REALITATEA INTERNATIONALA PE SCURT (11 Februarie 2021)

Comisia Europeană cere accelerarea procedurilor de deportare

Comisia Europeană a propus expulzarea mai rapidă a migranţilor care nu îndeplinesc condiţiile pentru acordarea azilului, arată un document intern trimis statelor membre al Uniunii Europene, consultat de Reuters. Conform propunerii, deportările vor fi voluntare, iar scopul lor este să sprijine reintegrarea migranţilor în ţările de origine. De asemenea, Comisia ar putea amenda Guvernele care nu respectă noile reguli de deportare propuse. „Comisia va urmări un sistem comun de returnare pentru UE care să funcţioneze mai bine”, susţine, care utilizează termenul folosit oficial de Uniune pentru deportări.

Propunerea, expusă pe 12 pagini, face parte dintr-un plan mai amplu al Comisiei Europene, lansat în Septembrie anul trecut pentru revizuirea reglementărilor privind migraţia şi pentru primirea în condiţii mai bune a refugiaţilor din Orientul Mijlociu şi Africa. Reuters reaminteşte că între statele din UE există de mai mulţi ani divergenţe asupra problemei. 

Mafia română s-a infiltrat în lumea politică din Mexic

Politicianul mexican Rene Bejarano, care intenţionează să candideze la un post de deputat federal din partea Mişcării de Regenerare Naţională (Morena), aflată la guvernare, a recunoscut că îi cunoaşte pe doi indivizi care au legături cu mafia formată în principal din cetăţeni români, care operează în statul Quintana Roo, unde se află şi cunoscuta staţiune turistică Cancun, dar a negat faptul că ar avea relaţii cu gruparea infracţională, transmite EFE. Bejarano a susţinut că delincvenţii s-au folosit de numele său şi de cel al mişcării sale politice, Mişcarea Naţională pentru Speranţă, pentru a înşela oameni de afaceri, motiv pentru care a rupt orice legătură cu ei în momentul în care a aflat despre acest lucru.

Politicianul mexican a negat orice fel de legătură cu gruparea infracţională încă de Luni, cînd presa a publicat informaţia potrivit căreia autorităţile mexicane şi americane făceau legătura între Bejarano şi alţi oameni politici şi mafia cetăţeanului român Florian Tudor, cunoscut după porecla Rechinul. Politicianul mexican a spus că este vorba despre ”calomnii” şi că ”unica finalitate a acestor minciuni flagrante o reprezintă procesul electoral din acest an”, în care el – un apropiat al Preşedintelui Andres Manuel Lopez Obrador, pe vremea cînd acesta a fost primar al Capitalei Ciudad de Mexico, între 2000 şi 2005 – intenţionează să candideze pentru un mandat de deputat federal din partea formaţiunii Morena.

Gruparea celui poreclit Rechinul, care se ocupă cu clonarea de cărţi de credit, traficul de persoane şi extorcarea, şi-ar desfăşura activitatea în cel puţin 14 state mexicane cu sprijinul unor funcţionari şi prin intermediul unor firme fantomă, scrie EFE. 

Scandal sexual în cinematografia franceză: Dominique Boutonnat a fost arestat

Dominique Boutonnat, preşedintele Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) din Franţa şi cunoscut producător al unor filme de succes precum „Intouchables”, a fost arestat după ce a fost acuzat de fiul său vitreg de agresiune sexuală şi tentativă de viol, relatează agenţiile EFE şi AFP. Potrivit postul BFM TV, tînărul în vîrstă de 22 de ani a precizat că faptele au avut loc Vara trecută în timpul vacanţei, o acuzaţie pe care Boutonnat a dezminţit-o prin intermediul apropiaţilor săi în declaraţii acordate aceluiaşi canal de ştiri. Denunţul a fost prezentat în Octombrie, iar ancheta deschisă de Procuratura din Nanterre se află în mîinile Poliţiei Judiciare.

Dominique Boutonnat, în vîrstă de 51 de ani, a preluat preşedinţia CNC în Iulie 2019 şi, în calitate de producător şi administrator de fonduri – cum a precizat la acea vreme centrul – a contribuit la crearea şi dezvoltarea a aproape 250 de proiecte cinematografice şi audiovizuale în ţară. Printre acestea se numără şi filmul „Intouchables”, regizat de Olivier Nakache şi Eric Toledano în 2011, „Le Passé” (2013), al regizorului iranian Asghar Farhadi, sau „L’Arnacoeur” (2010), de Pascal Chaumeil, avîndu-i ca protagonişti pe Vanessa Paradis şi Romain Duris.

Acest denunţ de agresiune sexuală şi tentativă de viol se adaugă unei lungi liste de acuzaţii făcute publice în ultimele săptămîni în Franţa, multe dintre acestea fiind dezvăluite prin intermediul reţelelor de socializare.

