Razboiul din Ucraina

Lumea democratică trebuie, de asemenea, să reacţioneze la ceea ce fac ocupanţii în Sudul Ucrainei, în regiunile Herson şi Zaporojia. Acolo se construiesc centre de tortură,” a declarat Preşedintele Zelenski, scrie Adevărul.ro.

UPDATE 11:35 În Mariupol nu se va putea intra sau ieşi începînd de Luni, iar bărbaţii din oraş vor fi separaţi, susţine un consilier al primarului oraşului că ar fi anunţat forţele ruse, potrivit CNN.

Ruşii au început să emită permise pentru deplasare în oraş, afirmă consilierul Petro Andriuşenko, adăugînd că cetăţenii vor avea nevoie de acest permis pentru a se putea deplasa între districte sau chiar ieşi pe stradă.

UPDATE 11:29 Două persoane au fost rănite într-un atac cu două rachete ruseşti care a vizat Luni oraşul Dnipro, în partea central-estică a Ucrainei, anunţă guvernatorul militar al regiunii, Valentin Reznicenko, relatează CNN. Atacurile au vizat districtele Sînelnîkove şi Pavlograd, precizează el.

”Două persoane au fost rănite în districtul Sînelnîkove. Racheta a lovit o infrastructură. Salvatori au stins incendiul”, anunţă el, într-o postare pe Telegram. La Pavlograd nu s-au înregistrat victime, precizează Reznicenko, însă a fost distrusă infrastructură feroviară.

UPDATE 10.30 Cinci atacuri „puternice” cu rachete ruse au vizat, Luni, oraşul Liov, în Vestul Ucrainei, de obicei cruţat de confruntări armate, anunţă primarul şi un consilier al Preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP.

Cel puţin şase persoane au fost ucise, iar alte opt rănite, potrivit guvernatorului regiunii Liov, Maksim Koziţki. De asemenea, infrastructuri militare au fost grav avariate. Un locuitor din Sud-Vestul Liovului declară pentru AFP că a văzut coloane de fum gri şi gros ridicîndu-se din imobile locuite. Primarul Liovului, Andrii Sodovî, anunţă într-o postare pe Telegram că salvatori se duceau la faţa locului.

UPDATE 09.48 Ucraina a cerut naţiunilor G7 un sprijin financiar de 50 de miliarde de dolari şi ia în considerare, de asemenea, să emită obligaţiuni cu un cupon 0%, pentru a o ajuta la acoperirea deficitului bugetar legat de război, în următoarele şase luni, a declarat Duminică consilierul economic al Preşedintelui, Oleh Ustenko, transmite Reuters.

Vorbind la televiziunea naţională, Ustenko a spus că aceste opţiuni sunt discutate în mod activ. Ministrul ucrainean de Finanţe Serhi Marcenko a declarat, Sîmbătă, că Produsul Intern Brut al Ucrainei ar putea scădea în acest an cu 30%-50%, din cauza invaziei ruse, transmite Reuters.

UPDATE 09.01 Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a avertizat, în ultimul mesaj postat pe reţelele de socializare, cu privire la o ofensivă iminentă a forţelor ruseşti în partea de Est a ţării, potrivit CNN.

"Trupele ruseşti se pregătesc pentru o operaţiune ofensivă în Estul ţării noastre. Aceasta va începe în viitorul apropiat", a declarat Zelenski. "Ei vor să termine şi să distrugă literalmente Donbasul. Să distrugă tot ceea ce a dat odată glorie acestei regiuni industriale. La fel cum trupele ruseşti distrug Mariupol, ei vor să nimicească şi alte oraşe şi comunităţi din regiunile Doneţk şi Lugansk", a adăugat Preşedintele ucrainean.

UPDATE 08.15 Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a discutat, Duminică, cu directorul Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, despre asigurarea stabilităţii financiare a ţării şi despre reconstrucţia postbelică.

”Am discutat cu directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, despre asigurarea stabilităţii financiare a Ucrainei şi despre pregătirile pentru reconstrucţia postbelică. Avem planuri clare pentru acum, precum şi o viziune asupra perspectivelor”, a scris Zelenski pe Twitter. 

