tentativei de lovitură de stat în Iulie 2016, a anunţat agenţia de presă Anadolu, relatează Reuters. Toţi cei 70 sunt soldaţi activi. Ofiţeri de Poliţie au efectuat în acest caz raiduri la adrese din 38 de provincii, notează Anadolu. Guvernul îl acuză pe clericul Fethullah Gulen, care trăieşte în exil în SUA, pentru tentativa de lovitură de stat din Iulie 2016. Peste 50.000 de persoane au fost condamnate la închisoare în Turcia, fiind suspectate de legături cu Gulen în timp ce peste 150.000 şi-au pierdut locurile de muncă. Clericul neagă acuzaţiile aduse împotriva lui. La peste 20 de luni după puciul eşuat, autorităţile turce anunţă încă aproape zilnic arestări ale unor presupuşi adepţi ai clericului Gulen. Starea de urgenţă impusă după puciul eşuat a fost prelungită în mod repetat şi este valabilă pînă la 19 Aprilie.

Rusia critică ‘militarizarea crescîndă’ a Poloniei, după achiziţionarea unor sisteme de rachete antiaeriene americane Patriot

Rusia a criticat Joi ‘militarizarea crescîndă’ a Poloniei, reacţie ce survine anunţului Guvernului de la Varşovia privind achiziţionarea unor sisteme de rachete antiaeriene americane Patriot în valoare de 4,75 miliarde de dolari, precum şi în contextul planurilor Poloniei privind modernizarea forţelor sale armate, potrivit agerpres. ‘Suntem preocupaţi de militarizarea crescîndă a acestui stat, o dovadă recentă fiind semnarea unui contract pentru livrarea de baterii ale sistemului american antirachetă Patriot’, a declarat la o conferinţă de presă purtătoarea de cuvînt a MAE rus, Maria Zaharova, citată de AFP. ‘Varşovia îşi sporeşte cheltuielile de apărare, face eforturi importante pentru a-şi moderniza forţele armate (…), îşi creşte efectivele militare’, a amintit ea. Moscova consideră aceste măsuri ‘drept un element de destabilizare a situaţiei militare şi politice în Europa şi o ameninţare pentru securitatea naţională a Rusiei’, a continuat Maria Zaharova, asigurînd totodată că ‘resursele defensive ruse sunt suficiente pentru protejarea frontierelor’ Rusiei. Guvernul conservator de la Varşovia apreciază că Polonia trebuie să-şi suplimenteze cheltuielile militare pentru a-şi moderniza armata şi pentru a face faţă unor eventuale ameninţări de genul celor observate în Ucraina vecină.