REALITATEA INTERNATIONALA PE SCURT (29 Martie 2021)

Un copil de 9 ani a murit în timp ce încerca să intre pe teritoriul american

Tragedie la granița de Sud a Statelor Unite: un băiat mexican de 9 ani a murit în timp ce încerca să traverseze Rio Grande pentru a intra pe teritoriul american, informează mediafax. Incidentul a fost anunțat de autoritățile SUA, conform Agenției Ansa. Salvatorii au reușit să resusciteze și să salveze o femeie din Guatemala și pe fiul ei de trei ani, găsit inconștient. Deocamdată nu e clar dacă femeia și copilul salvat sunt rudele băiatului de 9 ani care a murit. Un aflux fără precedent de copii neînsoţiţi se înregistrează la frontiera americano-mexicană. Recent, Administraţia Biden a cerut unei agenţii federale să vină în ajutorul structurilor pentru cazarea copiilor.

Poliţia din Londra anchetează, în urma publicării masive pe un site, o ”cultură a violului” în instituţiile şcolare britanice

Poliţia din Londra a demarat anchete, în urma publicării masive a 5.800 de mărturii cu privire la abuzuri, hărţuiri şi agresiuni sexuale pe un site – ”Everyone’s Invited” – care denunţă o ”cultură a violului” în instituţiile şcolare britanice, inclusiv la unele prestigioase şcoli private londoneze, relatează AFP, scrie news.ro. Site-ul ”Everyone’s Invited” le permite tinerilor şi tinerilor britanici să raporteze în mod anonim agresiuni la care au fost supuşi în timpul şcolarizării. Lansat în Iunie 2020 de către o studentă în vîrstă de 22 de ani, site-ul înregistrează în prezent peste 5.800 de mărturii care implică numeroase instituţii şcolare, inclusiv unele prestigioase,precum Colegiul Eton. Poliţia din Londra a anunţat că a ”examinat conţinutul” site-ului şi a ”încurajat” orice potenţială victimă să depună plîngere, după care a primit un număr de plîngeri cu privire la infracţiuni specificate.

”Salutăm orice iniţiativă care încurajează victimele unui delict sexual să se exprime şi să caute susţinere”, a anunţat comisarul Mel Laremore, însărcinat cu violuri şi delicte sexuale, iar ”noi luăm foarte în serios acuzaţiile de agresiuni sexuale”. ”Numărul mărturiilor publicate pe acest site este profund îngrijorător”, apreciază ea, adăugînd că majoritatea faptelor relatate, ”trecute şi actuale”, au avut loc în ”instituţii şcolare din Londra şi din întreaga ţară.

Poliţia a anunţat că a contactat şcolile identificate, cu scopul de a le oferi victimelor agresiunilor sexuale ”o susţinere specializată”. Ea a intrat în contact cu proprietara site-ului, în vederea inserării unui link care să le permită celor care postează să contacteze în mod direct Poliţia. Mărturiile publicate relatează violuri, agresiuni sexuale şi cazuri de ”revenge porn” ale unor adolescente adesea foarte tinere – mîini băgate sub fuste, tinere drogate la petreceri, împărtăşiri masive a unor fotografii nud. Presiunea a crescut săptămîna trecută asupra şcolilor, cărora li se reproşează o pasivitate faţă de atmosfera din interior.

Preşedintele brazilian Bolsonaro a fost condamnat să plătească despăgubiri unei jurnaliste

Preşedintele brazilian, Jair Bolsonaro, a fost condamnat să îi plătească despăgubiri jurnalistei Patricia Campos Mello pentru prejudiciu moral cauzat de remarci machiste şi degradante la adresa ei, a informat o sursă judiciară, citată de AFP, potrivit agerpres. Potrivit hotărîrii în primă instanţă a unui Tribunal din Sao Paulo la care AFP a avut acces, şeful statului va trebui să plătească 20.000 de reali (circa 3.000 de euro) acestei jurnaliste a cotidianului Folha De S. Paulo, unul din cele mai respectate în Brazilia. El poate face apel împotriva acestei condamnări. Judecătoarea însărcinată cu dosarul a apreciat în sentinţa sa, datînd din 16 Martie, că preşedintele de extremă dreaptă „a adus atingere onoarei reclamantei, provocîndu-i un prejudiciu moral”.

