Razboiul din Ucraina

Războiul din Ucraina a ajuns la cea de-a 23-a zi. Contraatacurile ucrainene şi problemele logistice au încetinit considerabil ofensiva Rusiei, potrivit unei evaluări militare britanice, în timp ce atacurile deliberate asupra civililor şi a infrastructurii civile sunt ruşinoase, reprobabile şi total inacceptabile  şi constituie încălcări grave ale dreptului internaţional umanitar, consideră Înaltul Reprezentant al UE, Josep Borrell, scrie Adevărul.ro.

UPDATE 09.15 Armata ucraineană şi-a publicat raportul operaţional zilnic, susţinînd că forţele sale au distrus Joi 14 ţinte aeriene ruseşti. Acestea au inclus 7 avioane, un elicopter, 3 drone şi 3 rachete cu aripi, informează The Guardian. „În anumite teritorii ocupate temporar, ocupanţii ruşi încearcă să-şi creeze o imagine pozitivă demonstrativă despre ei înşişi prin distribuirea de produse alimentare către populaţia civilă”, a adăugat Ministerul ucrainean al Apărării.

Oficialii de la Kiev au susţinut, de asemenea, că moralul scăzut în cadrul trupelor ruse a condus la o „creştere a numărului de cazuri de dezertare şi refuzul personalului militar” de a participa la războiul împotriva Ucrainei. Armata ucraineană a susţinut anterior că Rusia ia măsuri pentru a „compensa pierderea de personal în detrimentul străinilor”, în timp ce se pregătea pentru un posibil atac asupra Kievului.

UPDATE 09.02 Rusia a instituit o zonă de interdicţie aeriană în regiunea Donbass din Ucraina, potrivit unui oficial separatist din Republica Populară Doneţk, a anunţat Vineri agenţia de presă de stat Interfax, citată de Reuters. Ucraina a solicitat în repetate rînduri NATO instituirea unei zone de restricţie aeriană, solicitarea fiind însă respinsă, cu argumentul că o astfel de decizie ar însemna implicarea Alianţei în conflictul cu Rusia.

UPDATE 08.50 Pînă acum nu au fost raportate victime, după ce o clădire din Liov a fost lovită în această dimineaţă de mai multe rachete, a anunţat primarul oraşului într-o postare pe Telegram, potrivit BBC. Clădirea lovită este o hală de întreţinere şi reparaţii pentru avioane. Primarul Andrii Sadovîi a declarat că activitatea în această hală fusese oprită anterior atacului. El a adăugat că salvatorii se află în prezent la faţa locului.

UPDATE 08.03 Potrivit postului de televiziune Ukraine 24, mai multe explozii au fost auzite în diverse zone ale oraşului Liov, în Vestul Ucrainei, în jurul orei 6:30, relatează BBC. Un nor mare de fum putea fi văzut venind din direcţia aeroportului, la 6 km de centrul oraşului, potrivit corespondentului BBC Jonah Fisher, care se află în prezent în oraş.

Primarul din Liov a spus că aeroportul nu a fost lovit, ci o clădire de lîngă el a fost distrusă.

„Cu siguranţă nu este aeroportul”, a scris edilul. Dacă se confirmă că este vorba de o lovitură cu rachete ruseşti, aceasta ar fi lovitura cea mai apropiată de oraşul istoric Liov, de la startul războiului, acum trei săptămîni, mai scrie BBC.

UPDATE 07.20 Viktor Tereshchenko, primarul din Velykoburlutska, localitate din regiunea Harkov din Nord-Estul Ucrainei, a fost capturat de forţele ruse, potrivit unui mesaj video de Joi al lui Oleg Sinegubov, şeful Administraţiei Regionale din Harkov, relatează CNN, preluat de News.ro.

"Am aflat astăzi că (ruşii) l-au capturat pe liderul comunităţii din Velykoburlutska, Viktor Nikolaevich Tereshchenko. Astfel de oameni trebuie să aibă pază. Viktor Nikolaevich a fost răpit pur şi simplu de la locul său de muncă şi dus la secţia locală de Poliţie. Ei l-au reţinut şi nu vor să îl elibereze", a spus Sinegubov.  

Oficialii locali condamnă acest gest, a adăugat el, spunînd că lucrează pentru ca liderul localităţii să fie eliberat cît mai curînd posibil.  

"În curînd, teritoriile noastre ocupate vor fi din nou ale noastre", a spus el.  

UPDATE 07.15 Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat că există informaţii conform cărora Armata Rusiei caută mercenari pentru a fi trimişi în război, declarînd că "asta nu îi va ajuta".

"(...) Îi avertizez pe toţi cei care vor încerca să se alăture ocupanţilor teritoriului nostru ucrainean! Aceasta va fi cea mai proastă decizie a vieţii voastre. O viaţă lungă este mai bună decît banii care vă sunt oferiţi pentru una scurtă", a transmis el.