Toate particulele SARS-CoV-2 ar încăpea într-o singură doză de suc

Toate particulele SARS-CoV-2, virusul care provoacă COVID-19, existente în acest moment la nivel global ar putea încăpea cu uşurinţă într-o singură doză de suc, potrivit calculelor realizate de un matematician britanic, care subliniază astfel efectele devastatoare pe care le poate declanşa o minusculă particulă virală, informează Reuters. Folosind datele referitoare la ratele globale ale noilor infectări cu COVID-19, asociate cu estimări ale încărcăturii virale, Kit Yates, un expert în matematici de la Universitatea Bath, a calculat că în orice moment în lume există circa două cvintilioane – echivalentul a două miliarde de miliarde – de particule virale SARS-CoV-2.

Explicîndu-şi metoda de calcul, Yates a spus că a folosit diametrul particulei SARS-CoV-2 – la o medie de circa 100 de nanometri sau 100 de miliardimi dintr-un metru – după care a calculat volumul virusului sferic. Luînd în calcul chiar şi proteinele spike ale coronavirusului care ies în afară şi faptul că particulele sferice vor lăsa spaţii goale atunci cînd sunt aşezate unele lîngă altele, totalul tot este mai mic decît o cutie de suc de 330 de mililitri, a spus acesta. ”Este uimitor să constatăm că tot necazul, disfuncţionalităţile, dificultăţile şi pierderile de vieţi care s-au întîmplat anul trecut ar putea constitui o cantitate atît de mică”, a precizat Yates într-o declaraţie.

CNA-ul Rusiei amendează postul Radio Free Europe

Rusia a decis, Miercuri, să amendeze postul Radio Free Europe/Radio Liberty (RFE/RL) pentru încălcarea legii sale privind ”agenţii străini”, informează Reuters. Autoritatea rusă pentru supravegherea comunicaţiilor – Roskomnadzor – a anunţat că RFE/RL va plăti o amendă de 11 milioane de ruble (150.000 de dolari) pentru că nu s-a identificat drept agent străin în publicaţiile sale, aşa cum prevede legea rusă. Rusia a clasificat RFE/RL drept agent străin în anul 2017, o măsură menită să complice activitatea postului de radio ca reacţie la ceea ce Moscova consideră a fi presiunile inacceptabile la care sunt supuse media ruse în SUA.

Postul Radio Free Europe/Radio Liberty, care este sponsorizat de SUA, a mai fost amendat în ultimele săptămîni. Şeful Serviciului rus al RFE/RL, Andrei Shary, a declarat pentru agenţia de presă RIA că va contesta ultima amendă. ”Am avut audieri în instanţă de trei ori într-o săptămînă şi am fost amendaţi de fiecare dată. Compania consideră că acest lucru este incorect. Vom face apel la fiecare decizie a Tribunalului”, a spus el.

În virtutea legii privind ”agenţii străini”, autorităţile ruse pot clasifica drept ”agenţi străini” organizaţii neguvernamentale şi grupuri pentru apărarea drepturilor omului percepute ca primind finanţare externă pentru activitate politică. Acestor entităţi li se cere să ataşeze menţiunea ”agent străin” pe publicaţiile lor şi să-şi declare cheltuielile şi finanţările.

Erdogan: Singura soluție în Cipru este cea cu două state

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că singura cale de a rezolva disputa de decenii din Cipru este formarea a două state pe insulă şi că propunerea unei federaţii dorite de Atena nu se va afla pe agenda viitoarelor discuţii, relatează Reuters, potrivit agerpres. Liderii grec şi cipriot au afirmat că vor accepta numai un acord de pace bazat pe rezoluţiile ONU, respingînd formula cu două state susţinută de Turcia şi de ciprioţii turci. Convorbiri sub auspiciile ONU urmează să aibă loc luna viitoare. ONU va invita cele două comunităţi din Cipru şi miniştrii de Externe din cele trei naţiuni garante – Grecia, Turcia şi Regatul Unit – să discute despre cum pot avansa discuţiile asupra unei chestiuni care a alimentat tensiunile între Ankara şi Atena şi a complicat proiectele energetice din estul Mediteranei.

Rezoluţiile ONU cer reunificarea Ciprului sub forma unei federaţii cu două zone. Erdogan a afirmat că declaraţiile Greciei şi ale Guvernului cipriot au arătat că acestea desconsideră autorităţile cipriote turce, recunoscute doar de Ankara, adăugînd că nu are rost să se discute propuneri care au eşuat anterior.

„Nu mai există altă soluţie în afară de o soluţie cu două state. Indiferent dacă acceptaţi sau nu, nu mai există nici o federaţie”, le-a spus el parlamentarilor. „Numai în aceste condiţii putem sta la masă pentru a discuta despre Cipru. Altfel toată lumea ar trebui să-şi vadă de treabă”, adăugat el,

Ursula von der Leyen recunoaşte că s-au făcut greşeli în strategia de vaccinare a UE

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a recunoscut că s-au făcut greşeli în strategia de vaccinare a UE, dar a apărat în acelaşi timp principiile de bază ale acesteia, relatează DPA şi Reuters. „Am întîrziat prea mult cu aprobările”, a spus şefa Executivului comunitar în Parlamentul European, cu ocazia unei dezbateri privind strategia de vaccinare a UE. „Şi poate că am fost prea siguri că ceea ce am comandat va veni cu adevărat la timp”, a adăugat ea. „Am subestimat dificultatea legată de producţia în masă. Într-un fel, ştiinţa a surclasat industria”, a spus Von der Leyen.

