Razboiul din Ucraina

Tensiunile cresc între preşedintele rus Vladimir Putin şi ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, din cauza faptului că liderilor de la Kremlin nu li s-a spus despre pierderile reale ale forţelor armate ruse în Ucraina, scrie Adevărul.ro.

UPDATE 16.25 Inscripţiile „Z” sau „colaboraţionist”, precum şi mesajele antisemite se înmulţesc în ultimele zile pe uşile locuinţelor criticilor la adresa războiului dus de Vladimir Putin împotriva Ucrainei. Litera „Z” este un semn de susţinere a aşa-zisei „operaţiuni militare speciale” a Rusiei în Ucraina.

UPDATE 16.00 Forţele de Rachete Strategice ale Rusiei au început Joi manevre de amploare în regiunea Orenburg, din Sudul ţării, în contextul războiului din Ucraina, numit de Rusia „o misiune specială”. Au participat 3.000 de militari, cu peste 300 de echipamente de luptă.

UPDATE 15.40 Preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a spus premierului italian, Mario Draghi, că situaţia din Ucraina nu a ajuns la cel mai avansat stadiu pentru a fi decisă o încetare a focului, a declarat Draghi, într-o conferinţă de presă, Joi, cînd a fost întrebat despre convorbirea telefonică cu liderul rus, de Miercuri, conform Reuters.

UPDATE 15.00 Separatişti ucraineni pro-ruşi din Donbas anunţă Joi că deţin controlul asupra aproape întregii regiuni ucrainene Lugansk şi a peste jumătate din regiunea Doneţk, în contextul în care Rusia a făcut din cucerirea acestor regiuni din Estul Ucrainei prioritatea sa în război, revendicări care nu au putut fi verificate din surse independente, relatează AFP.

UPDATE 14.45 Dmitri Peskov, purtătorul de cuvînt al Kremlinului, a afirmat, în timpul conferinţei sale de presă zilnice, că oficialii de rang înalt de la Washington nu ştiu ce se întîmplă cu adevărat în Rusia, iar acest lucru este îngrijorător. Acest lucru ar putea avea consecinţe nefaste şi duce la „decizii eronate” din partea Statelor Unite, relatează Interfax.

UPDATE 14.27 Viceprimarul oraşului Mariupol Serghei Orlov afirmă, Joi, la CNN, că autobuze cu civili s-au pus în mişcare prin coridoarele umanitare iar în cursul zilei de Joi peste 1.500 de oameni ar putea fi evacuaţi din oraşul distrus de bombardamente ruşilor, el arătînd că cel mai probabil evacuarea va continua Vineri.

El spune că unele zone de la periferia oraşului sunt ocupate de Rusia. „Autobuzele s-au pus în mişcare prin coridoarele umanitare. (...) Dar trebuie să înţelegem că la Mariupol acum este ora 1:22 după-amiază şi cred că autobuzele nu vor putea întoarce azi, probabil va continua mîine (evacuarea – n.r.)”, a afirmat Joi după amiază la CNN, viceprimarul din Mariupol.

UPDATE 13.47 Ankara lucrează pentru a reuni miniştrii de Externe ai Ucrainei şi Rusiei pentru discuţii, iar întîlnirea ar putea avea loc în decurs de două săptămîni, a declarat, Joi, ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, în cadrul unui interviu acordat canalului de televiziune naţională A Haber, conform The Associated Press. Declaraţiile oficialului turc au venit la cîteva zile după ce Turcia a găzduit delegaţiile de negociatori din Rusia şi Ucraina, pentru negocieri faţă în faţă, desfăşurate la Istanbul, Marţi.

Cavusoglu a spus că deciziile luate în timpul negocierilor nu au fost puse pe deplin în aplicare pe teren. „După această întîlnire au fost luate unele decizii, în special în ceea ce priveşte reducerea tensiunilor, însă noi nu vedem că aceste decizii se reflectă pe teren, cum ar fi îndepărtarea soldaţilor ruşi din anumite zone”, a spus Cavusoglu. UPDATE 13.19 Mai multe autobuze cu soldaţi ruşi care ar fi fost expuşi radiaţiilor în zona din jurul centralei nucleare de la Cernobîl ar fi ajuns la un spital din Belarus, scrie presa ucraineană.

Potrivit Visegrad 24, care citează agenţia ucraineană de presă Unian, şapte autobuze cu soldaţi ruşi care ar avea sindromul iradierii acute ar fi ajuns la un spital din Belarus.