Faptele datează din Februarie 2020, cînd Jair Bolsonaro a insinuat că jurnalista a încercat să obţină dovezi împotriva lui în schimbul unor favoruri sexuale cu sursa sa. Patricia Campos Mello este autoarea unor articole de investigaţie despre o organizaţie care a difuzat ştiri false prin intermediul serviciului de mesagerie Whatsapp împotriva Partidului Muncitorilor (PT, stînga) în cursul campaniei prezidenţiale din 2018, cîştigată în cele din urmă de Jair Bolsonaro. La 21 Ianaurie, ea a obţinut o victorie judiciară împotriva familiei Preşedintelui brazilian, odată cu condamnarea unuia dintre fiii acestuia, deputatul Eduardo Bolsonaro, la o amendă de 30.000 de reali, tot pentru prejudiciu moral. El afirmase, în Mai 2020, pe site-ul YouTube, că jurnalista a „încercat să seducă” un angajat al unei companii de marketing digital cu scopul de a obţine informaţii pentru ancheta sa asupra dezinformării în alegerile din 2018.

Un raport al Federaţiei naţionale a jurnaliştilor din Brazilia (Fenaj), datînd de la sfîrşitul lui Ianuarie, a identificat, în 2020, nu mai puţin de 428 de atacuri împotriva libertăţii presei în această ţară, printre care agresiuni fizice, verbale şi de intimidări, de două ori mai multe decît în 2019. Potrivit acestui raport, Preşedintele Jair Bolsonaro este implicat direct în 40% din aceste atacuri.

Arabia Saudită intenţionează să atace schimbările climatice

Arabia Saudită, unul dintre cei mai mari producători de petrol din lume, a dezvăluit un ambiţios proiect de combatere a schimbărilor climatice şi de reducere a emisiilor sale de dioxid de carbon, printre care plantarea a miliarde de copaci în următorii cîţiva ani, notează AFP, potrivit agerpres. Cu „Iniţiativa saudită verde”, ea prevede reducerea emisiilor de dioxid de carbon făcînd să crească la 50% ponderea energiilor regenerabile în consumul său de energie pînă în 2030, a anunţat puternicul prinţ moştenitor Mohammed bin Salman, supranumit „MBS”. Arabia Saudită doreşte să planteze zece miliarde de copaci pe teritoriul său în următorii zece ani, a adăugat el într-un comunicat difuzat de agenţia oficială de presă, SPA. În cadrul unei „Iniţiative verzi a Orientul Mijlociu”, regatul intenţionează să planteze încă 40 de miliarde de copaci colaborînd cu alte ţări arabe, a precizat „MBS”.

„Regatul, regiunea şi întreaga lume trebuie să meargă mult mai departe şi mult mai repede în lupta lor împotriva schimbărilor climatice”, a declarat prinţul moştenitor. „Respingem falsa alegere între conservarea economiei şi protejarea mediului”, a adăugat el.

Comunicatul nu precizează însă modul în care autorităţile vor reuşi să planteze atîţia copaci, apoi să aibă grijă de ei, pe un teritoriu în mare parte deşertic, cu resurse de apă extrem de limitate. Acest nou proiect face parte din „Vision 2030”, ambiţiosul program de investiţii în domeniile industriei, infrastructurii şi serviciilor destinat diversificării economiei Arabiei Saudite, dependentă de fluctuaţiile preţurilor petrolului.

China a impus sancţiuni împotriva unor persoane fizice şi juridice din SUA şi Canada

China a anunţat sancţiuni împotriva unor persoane fizice şi juridice din Statele Unite şi Canada, ca reacţie la sancţiunile impuse de cele două ţări unor persoane şi grupuri chineze, în legătură cu persecutarea uigurilor din provincia Xinjiang, transmite Reuters. Printre cei sancţionaţi de Beijing se află preşedinta Comisiei SUA pentru Libertatea Religioasă Internaţională (USCIRF), Gayle Manchin, şi vicepreşedintele aceleiaşi instituţii, Tony Perkins, a precizat ministerul chinez de Externe. Comunicatul oficial al Ministerului arată că a mai fost sancţionat şi parlamentarul canadian Michael Chong, precum şi subcomisia pentru drepturile internaţionale ale omului a Comisiei permanente pentru afaceri externe şi dezvoltare internaţională a Camerei Comunelor din parlamentul de la Ottawa. Celor nominalizaţi li se interzice intrarea în China continentală, Hong Kong şi Macao.