Cu toate acestea, şefa Comisiei Europene a apărat decizia de a opta pentru o autorizare condiţionată de punere pe piaţă, şi nu pentru o aprobare de urgenţă a vaccinurilor în UE. Cele trei-patru săptămîni suplimentare necesare pentru acest proces au fost o investiţie esenţială în a insufla încredere publică, potrivit şefei Executivului european, chiar dacă acest lucru a încetinit acum campania de vaccinare în UE.

UE depăşeşte pragul de o jumătate de milion de decese asociate COVID-19

Peste 500.000 de morţi din cauza covid-19 au fost înregistrate, în mod oficial, de la începutul pandemiei în Uniunea Europeană (UE), în care situaţia pare să se îmbunătăţească în anumite ţări, potrivit unui bilanţ care are la bază date furnizate de către autorităţi, întocmit de AFP, potrivit news.ro. Miercuri, la ora 12.00 GMT, UE înregistra 501.531 de morţi din cauza covid-19 şi 20.548.666 de contaminări cu noul coronavirus. În UE se află unele dintre cele mai afectate ţări de pandemie, însă de cîteva zile există o tendinţă de îmbunătăţire a situaţiei.

Cu un total de 785.106 de morţi din cauza covid-19, regiunea europeană înregistrează cel mai sîngeros bilanţ din lume şi se clasează înaintea Americii Latine şi Caraibilor (624.952) şi regiunii Statele Unite/Canada (489.091).

Hackeri Nord-coreeni au furat milioane de dolari în 2020 pentru a finanţa armament nuclear 

Armata hackerilor Coreei de Nord ar fi furat milioane de dolari în 2020, în vederea finanţării programului Nord-coreean de înarmare cu rachete nucleare şi balistice, potrivit unui document confidenţial ONU, dezvăluie CNN, potrivit news.ro. Regimul lui Kim Jong Un este acuzat în acest document de ”operaţiuni împotriva instituţiilor financiare şi caselor de schimb valutar virtuale” cu scopul de a plăti înarmarea şi a menţine pe linia de plutire economia Nord-coreeană.O ţară membră ONU, neprecizată, acuză hackeri Nord-coreeni de deturnarea a 316 milioane de dolari în perioada 2019 – Noiembrie 2020.

Potrivit CNN, în raport se arată că Phenianul ”întreţine instalaţii nucleare, îşi modernizează infrastructura” şi continuă să ”caute material şi tehnologii” în programul său de înarmare nucleară. ONU încearcă de ani de zile, prin sancţiuni dure, să oblige regimul totalitar Nord-coreean să-şi suspende programele de înarmare nucleară şi balistică, însă fără succes. Potrivit acestui raport, Iranul ar fi furnizat Coreei de Nord ”piese esenţiale” în dezvoltarea unor rachete cu rază lungă de acţiune, lucru care relevă voinţa celor două ţări de a se înarma nuclear. Autorii raportului arată că o ţară, pe care nu o dezvăluie, consideră ”extrem de probabil” că Phenianul poate monta un focos nuclear pe o rachetă balistică, indiferent de raza de acţiune. Însă această ţară nu este sigură că aceste rachete pot intra în atmosfera terestră cu succes. CNN a obţinut detalii din raportul ONU cu ajutorul unei surse diplomatice anonime de la Consiliul de Securitate al ONU.

Un vînt de Război Rece plutește din nou în aerul din Marele Nordică

Bombardiere strategice B-1B cu rază lungă de acţiune ale US Air Force sunt aşteptate, în această lună, pentru prima oară, la baza aeriană Orland din Norvegia pentru un antrenament de cîteva săptămîni cu forţele aeriene norvegiene care protejează graniţele nordice ale NATO, într-o nouă ilustrare a unei efervescenţe militare fără precedent în regiune de la sfîrşitul Războiului rece, comentează France Presse, potrivit agerpres. Astfel, dictonul ”Marele Nord, tensiuni scăzute”, care a reflectat timp de decenii situaţia diplomatică şi de securitate relativ paşnică în regiune, pare să nu mai fie de actualitate, scrie sursa citată.

Preconizata sosire a B-1B a stîrnit furia Moscovei, care spune că aceste avioane pot, în anumite circumstanţe, să transporte arme atomice. ”Nimeni nu se pregăteşte de un conflict armat în Arctica. Cu toate acestea, există semne de confruntare în creştere şi de escaladare militară”, a declarat ambasadorul rus cu împuterniciri speciale la Consiliul Arctic, Nikolai Korciunov. ”Această militarizare în regiune ne-ar putea întoarce cu zeci de ani în perioada Războiului Rece”, a declarat el pentru agenţia RIA Novosti la începutul lunii Februarie.