UPDATE 13.08 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut, Joi, Parlamentului olandez armament, ajutor pentru reconstrucţia ţării şi oprirea tuturor afacerilor cu Rusia ca răspuns la invazia rusă în statul ucrainean, relatează Reuters.

„Sunt necesare sancţiuni mai puternice, pentru ca Rusia să nu aibă şansa de a continua acest război în Europa”, a spus el parlamentarilor prin intermediul unei videoconferinţe.

„Opriţi orice comerţ cu Rusia”, a solicitat el.

UPDATE 12.43 Trupele ruse care luptă în războiul din Ucraina folosesc covoare, puieţi, paie şi fîn pentru a-şi camufla vehiculele blindate. Aceste acţiuni par să fie un semn că ruşilor nu li s-au oferit echipamente adecvate pentru camuflaj.

UPDATE 12.14 Două companii de infanterie motorizată şi un echipaj de artilerie şi-au depus armele în timpul unor confruntări, susţin serviciile secrete ucrainene.

Potrivit acestora, cele două situaţii sunt doar cele mai recente exemple de renunţare la luptă şi dezertări din armata rusă.

„În urmă cu cîteva zile, aproape întregul personal al unuia dintre grupurile tactice de batalion (două companii de infanterie motorizată şi un echipaj de artilerie), care s-au format la Baza Militară 4 a Forţelor Armate ale Federaţiei Ruse (unitatea militară 66431, Ţhinvali, Osetia de Sud) şi au fost implicaţi în direcţia Doneţk, au refuzat să participe la agresiunea militară împotriva Ucrainei”, se arată într-un comunicat preluat de Zerkalo Nedeli.

UPDATE 11.58 Vladimir Putin este prost informat despre desfăşurarea războiului în Ucraina întrucît consilierii săi se tem să-i dezvăluie pierderile militare şi economice suferite de Rusia, spune un şef al spionilor britanici într-o rară luare de poziţie publică.

Potrivit lui Jeremy Fleming, directorul Centrului Guvernamental al Comunicaţiilor (GCHQ), Vladimir Putin „s-a înşelat masiv” în estimarea situaţiei legate de Ucraina. „Este clar că (Putin, n. red.) a estimat greşit rezistenţa poporului ucrainean. A subestimat forţa coalizării generate de acţiunile lui şi consecinţele economice ale sancţiunilor împotriva regimului şi a supraestimat capacitatea armatei sale de a-şi asigura o victorie rapidă”, a declarat Fleming într-o intervenţie la Universitatea Naţională Australiană din Canberra.

UPDATE 10.48 Forţele ruse par să fi fost relocate în Belarus, ”probabil pentru regruparea unităţilor, precum şi crearea unei rezerve pentru refacerea pierderilor de personal, armament şi echipamente ale grupurilor care operează în Ucraina”, a anunţat, Joi, Statul Major al Forţelor Armate ale Ucrainei, într-un comunicat, conform CNN.

Relocarea echipamentului militar rusesc a fost observată în Belarus, ”probabil pentru regruparea unităţilor, precum şi crearea unei rezerve pentru refacerea pierderilor de personal, armament şi echipamente ale grupurilor care operează în Ucraina”, se arată în comunicat. Forţele ucrainene au observat ”cazuri frecvente” de plasare de mine în zonele recent recucerite de forţele ruse din regiunea Kiev, se mai arată în comunicat. UPDATE 09.34 Trupele ruseşti continuă bombardamentele în Cernihiv, iar în suburbiile Kievului vor avea loc probabil în următoarele zile lupte grele în ciuda declaraţiilor Moscovei privind reducerea operaţiunilor din Nordul Ucrainei. În acelaşi timp, trupele ucrainene încă deţin controlul asupra centrului Mariupolului, potrivit ultimei evaluări a serviciilor militare secrete britanice.

UPDATE 09.22 Statul Major al Forţelor Armate ale Ucrainei a anunţat eliberarea Miercuri de către Forţele Teritoriale de Apărare ale Ucrainei a unor localităţi din diferite regiuni, care au fost capturate anterior de invadatorii ruşi – relatează RBC-Ucraina, referindu-se la datele Statului Major al Forţelor Armate ale Ucrainei. Unităţile Forţelor de Apărare au recîştigat controlul asupra localităţilor Orlove din regiunea Zaporojie, Zahgradivka şi Kociubeivka, ambele din regiunea Herson.  „Pentru a restabili poziţiile pierdute anterior, inamicul încearcă să desfăşoare operaţiuni ofensive pe linia frontului Oleksandrivka, regiunea Kirovohrad”, se menţionează în comunicatul Statului Major al Forţelor Armate ale Ucrainei. 