UPDATE 07.29 Purtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că este sigur că Rusia va rezista în confruntarea actuală cu Occidentul, transmite agenţia rusă TASS.

Întrebat, Duminică, la Televiziunea Russia-1, dacă Rusia, spre deosebire de URSS, poate supravieţui confruntării cu Occidentul, Peskov a afirmat: „Putem".

UPDATE 07.10 Locuitorii din regiunea Lugansk, din Estul Ucrainei, au fost îndemnaţi să se evacueze imediat, potrivit unui raport al agenţiei ucrainene de ştiri UNIAN, citat de BBC.

"Săptămîna viitoare ar putea fi dificilă. Ar putea fi ultima dată cînd mai avem o şansă să vă salvăm", a declarat şeful administraţiei regionale din Lugansk, Serghei Gaidai.  Forţele ruseşti s-au concentrat pe capturarea oraşelor Lugansk şi Doneţk, care fac parte din regiunea Donbas, din Estul Ucrainei, o veche zonă producătoare de cărbune şi oţel. 

UPDATE 06.20 Probabil că a apărut prima fotografie reală cu crucişătorul scufundat „Moskva”. Acest lucru este menţionat pe pagina OSINTtehnică de pe Twitter, transmite agenţia ucraineană de ştiri UNIAN.

Pe 13 Aprilie, rachetele de croazieră ucrainene Neptune au lovit crucişătorul rusesc Moskva în Marea Neagră. Jurnaliştii au analizat o fotografie postată online după ce nava s-a scufundat pe 15 Aprilie. Potrivit acestora, înainte de a merge la fund, crucişătorului încă se lupta cu focul din interior. În pozele făcute de martorii oculari, coloanele de fum care provin de la crucişător sugerează un incendiu de mare amploare.

UPDATE 05.53 Marinarii de la crucişătorul rus „Moscova”, care au reuşit să supravieţuiască, au început să-şi sune rudele şi să vorbească despre cum s-a întîmplat totul. Mama unuia dintre marinari a vorbit deja cu reporterii Novaiei Gazetei.Evropa. Ea a aflat că fiul ei a supravieţuit abia pe 15 Aprilie, la două zile după incidentul de pe crucişător. 

"Fiul meu a spus că crucişătorul a fost lovit de pe uscat de partea ucraineană. Sunt morţi, sunt răniţi, sunt dispăruţi. Fiul meu m-a sunat cînd li s-au dat telefoanele. Aveau acte şi telefoane pe crucişător. Mă sună şi plînge din ce a văzut. A fost înfricoşător. Desigur, nu toţi au supravieţuit", a spus femeia. 

Ea a decis să spună povestea fiului ei, dar se teme pentru viaţa lui, aşa că nu îşi dă numele şi vrea să rămînă anonimă. Mama marinarului se teme că acesta ar putea fi „pedepsit” pentru informaţii reale despre numărul morţilor. Potrivit femeii, aproximativ 40 de persoane au murit pe crucişător, sunt şi dispăruţi şi mulţi răniţi.  „Este îngrozitor. În mass-media, desigur, nu spun toate detaliile. De ce? Pentru că Ministerul Apărării nu vrea să admită înfrîngerea.”

UPDATE 03.31 Apelul Rusiei pentru Armata ucraineană care apără acum Mariupolul, de a se preda pare să amintească de tragedia Ilovaysk, a precizat şeful Direcţiei principale de informaţii a Ministerului Apărării, Kirill Budanov, la teletonul naţional. "După părerea noastră, a fost foarte asemănătoare cu operaţiunea de la Ilovaisk. Sunt absolut sigur că apărătorii noştri nu vor renunţa şi se vor apăra pînă la urmă. Nu va fi distrugerea lor, ci victoria noastră comună. Mariupolul va fi eliberat şi băieţii noştri la fel. Cei care sunt acolo sunt adevăraţi eroi”, a spus el.

UPDATE 02.57 Ocupanţii ruşi au pus un bandaj alb pe piciorul drept şi pe braţul stîng al tuturor locuitorilor din Mariupol – toţi militarii din trupele de ocupaţie au exact aceleaşi marcaje.

