Razboiul din Ucraina

Pentru a încetini avansul unităţilor Forţelor Armate ale Ucrainei, trupele ruse au efectuat minări haotice pe scară largă, scrie Adevărul.ro.

UPDATE 16.00 Surse mass-media ucrainene au dat publicităţii, în această dimineaţă, informaţii despre identitatea presupusului comandant al trupelor ruse de la Bucea, responsabil pentru masacrul din oraşul eliberat.

UPDATE 15.50 Rusia impune restricţii de viză pentru cetăţenii ”ţărilor neprietenoase”.

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat, Luni, un decret care introduce restricţii privind vizele pentru cetăţenii ţărilor pe care Moscova le consideră ”neprietenoase”, ca răspuns la sancţiunile impuse Rusiei în urma invaziei în Ucraina, relatează Reuters. Decretul, care intră în vigoare Luni, suspendă regimul simplificat de eliberare a vizelor pentru Rusia unor state membre ale Uniunii Europene, precum şi cu Norvegia, Elveţia, Danemarca şi Islanda.

Decretul a dispus, de asemenea, Ministerului de Externe al Rusiei şi altor organisme să decidă introducerea restricţiilor individuale de intrare pentru ”cetăţenii străini şi apatrizii care comit acţiuni neprietenoase împotriva Rusiei, a cetăţenilor săi sau a persoanelor juridice ale ţării”.

Luna trecută, Guvernul rus a aprobat o listă de ţări neprietenoase, inclusiv Statele Unite, Canada, Marea Britanie, statele membre ale Uniunii Europene şi Ucraina. UPDATE 14.55 Corespondentul BBC Yogita Limaye transmite că în apropiere de Bucea, locul în care armata rusă a masacrat aproape 400 de civili, au fost descoperite şi alte gropi comune în care au fost aruncate corpurile unor ucraineni ucişi.

Printre cadavre au fost identificate şi trupurile primarului Olga Sohnenko, ale soţului şi ale fiului acesteia.

UPDATE 13.55 Rusia anunţă, Luni, că va ancheta cu privire la o ”provocare” vizînd să ”discrediteze” forţele ruse în Ucraina, care acuză Guvernul ucrainean de ”manipularea” opiniei publice, la o zi după descoperirea a zeci de cadavre ale unor civili la Bucea, relatează AFP.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Duminică Rusia de comiterea unui ”genocid” în Ucraina, la o zi după aceste descoperiri.

Directorul Comitetului rus de anchetă, Aleksandr Bastrîkin, a ordonat ”să se prezinte o evaluare judiciară a provocării din partea Ucrainei cu privire la uciderea unor civili la Bucea”, anunţă într-un comunicat Comitetul, însărcinat cu principalele anchete penale în Rusia.

”Cu scopul de a discredita militarii ruşi, Ministrul ucrainean al Apărării a difuzat în presa occidentală imagini filmate la Bucea, în regiunea Kiev, ca probă a unei ucideri în masă a unor civili”, acuză într-un comunicat Comitetul.

”Potrivit unor informaţii de la Ministerul rus al Apărării, toate materialele difuzate de către regimul de la Kiev despre crime ale unor militari ruşi în această localitate nu corespund realităţii şi au un caracter provocator”, acuză Comitetul.

Potrivit Comitetului, Aleksandr Bastrîkin a ordonat să se a ”măsuri exhaustive” în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi să se stabilească dacă acestea este necesar să fie judecate cu privire la difuzare de ”informaţii false” despre armata rusă, o infracţiune introdusă în Codul Penal rus după invazia Ucrainei, pedepsită cu pînă la 15 ani de închisoare.

UPDATE 13.51 Rusia respinge ”în mod categoric” toate acuzaţiile legate de descoperirea unui număr mare de cadavre de civili la Bucea, în apropiere de Kiev, subliniază Luni un purtător de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează AFP. Experţi de la Ministrul rus al Apărării au descoperit semne de ”falsificări video” şi ”falsuri” (”fakes”) în imagini prezentate de către autorităţile ucrainene drept probe ale unui masacru de care acuză Rusia.