Trupele ucrainene au eliberat şi oraşul Irpin de sub ocupaţia invadatorilor ruşi. Autorităţile nu recomandă civililor să revină în oraş. De asemenea, Armata ucraineană a recucerit Mala Rohan de lîngă Harkov.

UPDATE 09.08 În timpul raidurilor aeriene ruse din regiunea Harkov, sistemele de rachete antiaeriene ale Forţelor Armate ale Ucrainei au distrus patru avioane de luptă, două rachete de croazieră şi o dronă, relatează RBC-Ucraina citînd Comandamentul Forţelor Aeriene ale Forţelor Armate ale Ucrainei. 

„Invadatorii au pierdut patru avioane, avioane de luptă-bombardiere Su-34 (Suhoi), precum şi un UAV. De asemenea, potrivit unor informaţii, două rachete de croazieră inamice au fost doborîte în diferite zone ale frontului”, se specifică în comunicatul remis de Forţele Armate ale Ucrainei. 

Forţele Armate ale Ucrainei au mai remarcat în comunicat că, în ultimele două zile, inamicul a schimbat tactica de a conduce operaţiunile militare în aer şi şi-a concentrat activitatea în Estul ţării. 

„După ce au suferit pierderi semnificative cu o zi înainte, aeronavele inamice evită contactul direct cu luptătorii ucraineni şi încearcă să nu intre în zona apărării noastre aeriene”, a adăugat în comunicat Forţele Aeriene ale Forţelor Armate ale Ucrainei.  Amintim că în regiunea Lvov, Forţele Armate ale Ucrainei au doborît mai multe rachete inamice. Un incendiu a izbucnit în urma căderii unor fragmente de rachete. Rusia se teme de apărarea aeriană a Ucrainei şi lansează atacuri cu rachete din propriul spaţiu aerian.

UPDATE 08.50 Hackerii ruşi au încercat recent să pătrundă în reţelele NATO şi ale armatelor unor ţări din Estul Europei, a afirmat Grupul de analiză a ameninţărilor al Google, într-un raport publicat Miercuri, transmite Reuters.

Raportul nu spune care Armate au fost vizate în ceea ce Google a descris drept „campanii de phishing a acreditărilor” lansate de un grup din Rusia numit Coldriver sau Callisto.

UPDATE 08.21 Jeremy Fleming, şeful agenţiei de informaţii cibernetice din Marea Britanie, a declarat că există indicii că Rusia a „judecat greşit situaţia” şi a fost forţată să „regîndească în mod semnificativ campania din Ucraina”.

Fleming a spus că trupele ruse asediate şi-au sabotat propriul echipament şi au doborît accidental propriile aeronave.

UPDATE 07.44 O jumătate din oraşul ucrainean Irpin a fost distrusă, potrivit primarului Oleksandr Markuşin, citat de CNN.

Markuşin a făcut această evaluare într-o conferinţă de presă, Miercuri, spunînd: "Putem vedea că 50% din oraş şi infrastructura critică a fost distrusă, iar molozul nu a fost îndepărtat încă". Recent, forţele ruse au atacat oraşul Irpin, dar acum acesta se află sub controlul ucrainenilor, întrucît forţele ucrainene au ripostat, a afirmat primarul într-un interviu pentru CNN, tot Miercuri.

El a arătat că, în ciuda luptelor, multe persoane rămîn în oraş. "Cît despre reluarea alimentării cu apă şi energie, acest lucru nu s-a întîmplat şi este prea periculos din cauză că oraşul este bombardat constant", a adăugat Markuşin.

UPDATE 06.20 SUA trimit în Ucraina 100 de drone ucigaşe numite Switchblade, în cadrul unui pachet uriaş de arme aprobat de Preşedintele Joe Biden la începutul acestei luni, au confirmat Miercuri oficialii americani, transmite CNBC.

Celeste Wallander, secretarul adjunct al Apărării pentru afaceri de securitate internaţională, le-a spus parlamentarilor americani că Kievul a cerut armele, care sunt numite ”drone kamikaze”, în timp ce luptă împotriva invaziei ruse.

”Ne-am angajat să trimitem 100 de sisteme aeriene fără pilot tactice Switchblade, care urmează să fie livrate în cel mai recent pachet prezidenţial”, a declarat Wallander într-o audiere în faţa Comitetului pentru Servicii Armate a Camerei Reprezentanţilor.