În Mariupol există încă un număr mare de civili, inclusiv femei şi copii, pe teritoriul uzinei Azovstal, a  declarat  şeful Poliţiei de Patrulare a oraşului Mariupol, Mihail Vershinin.

„Într-adevăr, pe teritoriul uzinei Azovstal se află un număr mare de civili, inclusiv femei, copii, bătrîni şi sugari, inclusiv. Aceşti oameni s-au ascuns de bombardamente pentru că există un adăpost care le permite să supravieţuiască o perioadă de timp bombardării”, a spus el.

Vershinin a spus că locuitorii oraşului „nu au încredere în ruşi – văd ce se întîmplă în oraş şi, prin urmare, rămîn la fabrică”. 

Vershinin a spus că ocupanţii au pus un bandaj alb pe piciorul drept şi pe braţul stîng al tuturor locuitorilor din Mariupol. Toţi adversarii militari, adică Federaţia Rusă şi aşa-numita „DPR”, au exact aceleaşi marcaje, iar aceşti oameni pot muri, adică aceasta este o informaţie confirmată”, a spus Vershinin.

UPDATE 01.27 În ultima zi, apărătorii ucraineni au distrus cinci ţinte aeriene ale ocupanţilor ruşi – un avion, trei elicoptere şi un UAV, a anunţat, pe Facebook, Comandamentul Forţelor Aeriene ale Forţelor Armate ale Ucrainei.

Se observă că, chiar şi în timpul marii sărbătorii a Paştelui (catolic, n.red.), ocupanţii ruşi au continuat să bombardeze şi să tragă cu rachete şi artilerie în mai multe oraşe paşnice ucrainene. „Toată lumea creştină sărbătoreşte acum Paştele, una dintre cele mai importante sărbători religioase, iar ocupanţii ruşi continuă să bombardeze, să tragă cu rachete şi artilerie în oraşele paşnice ucrainene, aducînd durere, moarte şi distrugere. În primul rînd, aceste crime de război au loc în teritorii controlate parţial de inamic. Vorbim despre Estul şi Sudul Ucrainei, unde rasiştii şi-au săpat şi şi-au crescut semnificativ mijloacele de apărare aeriană”, se arată în comunicat.

UPDATE 00.28 "Lumea democratică trebuie, de asemenea, să reacţioneze la ceea ce fac ocupanţii în Sudul Ucrainei, în regiunile Herson şi Zaporojia. Acolo se construiesc centre de tortură. Autorităţile locale şi oricine este considerat vizibil pentru comunităţile locale sunt răpiţi", a spus el.

Zelenski a remarcat că ocupanţii şantajau şi profesorii, furau banii pentru plata pensiilor, blocau şi furau ajutorul umanitar şi lăsau oamenii să moară de foame.

"De asemenea, ocupanţii încearcă să distrugă regiunile Herson şi Zaporizhia, urmînd exemplul aşa-numitelor RPD şi RPL (republicile populare Doneţk şi Lugansk). Ei transferă acest teritoriu în zona rublei şi îl subordonează maşinii administrative a Rusiei", a spus Zelensky.

UPDATE 00.10 Armata ucraineană care acum se află asediată în Mariupol a refuzat să se predea, ca răspuns la propunerea Rusiei.  

UPDATE 00.01 Ucraina nu poate renunţa la teritoriile sale. Acest lucru a fost declarat de Preşedintele Vladimir Zelenski, într-un interviu pentru CNN, difuzat Duminică, răspunzînd la o întrebare despre perspectivele negocierilor cu Rusia.

„Nu putem renunţa la teritoriul nostru, dar trebuie să găsim o modalitate de dialog cu Rusia. (...) Putem lupta cu Federaţia Rusă chiar şi timp de 10 ani", a spus el. UPDATE 23.57 Armata rusă raportează că, pe 17 Aprilie, ar fi efectuat lovituri asupra mai multor instalaţii militare ucrainene, inclusiv asupra unei fabrici de blindate din Kiev şi a unei fabrici de muniţii din regiunea Kiev, precum şi a atelierelor de reparaţii din Mykolaiv. În plus, reprezentanţii armatei ruse revendică mai multe victorii constînd în doborîrea a două avioane de luptă ucrainene MiG-29 şi a unei aeronave de atac Su-25, precum şi a unei aeronavă de transport militar încărcată cu arme occidentale pentru Ucraina.

