Reacția lui Stoltenberg după comentariul făcut de către Papa Francisc: ”Capitularea nu înseamnă pace”

Comentariul Papei Francisc, care a declarat, într-un interviu, că Ucraina ar trebui să aibă curajul "steagului alb" pentru a negocia încheierea unui conflict ce a ucis zeci de mii de oameni, a continuat, Luni, să stîrnească reacţii, după ce Duminică a primit o replică tăioasă din partea Kievului, relatează Reuters şi AFP.

Prezent, Luni, la ceremonia de ridicare a drapelului Suediei pe catargul din faţa sediului NATO de la Bruxelles, secretarul general al alianţei militare occidentale, Jens Stoltenberg, a insistat pe larg asupra necesităţii de a continua sprijinirea Ucrainei.

"Preşedintele Putin a început acest război şi l-ar putea încheia astăzi. Dar Ucraina nu are această opţiune. Capitularea nu înseamnă pace", a spus el, părînd să-i dea o replică Papei Francisc, care într-un interviu difuzat în weekend îndemna Ucraina să "aibă curajul" de a ridica "steagul alb" şi de a sta la masa negocierilor, cruţînd astfel vieţi.

"Trebuie să continuăm să întărim Ucraina pentru a-i arăta preşedintelui Putin că nu va obţine ceea ce vrea pe cîmpul de luptă şi că trebuie să se aşeze la masa negocierilor", a continuat Stoltenberg, reafirmînd totodată că Kievul este "mai aproape ca niciodată" de aderarea la NATO, a relatat AFP.

Comentariile Papei au stîrnit replici dure şi din partea Kievului. Ucraina a respins Duminică apelul Papei Francisc de a negocia încetarea războiului cu Rusia, preşedintele Volodimir Zelenski afirmînd că Suveranul Pontif se angajează într-o "mediere virtuală", iar ministrul de Externe Dmitro Kuleba a dat asigurări că Kievul nu va capitula niciodată.

Kremlinul a declarat, Luni, că îndemnul Papei Francisc la discuţii pentru a pune capăt războiului din Ucraina este de înţeles. Mai mult, purtătorul de cuvînt al lui Putin, Dmitri Peskov, susţine că Rusia este pregătită să se aşeze la masa discuţiilor, însă Kievul este cel care respinge negocierile, din cauza viziunii sale greşite că Occidentul ar putea învinge Rusia.

"Este destul de uşor de înţeles că el (Papa) s-a pronunţat în favoarea negocierilor", a declarat purtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov, întrebat de reporteri despre remarcile Suveranului Pontif.

Peskov a spus că preşedintele Vladimir Putin a vorbit în repetate rînduri despre disponibilitatea şi deschiderea Rusiei pentru negocieri, dar Ucraina este cea care a respins astfel de propuneri.

"Din păcate, atît declaraţiile Papei, cît şi declaraţiile repetate ale altor părţi, inclusiv ale noastre, s-au lovit recent de refuzuri absolut dure", a declarat Peskov.

Purtătorul de cuvînt al lui Putin a mai spus că situaţia de pe cîmpul de luptă arată că speranţele occidentale de a provoca o "înfrîngere strategică" Rusiei sunt eronate. "Este cea mai profundă concepţie greşită, cea mai mare greşeală, iar cursul evenimentelor, în primul rînd pe cîmpul de luptă, este cea mai clară dovadă a acestui lucru", a declarat Peskov.

Anterior, Ministerul rus de Externe comentase că îndemnul Papei Francisc la negocieri a fost de fapt o cerere adresată aliaţilor occidentali ai Kievului de a renunţa la ambiţia lor de a învinge Rusia şi de a recunoaşte greşeala Occidentului în războiul din Ucraina. "Din punctul meu de vedere, Papa cere Occidentului să lase deoparte ambiţiile sale şi să recunoască faptul că a greşit", a declarat purtătoarea de cuvînt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, citată de agenţia de presă ANSA.

Putin susţine că la scurt timp după ce a trimis trupe în Ucraina, Moscova şi Kievul aproape că au convenit o încetare a focului, dar aceasta a fost torpilată de Marea Britanie.

La rîndul său, Reuters a relatat, luna trecută, că o sugestie lui Putin - transmisă prin intermediari - de încetare a focului, pentru a îngheţa războiul din Ucraina, a fost respinsă de Statele Unite. În timp ce Occidentul se gîndeşte cum să sprijine Ucraina şi la perspectiva unei schimbări bruşte în politica americană dacă Donald Trump va cîştiga alegerile prezidenţiale din Noiembrie, Putin s-ar fi oferit, în esenţă, să îngheţe cîmpul de luptă de-a lungul liniilor sale actuale de front.

Zelenski, care a semnat un decret în 2022 prin care a exclus discuţiile cu Putin, a declarat, săptămîna trecută, că Rusia nu va fi invitată la primul summit pentru pace care urmează să aibă loc în Elveţia.

 

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40