UPDATE 13.29 Fostul oligarh rus Mihail Hodorkovski avertizează că Vladimir Putin nu îşi va opri acţiunile militare la Ucraina, ci ar putea continua cu o invadare a ţărilor baltice, ca parte a războiului său pe termen lung dus împotriva Occidentului. UPDATE 13.08 Armata rusă a adunat o „acumulare semnificativă de trupe şi echipament militar” în regiunea Lugansk în vederea unei eventuale ofensive, anunţă Luni guvernatorul regiunii, Serghii Gaidai, relatează CNN.

„Da, pot confirma că există o acumulare semnificativă de trupe şi de echipament militar pregătite în vederea unei înaintări majore (în regiunea Lugansk)”, anunţă el la televiziunea ucraineană.

„S-a încercat o înaintare la Rubijne, în această noapte (de Duminică spre Luni), însă apărătorii noştri au respins atacul. Rezistăm, dar vedem o acumulare majoră de trupe”, subliniază el.

Liderii „republicilor” separatiste pro-ruse Lugansk şi Doneţk au anunţat o „mobilizare totală” în teritoriile asupra cărora deţin controlul. Potrivit lui Gaidai, această mobilizare este în curs, însă noii recruţi mobilizaţi sunt lipsiţi de experienţă şi sunt „folosiţi drept carne de tun”.

UPDATE 12.36 Execuţiile civililor ar fi fost planificate din timp, acuză şeful serviciilor secrete britanice, Richard Moore.

Directorul MI6 a scris într-o postare pe Twitter că în planul de invazie al lui Putin erau incluse execuţii fără nici un proces de judecată.

UPDATE 12.20 Cei care au reuşit să supravieţuiască măcelului din Bucea au făcut mărturisiri înfricoşătoare.

Oamenii nu au crezut că vor supravieţui. În total, 290 de cadavre de civili au fost descoperite - în mod oficial - la Bucea, un oraş recucerit de către ucraineni de la ruşi. În urma descoperirii a sute de cadavre civili ucişi la Bucea, la periferia Kievului, primarul oraşului a denunţat Luni, la postul francez BFMTV, o adevărată ”vînătoare de oameni” a trupelor ruse.

UPDATE 12.08 Opt persoane au fost ucise, iar alte 34 au fost rănite în bombardamente ale forţelor ruse la Oceac şi Nikolaev, în Sudul Ucrainei, anunţă Luni Parchetul ucrainean, relatează AFP.

”Din cauza bombardamentelor inamicului, şapte locuitori de la Oceac au fost ucişi, iar alţi 20 (au fost) răniţi. În oraşul Nikolaev, o persoană a fost ucisă, iar alte 14 au fost rănite, inclusiv un copil”, anunţă într-un comunicat Parchetul.

Potrivit Parchetului, tiruri ale forţelor ruse au avariat locuinţe şi infrastructură civilă, dar şi vehicule.

Nikolaev, un oraş-cheie pe drumul către Odessa, cel mai mare port ucrainean, a fost bombardat intensiv atunci cînd armata rusă a încercat să cucerească acest oraş - cu 475.000 de locuitori înainte de război - însă în zadar.

Laţul rus pare să slăbească în ultimele zile la Nikolaev. Portul Oceac, cu 15.000 de locuitori, situat la malul Mării Negre, a fost una dintre primele ţinte ale invaziei ruse, la 24 Februarie.

UPDATE 12.01 Odessa se pregăteşte pentru „ce e mai rău”, spune primarul acestui oraş de circa un milion de locuitori din Sud-Estul Ucrainei.

„Din fericire, încă nu avem morţi sau răniţi. Nu avem nici pagube importante”, a declarat Ghennadi Truhanov într-un interviu acordat pentru BFMTV Duminică, după un atac cu rachete al armatei ruse asupra unor depozite de combustibil.

UPDATE 11.51 Premierul spaniol Pedro Sanchez evocă Luni un posibil ”genocid” în Ucraina, în urma dezvăluirii unui masacru la Bucea, la periferia Kievului, după retragerea trupelor ruse, iar premierul polonez Mateusz Morawiecki cere ca o comisie internaţională să ancheteze un ”genocid” comis, acuză el, de armata rusă în oraşe ucrainene, relatează AFP.