UPDATE 23.31 Ocupanţii ruşi au  tras asupra regiunii Dnipropetrovsk de pe teritoriul regiunii Herson, a transmis preşedintele consiliului regional Dnepropetrovsk, Nikolay Lukashuk .

"Astăzi, în regiunea Dnipropetrovsk, a fost înregistrat un bombardament inamic din regiunea Herson, la periferia districtului Kryvyi Rih. Din păcate, o persoană a fost ucisă", a spus el. Potrivit acestuia, acum graniţele regiunii Dnipropetrovsk sunt protejate: "Toată infrastructura funcţionează. Reţinem. Victoria va fi a noastră". UPDATE 22.37 Novaya Gazeta a vorbit cu mama unui militar care a servit pe crucişătorul „Moskva”. Iată ce a spus femeia: „Fiul meu a spus că crucişătorul a fost lovit de pe uscat, din partea ucraineană”. "Aproximativ 40 de oameni au murit. Sunt puţini oameni dispăruţi. Sunt mulţi răniţi".

UPDATE 22.05 În regiunea Harkov, Forţele Armate ale Ucrainei, ca urmare a unei contraofensive, au eliberat mai multe aşezări – Lebiazhe, Bazaliyivka şi o parte din Kutuzovka. Apărătorii ucraineni au avansat, de asemenea, mai la Est, în apropiere de satul Mala Rohan, a declarat, pe canalul său de Telegram, şeful administraţiei regionale de stat Harkov, Oleg Sinegubov.

UPDATE 21.50 Trei agenţi ai Federaţiei Ruse au fost reţinuţi în regiunea Odessa, a raportat în SBU. 

„S-a stabilit că acţiunile lor au fost coordonate de cei care au fugit în Rusia în 2014. În ajunul invaziei pe scară largă, aceşti agenţi au intensificat tensiunile sociale în diferite regiuni. În special, au încercat să comită sabotaj prin distrugerea infrastructurii de transport. Au fost organizate şi mitinguri”, se arată în comunicat.

În ultima lună, „planurile ocupanţilor s-au schimbat, iar munca agenţilor a fost reformatată. De atunci, ei strîng informaţii despre formaţiunile militare din regiunea Odessa, locaţia punctelor de control, centrele de voluntariat, starea de spirit a localnicilor. Dacă a fost necesar, au trimis reportaje foto. Acum agenţii dau mărturii la SBU despre detaliile activităţilor lor subversive.

De la începutul invaziei ruseşti pe scară largă a Ucrainei, Serviciul de Securitate al Ucrainei a identificat aproape 100 de spioni ruşi şi a reţinut peste 300 de colaboratori. UPDATE 21.42 Ucraina va revizui programa şcolară legată de literatura şi istoria mondială din cauza războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Acest lucru a fost anunţat de preşedintele Comitetului pentru Educaţie al Radei Supreme, Serhiy Babak, la teletonul zilnic, relatează LB.ua.

"Acum vom revizui serios întreaga programa şcolară. Şi se va aplica nu numai literaturii, se va aplica şi istoriei", a explicat preşedintele Comitetului pentru Educaţie al Radei Supreme. El crede că, probabil, lucrările clasice mai merită studiate, precum Dostoievski, Cehov sau Tolstoi. În schimb, tot ce are elemente de propagandă trebuie curăţat. În acelaşi timp, Babak neagă că Ucraina va abandona complet orele de limba rusă în şcoli, deoarece acest lucru ar putea duce la încălcări ale drepturilor copiilor minorităţilor naţionale.

UPDATE 21.35 Armata rusă a deschis focul asupra centrului oraşului Zolote, în urma căruia cel puţin două persoane au fost ucise şi patru au fost rănite, a declarat şeful administraţiei militare regionale Serhiy Haidai, transmite Reuters.