”I-am ascultat pe ucraineni şi luăm această cerere foarte în serios”, a spus ea. UPDATE 04.47 Ruşii şi-au doborît accidental propriul avion.

Acest lucru a fost raportat de serviciile secrete britanice, citate de Reuters. La Londra, se pretinde că unii ruşi şi-au distrus în mod deliberat propriul echipament pentru a sabota războiul. În plus, soldaţii ruşi sunt prost echipaţi. Jeremy Fleming, şeful serviciului britanic de informaţii al GCHQ, a declarat că Putin a subestimat atît rezistenţa Ucrainei, cît şi determinarea Occidentului de a răspunde invaziei Ucrainei. UPDATE 04.27 Tensiunile cresc între preşedintele rus Vladimir Putin şi ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, din cauza faptului că liderilor de la Kremlin nu li s-a spus despre pierderile reale ale forţelor armate ruse în Ucraina.

Acest lucru a fost raportat de The New York Times citînd serviciile de informaţii americane. Publicaţia în sine se îndoieşte dacă este adevărat că Putin nu este pe deplin informat despre cursul ostilităţilor.  Casa Albă a subliniat că, Putin era dezinformat de către consilierii săi, ascunzîndu-i-se eşecul ofensivei şi consecinţele reale ale sancţiunilor occidentale.

UPDATE 02.32 În viitorul apropiat, ocupanţii sunt aşteptaţi să-şi intensifice focul asupra unităţilor ucrainene pentru a asigura deplasarea trupelor lor, cu sarcina ulterioară de a bloca oraşul Cernihiv, este menţionat în rezumatul Statului Major al Forţelor Armate ale Ucrainei.

În zonele aşezărilor din Pinsk, Luninets ale Republicii Belarus au fost înregistrate unităţi ale trupelor aeriene ale Forţelor Armate ale Federaţiei Ruse, care probabil au fost retrase de pe teritoriul Ucrainei.

„În direcţia Polissya continuă regruparea planificată a unităţilor din Districtul Militar de Est. Este de aşteptat ca aceste unităţi să fie mutate în alte zone. Inamicul nu a întreprins acţiuni active în direcţia Seversky. Se constată intensificarea focului asupra unităţilor ucrainene în scopul pentru a asigura deplasarea trupelor lor, cu sarcina ulterioară de a bloca oraşul Cernihiv.

 UPDATE 01.48 Avioanele ruse evită contactul direct cu luptătorii ucraineni şi încearcă să nu intre în zona apărării aeriene ucrainene.

Acest lucru a fost raportat de Comandamentul Forţelor Aeriene ale Forţelor Armate. „În ultimele două zile, inamicul a schimbat uşor tactica operaţiunilor de luptă pe cer şi şi-a concentrat activitatea în Estul ţării. „Există şi informaţii despre doborîrea a două rachete de croazieră inamice pe direcţii diferite”, se arată în comunicat.

Se observă că, după ce au suferit pierderi grave cu o zi înainte, aeronavele inamice evită contactul direct cu luptătorii ucraineni şi încearcă să nu intre în zona apărării noastre aeriene. "Cu toate acestea, încă patru în minus avem pentru ziua de 30 Martie!”.

UPDATE 01.08 Potrivit informaţiilor disponibile, odată cu începerea agresiunii armate împotriva Ucrainei, comandamentul Forţelor Armate Ruse a pierdut mai mulţi lideri militari din rîndul ofiţerilor superiori se precizează în rezumatul Statului Major al Forţelor Armate ale Ucrainei.

Comandantul Armatei 1 Tancuri, general-locotenent Serhiy Kisel, demis; Comandant al Armatei a 6-a General-locotenent Vladislav Yershov, demis din funcţie şi arestat; Şeful Statului Major - Comandant adjunct al Armatei a 35-a, generalul-maior Serghei Nirkov, a fost grav rănit; Şeful Statului Major - Comandant adjunct al Armatei Generale a 36-a, generalul-maior Andrei Seriţki, a fost grav rănit; Comandantul adjunct al Armatei 41 integrale, generalul-locotenent Andriy Suhovetsky, a murit; Comandantul Armatei a 49-a general-locotenent general Yakov Ryazantsev, a murit; Comandantul Armatei a 58-a, generalul-locotenent Mykhailo Zusk, a fost demis din funcţie şi arestat.