”Vom face tot ceea ce putem pentru ca cei care au comis aceste crime de război să nu rămînă nepedepsiţi şi să fie judecaţi, în acest caz la Curtea Penală Internaţională (CPI), pentru a da socoteală de aceste presupuse crime împotriva umanităţii, crime de război şi, de ce să nu o spunem, de genocid”, a declarat Pedro Sanchez la un forum economic.

Pe de altă parte, premierul polonez Mateusz Morawiecki a îndemnat la înfiinţarea unei comisii internaţionale de anchetă cu privire la ”genocidul” comis, acuză el, de către armata rusă, în oraşe ucrainene, inclusiv la Bucea.

”Aceste masacre sîngeroase comise de către ruşi, militari ruşi, merită să fie numite ceea ce sunt. Acesta este un genocid şi el trebuie să fie judecat”, a declarat presei Morawiecki.

”De aceea, noi propunem să se înfiinţeze o comisie internaţională care să ancheteze această crimă de genocid”, a subliniat el.

UPDATE 11.42 Ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba cere Curţii Penale Internaţionale (CPI) să ancheteze uciderea unor civili la Bucea, la Nord-Vest de Kiev, relatează CNN.

„Profit de această ocazie şi îndemn Curtea Penală Internaţională (CPI) şi organizaţii internaţionale să trimită misiuni internaţionale la Bucea şi în alte oraşe eliberate pentru a culege, în cooperare cu cooperare cu autorităţi ucrainene, probe ale acestor crime de război”, a îndemnat Kuleba într-un mesaj postat pe reţele de socializare, pe care a postat un interviu acordat postului britanic Times Radio.

El acuză trupe ruse de faptul că au ucis civili ucraineni „de furie”, pe timpul ocupaţiei şi retragerii de la Bucea.

Secretarul general al ONU Antonio Guterres a îndemnat, la rîndul său, la o „investigaţie independentă” la Bucea, pe care o consideră „esenţială”.

UPDATE 11.13 Preşedintele francez în exerciţiu Emmanuel Macron consideră că există „indicii foarte clare” ale comiterii unor crime de război în Ucraina, pe care le condamnă Luni, la postul France Inter.  Franţa şi-a exprimat „disponibilitatea pe lîngă autorităţile ucrainene de a le asista în anchetele pe care sunt pe cale să le desfăşoare”, anunţă Macron.

„Cele şi cei care s-au aflat la originea acestor crime trebuie să răspundă”, subliniază el.

UPDATE 10.35 Federaţia Rusă ar fi lansat o mobilizare ascunsă de rezervişti, în speranţa de a aduna 60.000 de soldaţi care să lupte în războiul din Ucraina, a anunţat armata ucraineană Luni, 4 Aprilie.

UPDATE 10.20 Rusia se confruntă în continuare cu deficit de medicamente în urma sancţiunilor occidentale impuse după invadarea Ucrainei, a informat Associated Press, scrie insider.com.

Săptămîna trecută, Reuters a informat că Roszdravnadzor, un organism de reglementare în domeniul sănătăţii din Rusia, a declarat că penuria de medicamente se datorează unei cereri „artificial” mai mari, deoarece oamenii şi-au făcut provizii la începutul războiului, iar furnizorii nu au putut să reînnoiască aceste stocuri la timp, scrie insider.com.

UPDATE 10.03 Maria Zaharova, purtătoarea de cuvînt a Ministerului rus de Externe, a acuzat Ucraina pentru masacrul din oraşul ucrainean Bucea. De asemenea, ea spune că „Întreruperea negocierilor de pace este scopul crimei regimului de la Kiev”. „Declaraţiile Occidentului despre situaţia din satul ucrainean Bucea şi viteza cu care au fost distribuite nu lasă nici o îndoială cine a comandat această poveste”, a mai susţinut Zaharova Duminică seară la canalul de televiziune Rossia-1.

Înregistrarea video a fost postată pe canalul ei de Telegram.

UPDATE 09.30 Pe 3 Aprilie, au fost postate noi imagini din satelit din oraşul ucrainean Bucea. În fotografii apare ceea ce pare a fi un şanţ lung de mai mult de 13 metri, care a fost săpat pe terenul de lîngă o biserică. Aici a fost găsită o groapă comună după ce forţele ruse s-au retras.