„Aceasta este o ucidere deliberată de civili. Nu există nimic în apropiere, cu excepţia clădirilor rezidenţiale. Ruşii au lovit populaţia în mod intenţionat. Într-una dintre clădirile înalte, două etaje au fost distruse – obuzele au trecut direct. Există cel puţin doi cetăţeni morţi, încă patru au fost răniţi”, a spus Haidai pe canalul său de Telegram. Cinci oameni au murit şi 13 au fost răniţi în noi bombardamente care au avut loc Duminică, 17 aprilie, la Harkov, au anunţat oficiali locali, citaţi de BBC. Mai multe clădiri rezidenţiale au fost lovite  

„Salvatorii acţionează în aceste locuri care au fost atacate.”, relatează postul public ucrainean de radio Suspilne. Harkov s-a aflat în ultimele 24 de ore sub tirurile agresive ale soldaţilor ruşi. Bilanţul total al atacurilor recente în acest oraş se ridică la 8 morţi şi 40 de răniţi. Potrivit celui mai recent bilanţ al Organizaţiei Naţiunilor Unite, aproape 2.000 de civili au murit de cînd a început războiul din Ucraina. 162 dintre ei sunt copii. Alte peste 2.600 de persoane au fost rănite. ONU precizează, însă, că numărul victimelor este, cu siguranţă, mult mai mare. 

UPDATE 21.07 Cel puţin un deces a fost confirmat în urma scufundării navei de război ruseşti Moskva, în ciuda faptului că autorităţile ruse nu au anunţat victime, anunţă jurnaliştii de la serviciul ucrainean Radio Liberty, relatează BBC.

Soţia unui dintre marinarii spune că soţul său, Ivan Vakhrushev, în vîrstă de 41 de ani, a murit, iar alţi 27 de membri ai echipajului sunt daţi dispăruţi.  

„Eroul nostru!!! A murit făcîndu-şi datoria. A luptat pînă la ultima suflare pentru viaţa navei. Suntem în lacrimi şi în doliu. Vei fi mereu un erou în inimile noastre", a scris femeia pe site-ul de socializare rusesc Odnoklassniki.  

Ulterior, Varvara Vakhrusheva le-a spus jurnaliştilor că soţul ei a murit în urma scufundării. Ea a fost informată despre moartea lui la 14 Aprilie, adăugînd că trupul său a fost găsit, dar circumstanţele morţii sale nu au fost dezvăluite. Femeia a mai precizat că alţi 27 de membri ai echipajului au fost dispăruţi, dar nu a existat nici o confirmare oficială în acest sens.  

UPDATE 20.31 Fiul în vîrstă de 16 ani al şefului regiunii Zaporojie, Oleg Buryak, a fost răpit de soldaţii ruşi la un punct de control. Acest lucru a fost anunţat de însuşi Oleg Buryak, într-o înregistrare video. Potrivit tatălui său, băiatul conducea o maşină care făcea parte dintr-un convoi de evacuare de la Melitopol la Zaporojie pe 8 Aprilie. În maşină se aflau două femei pe care le cunoştea şi trei copii mici. Convoiul a fost oprit de armata rusă la punctul de  control Vasylivka, unde soldaţii s-au apropiat să verifice.   

„Au văzut telefonul fiului meu şi l-au scos din maşină”, a spus Buryak, „au tabletele şi au aflat că sunt tatăl lui Vladislav. În tot acest timp am încercat să rezolvăm singuri problema”, dar nu a funcţionat”. „Fiul meu a fost răpit. Ruşii l-au răpit. Are doar 16 ani. Nu ştiu unde este fiul meu. Fac apel la comunitatea europeană, la toată lumea – ajutaţi-mă. Să ştie toată lumea că ruşii răpesc copii în ţara asta”, a spus Oleg Buryak, potrivit Nexta.  

UPDATE 20.12 Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, l-a îndemnat pe liderul american Joe Biden să viziteze Ucraina şi a reiterat faptul că nu este dispus să cedeze teritoriu în Estul ţării pentru a pune capăt războiului cu Rusia, informează The Guardian.

Întrebat la CNN dacă ştie că Preşedintele american ar avea planuri să viziteze Ucraina, Zelenski a răspuns: “Cred că o va face. Însă este decizia sa, bineînţeles, şi depinde de situaţia de securitate. Dar mă gîndesc că el este liderul SUA şi de aceea ar trebui să vină să vadă”.