"Avem informaţii că Armata rusă recrutează mercenari din alte ţări, încercînd să înşele cît mai mulţi tineri pentru a se înrola. Ştim că asta nu îi va ajuta. Aşa că acum îi avertizez pe toţi cei care vor încerca să se alăture ocupanţilor teritoriului nostru ucrainean. Aceasta va fi cea mai proastă decizie a vieţii voastre. O viaţă lungă este mai bună decît banii care vă sunt oferiţi pentru una scurtă", a declarat Zelenski, într-un mesaj video postat pe Facebook în noaptea de Joi spre Vineri.

El a adăugat că forţele ucrainene rezistă în zonele-cheie ale ţării unde inamicul presează şi răspund fiecărui atac. Zelenski a afirmat că au fost luaţi prizonieri noi recruţi ruşi, susţinînd că unii nici nu sunt menţionaţi în Rusia şi nu se încearcă recuperarea lor, familiile fiind anunţate că au murit, deşi ei sunt în viaţă.

"Tuturor ruşilor care mă pot auzi acum, vorbiţi despre asta. Fiecare mamă care ştie că fiul ei a fost trimis în războiul împotriva Ucrainei să verifice unde este fiul ei. Şi mai ales acelea care nu îşi pot contacta copiii, cărora li s-a spus că au murit, dar nu au primit trupurile.

(...) Noi nu am plănuit să luăm mii de prizonieri. Nu avem nevoie de 13 sau oricîte mii de soldaţi ruşi morţi. Nu avem nevoie de asta. Noi nu am vrut războiul ăsta. Noi vrem doar pace. Şi vrem să vă iubiţi copiii mai mult decît vă temeţi de autorităţi", a continuat Preşedintele ucrainean.

El a menţionat că s-a adresat Bundestagului, nu doar ca Preşedinte, ci şi ca un cetăţean ucrainean, şi a spus că va continua să vorbească în "Parlamentele şi pieţele" statelor partenere cît va fi nevoie pentru a opri războiul.

"Pentru a reface integritatea noastră teritorială. Pentru a reda, ucrainenilor şi tuturor europenilor, pacea mult-aşteptată. Simt că suntem tot mai bine înţeleşi. În Europa, în lume, în diferite ţări", a afirmat el. Zelenski a adăugat că a discutat şi cu Preşedintele francez Emanuel Macron.

"Întărim apărarea Ucrainei. Ne coordonăm paşii comuni spre pace. Sunt recunoscător pentru asta. Sunt recunoscător şi Preşedintelui Biden pentru noul sprijin eficient pentru ţara noastră", a spus el, adăugînd că nu poate dezvălui toate detaliile.

El a menţionat că a vizitat o familie aflată în spital după ce a fost prinsă sub bombardamente şi a arătat că vor fi luate mai multe măsuri pentru a ajuta economia.

UPDATE 07.14 Rebelii pro-ruşi din regiunea separatistă Lugansk afirmă că au preluat controlul clădirilor guvernamentale din Rubijne, anunţă CNN, potrivit News.ro.

Lugansk este, alături de Doneţk, una dintre cele două regiuni separatiste susţinute de Rusia. Ambele sunt împărţite în zone controlate de Ucraina şi de separatiştii pro-Moscova.

În înregistrări video postate Joi pe canalul oficial al Miliţiei Populare din Republica Populară Lugansk, un soldat în uniformă afirmă: "Ne aflăm lîngă administraţia oraşului Rubijne. Steagul Republicii Populare Lugansk flutură acum acolo. Aceasta înseamnă, pentru locuitori, că dacă războiul încă nu s-a încheiat, atunci este în stadiul final".

Într-o altă înregistrare video, soldatul poate fi văzut stînd în biroul primarului din Rubijne, pentru ca apoi să fie filmat în timp ce pune steagul Republicii Populare Lugansk pe clădirea guvernamentală. După ce este auzită o explozie, el afirmă: "Sunt mai multe bombardamente, din partea ucraineană".

UPDATE 07.11 Mariupol este lovit în fiecare zi de 50 pînă la 100 de proiectile de artilerie, potrivit Consiliului Local al oraşului ucrainean aflat sub asediu, scrie CNN, preluat de News.ro.

"Oraşul se află sub blocadă de 16 zile şi peste 350.000 de locuitori din Mariupol continuă să se ascundă în adăposturi şi subsoluri de bombardamentele continue ale forţelor de ocupaţie ruse", se arată într-o declaraţie a Consiliului Local.

Astfel, "aproximativ 80% dintre locuinţe au fost lovite, din care aproape 30% nu mai pot fi restaurate".

Declaraţia a fost emisă Joi seara şi arăta că informaţii despre victimele din atacul asupra teatrului folosit ca adăpost sunt în curs de clarificare.

UPDATE 04.49 Statele Unite nu văd nici un semn că Putin este gata să oprească şi să pună capăt războiului din Ucraina prin diplomaţie, a declarat secretarul de stat american Anthony Blinken. 

Secretarul de stat a mai adăugat că diplomaţia necesită o atitudine responsabilă a ambelor părţi faţă de negocieri şi o detensionare directă. Cu toate acestea, Rusia nu este pregătită să negocieze.