UPDATE 08.41 Dmitri Polyansky, prim-adjunctul reprezentantului permanent al Federaţiei Ruse pe lîngă ONU, a anunţat necesitatea întrunirii în legătură cu „provocarea flagrantă a radicalilor ucraineni la Bucea”.

Ministerul rus al Apărării a declarat, Duminică, că Forţele Armate Ruse au părăsit complet satul Bucea din regiunea Kiev pe 30 Martie, iar „dovezile crimelor” au apărut abia în a patra zi, cînd angajaţii Serviciului de Securitate al Ucrainei au ajuns în oraş. Departamentul a mai subliniat că, pe 31 Martie, primarul municipiului Bucea, Anatoly Fedoruk, a confirmat, în mesajul său video, că nu sunt soldaţi ruşi în oraş, dar nici măcar nu a menţionat vreun localnic împuşcat pe stradă, cu mîinile legate.

UPDATE 07.23 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, Duminică, într-un nou discurs, că soldaţii ruşi care au comis atrocităţi în Ucraina sunt “criminali, torţionari, violatori şi jefuitori” care merită moartea pentru ce au făcut.

Zelenski s-a adresat mamelor soldaţilor ruşi şi liderilor Rusiei, vorbindu-le despre faptele teribile comise de armată.

„Sute de oameni au fost ucişi. Civili torturaţi, executaţi. Cadavre pe străzi. Zonă minată. Sunt minate chiar şi cadavrele! Consecinţele jafurilor. Răul concentrat a venit pe pămîntul nostru. Criminali. Torţionari. Violatori. Jefuitori. Care spun că sunt armată. Şi care merită doar moartea după ce au făcut.”

UPDATE 06.52 Înaltul Comisariat ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR) a anunţat că, din 24 Februarie şi pînă la 2 Aprilie, la miezul nopţii, s-au înregistrat 3.455 de victime civile în Ucraina: 1.417 oameni au murit şi 2.038 au fost răniţi. Dintre civilii ucişi, 293 sunt bărbaţi, 201 femei, 22 fete şi 40 băieţi.

În plus, au murit 59 de copii şi 802 adulţi despre care nu se ştie dacă erau femei sau bărbaţi. Printre cei peste 2.000 de răniţi se numără şi 92 de copii. Cele mai multe victime s-au înregistrat în regiunile Doneţk şi Lugansk: 468 de morţi şi 1.036 de răniţi.

OHCHR consideră că, de fapt, bilanţul este considerabil mai mare, însă există întîrzieri în ceea ce priveşte verificarea informaţiilor din zonele în care ostilităţile sunt intense.

UPDATE 03.56 Luni, 4 Aprilie, de la ora 10:00 va fi reluată legătura de la Cernihiv la Kiev pe ruta către Honcharivske (vechiul drum către Kiev), a anunţat şeful OVA de la Cernihiv, Vyacheslav Chaus pe Telegram.

UPDATE 03.44 Şeful Serviciului de Informaţii britanic, MI6, Richard Moore, a spus că planurile lui Putin de  a invada Ucraina includ execuţii care urmează să fie efectuate de serviciile sale militare şi de informaţii. El a scris despre acest lucru ca răspuns la un mesaj al ministrului britanic de Externe Liz Trass pe Twitter.

„Ştiam că planurile lui Putin pentru invazie includ execuţii extrajudiciare de către serviciile sale militare şi de informaţii. Rapoartele despre execuţii ale civililor din zonele eliberate sunt îngrozitoare şi înspăimîntătoare”, a scris Richard Moore.

Trass a spus că cei responsabili pentru atrocităţile comise de trupele ruse în Bucha, Irpen şi alte oraşe ucrainene ar trebui aduşi în faţa Justiţiei. 

„Regimul Putin nu va avea voie să-şi ascundă implicarea în aceste atrocităţi”, a spus ea.

UPDATE 02.27 Aproape sigur, unul dintre obiectivele principale ale invaziei Rusiei asupra Ucrainei este Mariupolul, deoarece capturarea acestui oraş va permite ocupanţilor să obţină un coridor terestru din Rusia către teritoriile ocupate temporar din peninsula Crimeea. Acest lucru este evidenţiat de date recente de la serviciile secrete britanice.