Volodimir Zelenski a mai afirmat că nu va renunţa la teritorii pentru a pune capăt războiului. “Este foarte important pentru noi să ne menţinem pe poziţii, să un le permitem”, a adăugat el. În regiunea Donbas luptă aproximativ 40.000 de soldaţi ucraineni. “Nu am încredere în armata rusă şi în conducătorii ruşilor. Faptul că au părăsit Kievul, că au fugit din Cernihiv nu înseamnă că dacă vor putea captura Donbas nu vor veni către Kiev”, a mai declarat Zelenski.

UPDATE 18:47 Un al doilea soldat britanic care luptă alături de Armata ucraineană a fost prezentat la televiziunea rusă după ce a fost capturat în oraşul-port asediat Mariupol.

Shaun Pinner a spus că luptă alături de puşcaşii ucraineni de cînd forţele lui Vladimir Putin au invadat Ucraina. Fostul soldat britanic, în vîrstă de 48 de ani, a părut obosit şi învineţit într-un scurt videoclip de propagandă difuzat de presa rusă Sîmbătă seara.  „Bună, sunt Shaun Pinner, sunt cetăţean al Regatului Unit. Am fost capturat la Mariupol. Fac parte din Brigada a 36-a din cadrul Primului Batalion al Puşcaşilor ucraineni.  „Lupt în Mariupol de cinci, şase săptămîni, iar acum mă aflu  în Republica Populară Doneţk.”

UPDATE 18:01 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că l-a invitat pe Emmanuel Macron în Ucraina pentru a vedea că armata rusă comite “genocid”, termen pe care liderul francez a refuzat pînă acum să îl folosească, informează AFP. “Am vorbit cu Emmanuel. Cred că el vrea să facă astfel încît Rusia să se angajeze într-un dialog. I-am spus că vreau ca el să înţeleagă că nu este un război, că este genocid. L-am invitat să vină cînd va avea ocazia. El va veni şi va vedea şi sunt sigur că va înţelege”, a spus Zelenski într-un interviu pentru CNN.

UPDATE 17:50 Guvernatorul regiunii Nikolaev, Vitalii Kim, a declarat pentru BBC că de Duminică dimineaţă au loc atacuri continue cu rachete asupra oraşului-port la Marea Neagră Nikolaev şi împrejurimile sale, că acestea au „deteriorat linii de electricitate ce alimentează oraşul”.

Acesta a spus că, în ciuda atacurilor recente, ruşii nu şi-au mutat liniile de front. „Nu pot avansa într-o zi, nici chiar într-o săptămînă, astfel încît să ajungă la Nikolaev. Aşadar, locuitorii încă au timp să plece dacă situaţia devine periculoasă, dar momentan nu suntem ameninţaţi că ne-ar încercui sau ocupa”.

De asemenea, purtătorul de cuvînt al Armatei regionale a spus că ruşii bombardează reţelele de electricitate, locuinţele şi locurile de joacă pentru copii, folosind mai multe tipuri de rachete. Regiunea Nikolaev nu are apă de patru zile după ce o conductă importantă a fost afectată de o explozie.

UPDATE 16.42 Cinci persoane au murit şi 13 au fost rănite în bombardamente care au avut loc la Harkov, au anunţat oficiali locali, potrivit bbc.com. “Salvatorii acţionează în locurile atacate”, a precizat postul public Suspilne. Pe Twitter au apărut imagini cu salvatorii care intervin.

UPDATE 15.54 Potrivit BBC, nu există nici o indicaţie din partea Ucrainei că va preda Rusiei oraşul asediat Mariupol.

Un consilier al primarului Mariupolului, Petro Andriuşcenko, a declarat, pe Telegram, că, în ciuda „ultimatumului Rusiei pentru trupele rămase" în oraş, "apărătorii noştri continuă să reziste".

Andrişcenko a adăugat că ostilităţile din Rusia nu se limitează la combinatul siderurgic Azovstal, unde se spune că ar fi cazaţi soldaţi ucraineni. „În timpul luptelor, ocupanţii au bombardat din nou case private cu artilerie grea”, a spus el.