Spania impune, începînd de Marţi, un test PCR negativ la frontiera cu Franţa

Autorităţile spaniole au anunţat că cer un test PCR negativ covid-19, cu cel puţin 72 de ore înainte, la intrarea în Spania a oricărei persoane pe la frontiera terestră cu Franţa, începînd de Marţi, relatează AFP, potrivit news.ro. Această măsură, care urmează să intre în vigoare Marţi, intervine în contextul în care Spania îşi intensifică măsurile, cu speranţa de a evita o creştere a contaminării cu noul coronavirus în Săptămîna Paştelui. Este pentru prima oară cînd se impune o astfel de măsură la frontiera între cele două ţări. Pînă în prezent, acest lucru s-a solicitat la sosirea pe cale aeriană. Numai persoanele care lucrează în transportul rutier şi muncitorii transfrontalieri sunt scutiţi, dar şi persoanele care trăiesc în regiune, atît timp cît rămîn într-o rază de 30 de kilometri în jurul domiciliului.

În Franţa, bilanţul zilnic al contaminărilor s-a dublat de la începutul lui Martie. Un prag de 200.000 de cazuri săptămînale a fost depăşit, iar peste 94.000 de persoane au murit în Franţa din cauza covid-19 de la începutul epidemiei. Madridul, o destinaţie predilectă în toiul covid-19, în care barurile sunt deschise pînă la intrarea în vigoare a interdicţiei de circulaţie pe timpul nopţii, la ora locală 23.00, a devenit un refugiu al turiştilor europeni, mai ales francezi, în contextul în care locuitorii regiunii Madrid au interdicţia de a părăsi regiunea. Această diferenţă de tratament îi exasperează pe spanioli, cu atît mai mult în  Săptămîna Sfîntă, o sărbătoare extrem de populară în ţară, în cursul căreia oamenii obişnuiesc să călătorească pentru a se reuni în familie.

Concert cu 5.000 de spectatori, desfăşurat în Barcelona pentru a testa măsurile sanitare

Un concert amplu la care au participat 5.000 de spectatori, primul astfel de eveniment desfăşurat în Barcelona de la debutul pandemiei, a avut loc Sîmbătă seară, informează DPA, potrivit agerpres. Concertul, susţinut de trupa indie Love of Lesbians, s-a desfăşurat la Palau de Sant Jordi, care, în mod obişnuit, are o capacitate de 24.000 de spectatori. Evenimentul a fost organizat pentru a vedea dacă astfel de concerte, desfăşurate cu aplicarea unor măsuri stricte de igienă, pot fi sigure în ciuda pandemiei de coronavirus. Măsuri stricte au fost impuse înainte şi în timpul concertului, evenimentul fiind monitorizat de o echipă medicală. Înaintea spectacolului, toţi participanţii au fost nevoiţi să realizeze un test pentru depistarea coronavirusului la unul dintre cele trei centre dedicate. Doar şase dintre cele 5.000 de teste realizate au fost pozitive, potrivit unui reporter al publicaţiei La Vanguardia.

Accesul a fost permis doar persoanele înregistrate, cu vîrsta cuprinsă între 18 şi 65 de ani, care deţineau smartphone-uri pe care să poată primi rezultatele testelor. Participanţii au trebuit să-şi dea acordul ca datele să le fie prelucrate de Ministerul Sănătăţii. Intrarea la concert s-a realizat prin trei zone dedicate, iar spectatorii nu au avut voie să folosească o altă zonă de acces decît cea desemnată, în timp ce spaţiul a beneficiat de o ventilaţie specială. Un concert similar, cu 5.000 de spectatori, a avut loc în Madrid în Decembrie, fără să facă parte însă dintr-un proiect de cercetare, iar participanţii au fost nevoiţi să rămînă pe scaune şi să respecte o distanţă de siguranţă.

Un cîine fără stăpîn din SUA a primit cadou un unicorn de pluș pe care îl furase de cinci ori dintr-un magazin

Un hoț perseverent, dar atît de simpatic, încît a primit recompensă exact ceea ce furase. Vorbim despre un cîine fără stăpîn din Statele Unite, care a furat de cinci ori o jucărie din pluș în formă de unicorn, dintr-un magazin din Kenansville, un orășel din Carolina de Nord. Disperați, proprietarii magazinului au chemat serviciul de control al animalelor. Doar că agenta care a venit să aresteze infractorul recidivist a fost atît de fermecată de hoțul patruped, încît i-a cumpărat jucăria înainte de a-l aduce la adăpost. Acolo, hoțul vagabond s-a acomodat imediat, încîntat că-l are alături de el pe prietenul unicorn. Botezat Sisu, simpaticul cățel a devenit rapid celebru pe pagina de internet a adăpostului, de unde a și fost adoptat a doua zi și a plecat spre noua lui casă, împreună cu unicornul din pluș.