„Luptele acerbe continuă în Mariupol, în timp ce trupele ruse încearcă să cuprindă oraşul”, se arată în comunicat.

Potrivit informaţiilor britanice, oraşul continuă să sufere lovituri intense fără discriminare, dar forţele ucrainene menţin rezistenţa, menţinînd în acelaşi timp controlul în zonele centrale.

„Mariupol este aproape sigur ţinta cheie a invaziei ruse, deoarece va oferi un coridor terestru din Rusia către teritoriul ocupat al Crimeii”, au spus serviciile de informaţii. Reamintim, inamicul a scos de pe teritoriul Mariupolului aproape 40 de mii de locuitori care au fost duşi în Rusia şi Belarus. Alţi aproape 100.000 de oameni au venit deja în zona controlată de Ucraina.

UPDATE 01.42 Ocupanţii ruşi continuă să lanseze lovituri cu rachete asupra infrastructurii critice din întreaga Ucraină, încercînd să semene panică în rîndul populaţiei şi să perturbe logistica Forţelor de Apărare. Acest lucru este menţionat în rezumatul Statului Major General de la miezul nopţii de 4 Martie.

Statul Major a mai spus că situaţia din regiunea Volyn nu s-a schimbat semnificativ, anumite unităţi ale Forţelor Armate ale Republicii Belarus continuă să îndeplinească sarcini de acoperire a frontierei. În direcţia Polissya, inamicul finalizează regruparea şi pregătirea pentru redistribuirea unităţilor individuale de pe teritoriul Republicii Belarus către Federaţia Rusă.

„Conform informaţiilor disponibile, unele unităţi ale ocupanţilor din trupele aeropurtate sunt transferate cu avioane militare de transport în oraşul Belgorod. Pentru a încetini avansul unităţilor Forţelor Armate ale Ucrainei, ocupanţii au efectuat minări haotice în masă. În direcţia Slobozhansky, inamicul continuă să blocheze oraşul Harkov, să trimită lovituri de artilerie în zonele rezidenţiale ale oraşului şi să încerce să regrupeze trupele. Pe direcţia Izyum, ocupanţii au încercat să reia ofensiva, dar nu au reuşit.

În direcţiile Doneţk şi Tavriya, ocupanţii au continuat să îşi concentreze eforturile pe capturarea aşezărilor Rubizhne, Popasna, Troitske, Avdiivka, Maryinka, Krasnohorivka şi pregătirea pentru o ofensivă care ar putea începe în viitorul apropiat în direcţia Severodonetsk şi Velyka.

Cu sprijinul aeronavelor şi artileriei, inamicul continuă să ia cu asalt oraşul Mariupol. Pe direcţia Sud Bug, în timpul zilei, inamicul şi-a concentrat eforturile pe menţinerea poziţiilor ocupate în zona Alexandrovka. El încearcă să lupte pentru a ajunge la graniţa administrativă a regiunii Herson”, a spus Statul Major.

UPDATE 00.07 În regiunea Cernihiv, Forţele Armate au eliberat trei aşezări de sub ocupanţii ruşi - Kolycivka, Yagidne şi Ivanivka. Potrivit  Comandamentului Operaţional Nord, teritoriul este curăţat şi controlat de militarii ucraineni, iar ajutorul umanitar este livrat civililor.

UPDATE 23.38 Forţele de operaţiuni speciale au găsit un Buk SAM rus şi muniţie în apropierea uneia dintre aşezările eliberate. Acest lucru a fost anunţat pe Facebook de comandamentul Forţelor de Operaţiuni Speciale ale Forţelor Armate ale Ucrainei. Descoperirea a fost făcută de un grup al SSO al Ucrainei împreună cu luptători ai mişcării de rezistenţă, în care au ascuns muniţii, arme şi echipamente”, se arată în comunicat.

Anterior, a fost raportat că, în Nordul Ucrainei, luptătorii Forţelor Armate au confiscat trofee valoroase. Printre acestea se numără sistemul portabil rusesc de comunicaţii prin satelit „Auriga-1.2V”.

UPDATE 23.03 Consilierul Preşedintelui ucrainean, Alexei Arestovich, a publicat o listă a unităţilor şi subdiviziunilor ruse care au comis crime de război în Bucea, Gostomel şi Irpen. El a anunţat acest lucru pe pagina sa de Facebook.