"Nu văd nici un semn acum că Putin este gata să se oprească. Dimpotrivă, dacă ascultaţi ultimele sale declaraţii, acestea sugerează că se mişcă în direcţia opusă", a spus el.

UPDATE 04.06 Astăzi, în regiunea Sumî, se pot deschide coridoare umanitare din şase oraşe. Informaţiile exacte despre confirmarea coridoarelor vor fi publicate ulterior. În autobuzele de evacuare se urcă femei, copii, bătrîni şi persoane cu dizabilităţi.

"Luăm oameni în autobuzele de evacuare cu animale de companie. Nu pot fi bărbaţi decît la volanul maşinilor", a declarat şeful Administraţiei Militare Regionale Sumî, Dmitro Jivitski, pe canalul său Telegram.

UPDATE 02.47 Problemele logistice şi contraatacurile active din partea Forţelor Armate ale Ucrainei limitează capacităţile ofensive ale Rusiei, se precizează într-un raport al serviciilor secrete britanice, potrivit Ministerului britanic al Apărării. 

Numărul de lupte active şi activitatea ofensivă a inamicului a scăzut. Există două motive: primul - inamicul conta pe un blitzkrieg foarte rapid şi nu era pregătit ca războiul să dureze mai mult de 10 zile, iar al doilea - Forţele Armate ale Ucrainei au distrus chiar şi ceea ce avea inamicul pentru a-şi reface rezervele. 

"Contraatacurile continue ucrainene obligă Rusia să folosească un număr mare de trupe pentru a-şi apăra rutele de aprovizionare. Acest lucru limitează sever potenţialul ofensiv al Rusiei", se arată în raport.

„Reticenţele de a manevra pe teren accidentat, lipsa controlului aerian şi utilizarea limitată a podurilor împiedică Rusia să furnizeze efectiv unităţilor avansate chiar şi aprovizionări de bază – hrană şi combustibil” –, au spus serviciile de informaţii britanice.

UPDATE 01.40 Pe 17 Martie, forţele de apărare aeriană ale Ucrainei au distrus în total cel puţin 14 ţinte aeriene: şapte avioane, un elicopter, trei vehicule aeriene fără pilot şi trei rachete de croazieră, raportează Comandamentul Forţelor Aeriene din Ucraina.

Avioanele de luptă ucrainene au purtat mai multe bătălii aeriene, în care au lovit două ţinte aeriene: un avion de luptă şi o aeronavă de atac. Bombardierele şi avioanele de asalt ale Forţelor Aeriene ucrainene au dat lovituri grele convoaielor şi vehiculelor blindate ale inamicului care furnizează sprijin trupelor invadatoare ruse. Forţele de rachete antiaeriene raportează distrugerea a încă cinci avioane ruseşti, ale căror tipuri sunt în curs de verificare. Apărarea antiaeriană a distrus, de asemenea, trei drone ruseşti, trei rachete de croazieră şi un elicopter inamic.

Între 24 Februarie şi 17 Martie, invadatorii ruşi au pierdut aproximativ 14.000 de militari.

UPDATE 01.15 De peste două săptămîni, inamicul nu reuşeşte să captureze un singur centimetru din teritoriul Zaporijiei a declarat Oleksandr Starukh, şeful Administraţiei Militare Regionale Zaporizhia în timpul unui teleton naţional.

Comentînd bombardamentul asupra oraşului din 16 Martie, oficialul a menţionat că obuzul a lovit o instalaţie de infrastructură în care nu existau forţe militare. În acelaşi timp, ferestrele au fost sparte în două universităţi din apropiere. El a mai spus că, înainte cu o zi, ocupanţii au tras asupra unui convoi de civili evacuaţi din Mariupol. În urma atacului, un vehicul a luat foc şi cinci persoane au fost internate, inclusiv un copil.

Lîngă Tokmak, la un punct de control, un soldat rus a deschis focul asupra unui vehicul civil şi un copil a fost rănit. În plus, din cauza incendiului de la Vasylivka, staţiile de epurare au fost avariate, unele dintre ele au fost blocate. Lucrările de reparaţie/reconstrucţie sunt complicate pentru că „au loc fie bombardamente, fie lupte”, a spus Starukh.

UPDATE 00.30 Forţele ucrainene raportează că au ucis un comandant al regimentului aeropurtat rus Kostroma, Serghei Sukharev, împreună cu adjunctul său.

„Comandantul Regimentului Aeropurtat Kostroma, colonelul Serghei Sukharev, s-a pierdut la „exerciţii”, dar s-a întors acasă pe calea dreaptă”, se spune în comunicat. De asemenea, se remarcă faptul că pe 17 Martie, adjunctul lui Sukharev, maiorul Serghei Krylov, s-a întors acasă „pe calea cea dreaptă”. „Se ştie că regimentul lui Sukharev a luptat împotriva Ucrainei în zona oraşului Ilovaisk din Donbas în 2014 şi a luat parte, de asemenea, atît la războaiele cecene, cît şi la războiul ruso-georgian din 2008”, a scris Centrul pentru Comunicare Strategică şi Securitate Informaţională al Armatei ucrainene.