Italia rămîne închisă pînă în Mai

Italia rămîne închisă pînă în luna Mai. De Luni, peste jumătate din țară intră în scenariul roșu, după ce Calabria, Toscana și Valle d'Aosta se alătură celor 7 regiuni și provinciei autonome Trento în care sunt deja în vigoare cele mai dure restricții.Cu încă 24.000 de noi infecții și 450 de decese într-o singură zi, Guvernul confirmă restricțiile severe chiar și după Paște, scrie ANSA, citată de Mediafax. Noutatea este că școlile se redeschid chiar și în zonele roșii: vor reveni în clase elevii pînă la clasa a șasea, în timp ce în zonele portocalii revin toți elevii pînă în clasa a opta și 50% dintre liceeni. Prin urmare, pînă la 30 Aprilie, nu se poate circula între regiuni, obloanele rămîn coborîte pentru baruri și restaurante, iar redeschiderea sălilor de sport, a piscinelor, a cinematografelor și a teatrelor va fi stabilită la o dată ulterioară.

„Măsurile adoptate pînă acum ne-au dat primul semn de încetinire a contaminărilor, dar situația este încă delicată”, spune ministrul Sănătății, Roberto Speranza. Acesta a semnat noua ordonanță Sîmbătă seara, care a intrat în vigoare începînd de Luni, 29 Martie. Regiunile Calabria, Toscana și Val d'Aosta trec în zona roșie. Italia rămîne astfel fără zone galbene, restricțiile de scenariu roșu și portocaliu urmînd să fie confirmate pînă pe 30 Aprilie.

Cum interacționează COVID cu virusul care provoacă răceala

Virusul care provoacă banala răceală are abilitatea de a îndepărta SARS-CoV-2, virusul care provoacă boala COVID-19, arată un studiu efectuat de cercetători de la Universitatea din Glasgow, publicat în Jurnalul de Boli Infecțioase (Journal of Infectious Diseases), relatează BBC. Cercetătorii au inițiat studiul plecînd de la o informație cunoscută: unele virusuri „luptă” cu celelalte pentru a supraviețui, ca să fie ele cele care cauzează infecția. Concluzia oamenilor de știință de la Universitatea din Glasgow este că rinovirusul „păcălește” coronavirusul atunci cînd se află în același mediu. Însă, același studiu avertizează că acest „beneficiu” este de scurtă durată, dar pentru că virusul care provoacă răcelile este atît de răspîndit ar putea fi exploatat să suprime COVID-19.

Cercetarea oferă un simplu exercițiu de imaginație: celulele din nas, gît și plămîni sunt ca niște „rînduri” de case. După ce virusul intră, fie lasă ușa deschisă pentru alte virusuri, fie închide ușa ca să rămînă singur. De exemplu, gripa este unul din cele mai „egoiste” virusuri și aproape de fiecare dată „lucrează” singur. În schimb, adenovirusurile permit și altora să se răspîndească. Provocarea oamenilor de știință în acest an de pandemie a fost însă că, tocmai din cauza carantinei și purtarea măștilor, celelalte virusuri nu s-au mai răspîndit atît de mult și, prin urmare, nu au avut mai multe cazuri de interacțiuni între coronavirus și alte virusuri. Oamenii de știință au folosit însă o replică a sistemului respirator uman, realizat din aceleași tipuri de celule, pe care au pus SARS-CoV-2 și rinovirus. Astfel, cînd acestea au fost eliberate în „organism” în același timp, doar rinovirusul a avut „succes”. Cînd rinovirusul a fost eliberat cu 24 de ore înainte, COVID nu a putut să intre, iar cînd SARS-CoV-2 a fost eliberat primul, rinovirusul l-a „detronat”. „SARS-CoV-2 este inhibat de rinovirus. Este foarte interesant, pentru că avem o prevalență a acestui virus, care ar putea stopa infectările cu COVID”, a spus dr. Pablo Murcia, pentru BBC News.

Alte experimente ale Universității din Glasgow au arătat că rinovirusul a declanșat un răspuns imunitar al celulelor infectate, care a făcut imposibilă multiplicarea SARS-CoV-2. Cînd cercetătorii au blocat acest răspuns imunitar, nivelul de COVID-19 era mare, ca atunci cînd rinovirusul nu ar fi fost deloc prezent. Însă, coronavirusul a putut să se răspîndească din nou după ce răceala din „organism” a trecut iar răspunsul imunitar a încetat. „Vaccinarea, împreună cu măsurile de igienă, plus interacțiunea dintre virusuri ar putea limita incidența cazurilor de COVID-19, dar cel mai mare efect îl va avea vaccinarea”, a mai spus dr. Murcia. Cercetătorii spun că efecte similare au mai observate anterior. Izbucnirea unei puternice epidemii de răceală din 2009 ar fi amînat izbucnirea gripei porcine în anumite părți din Europa.