UPDATE 23.01 Şeful OVA Sumii, Dmitri Zhyvytskyi, a anunţat retragerea trupelor ruse din regiune. El a spus asta într-o adresă video de seară.

„Avem veşti bune din regiunea Sumy. Trupele ruse s-au retras activ din regiunea noastră de ieri. În ultimele zile am văzut acumularea de trupe ruseşti de la Bilopillya la Konotop. Au intrat noi coloane, au săpat, au terorizat regiunea. În comunităţi, au tras în civili, au tras fără discernămînt în păduri, case, străzi cu tancuri şi lansatoare de grenade”, a spus Zhyvytskyi.

UPDATE 21.36 Ministrul german al Apărării, Christine Lambrecht, a declarat, Duminică, că Uniunea Europeană trebuie să discute despre interzicerea importurilor de gaze ruseşti, după ce oficialii ucraineni şi europeni au acuzat forţele ruse de comiterea de atrocităţi în apropiere de Kiev, transmite Reuters.

UPDATE 21.23 Astăzi, autostrada Jitomir-Kiev, la 25-30 de kilometri de Capitală, este plină de cadavrele victimelor şi de maşini ale celor care au încercat să părăsească regiunea Kiev.

Casele din micul sat Myla, pe drumul de la Kiev la Jitomir, cu cîteva sute de locuitori, au fost avariate în urma bombardamentelor. La începutul lunii Martie, Statul Major a raportat că aici, Kadyroviţii bombardau civili. Este încă periculos să te deplasezi pe drum - există posibilitatea de a întîlni muniţii sau fragmente neexplodate. La faţa locului se află poliţişti şi salvatori.

UPDATE 21.15 Forţele Aeriene ale Ucrainei spun că au doborît un alt bombardier rusesc SU-34, potrivit Ukraine World.

UPDATE 21.07 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, Duminică, la CBS News, că nu poate avea o întîlnire cu liderul rus Vladimir Putin atît timp cît bombardamentele continuă.

„Mai întîi armistiţiu. Apoi putem avea o întîlnire cu preşedintele Rusiei”, a afirmat el. UPDATE 20.30 Anchetatorii ucraineni au găsit peste 400 de cadavre în oraşele din apropierea Kievului, după cum a declarat procurorul general Iryna Venedyktova, potrivit Reuters. Ministerul Apărării din Ucraina a publicat noi imagini cu masacrul din Bucea.

UPDATE 19.00 Oraşul Cernihiv din Nordul Ucrainei este distrus în proporţie de 70%, în urma atacurilor trupelor ruse, a declarat Duminică primarul oraşului, Vladislav Atroşenko, citat de CNN.  

„Consecinţele” atacurilor Rusiei în Cernihiv sunt „grave”, similare celor din alte oraşe devastate, precum Bucha, unde au fost descoperite cadavre ale civililor pe străzi, Harkiv sau Mariupol, a afirmat el.  

Primarul mai spune că locuitorii se tem de „concentrarea trupelor ruse la graniţa cu Belarus” şi sunt îngrijoraţi că oraşul va fi lovit cu şi mai multe rachete şi bombe aeriene.  

„Ruşii se mută prin Ucraina ca acasă. Iar faptul că au plecat nu înseamnă că nu se vor întoarce mîine. Durează aproximativ o oră şi jumătate să ajungă la noi... Astăzi putem spune că este linişte, e curăţenie, e deminat”, a adăugat primarul din Cernihiv.   UPDATE 18.55 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat, Duminică, Rusia că a comis genocid în Ucraina pentru a elimina o întreagă naţiune, informează cnn.com.

UPDATE 18.30 Conducătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a vorbit, Duminică, în cadrul unei slujbe pentru soldaţi, în care le-a solicitat să-şi protejeze ţara „aşa cum numai ruşii pot” să o facă. Prelegerea Patriarhului Kiril vine în contextul în care Rusia continuă atacul asupra Ucrainei.

UPDATE 18.00 Lideri mondiali au condamnat, Duminică, uciderea de către soldaţii ruşi a civililor neînarmaţi la Bucea şi în alte zone din regiunea Kiev, promiţînd totodată că vor impune noi sancţiuni împotriva Rusiei.