Razboiul din Ucraina. 40.000 de civili din Mariupol au fost deportati

Este ziua 55 a războiului din Ucraina. Atacurile ruşilor se intensifică pe frontul estic. Preşedintele Zelenski declară că Rusia lansează ofensiva pe scară largă în Est, aşa cum se anticipase, scrie Adevărul.ro.

UPDATE 09.44 Guvernatorul regiunii ruse Belgorod a acuzat, Marţi, că Forţele ucrainene au lovit un sat din apropierea graniţei dintre Rusia şi Ucraina, rănind un localnic, potrivit Reuters. Guvernatorul Viaceslav Gladkov a făcut anunţul pe Telegram.

UPDATE 08.55 Preşedintele Franţei nu exclude posibilitatea de a merge la Kiev, dar susţine că va merge acolo să facă ceva „util”, nu pentru a călători pur şi simplu. Emmanuel Macron, Preşedintele Franţei, nu a mai discutat direct cu Vladimir Putin din momentul în care au fost descoperite asasinatele din Bucea, relatează The Guardian. Ruşii au susţinut că imaginile de acolo sunt false şi că totul este o înscenare pusă la cale de ucraineni.

UPDATE 07.01 Primarul oraşului Mariupol, Vadim Boicenko, a declarat că 40.000 de civili au fost deportaţi în Rusia sau în zone ale Ucrainei controlate de Rusia, relatează bbc.com. Boicenko a precizat, la televiziunea ucraineană, că numărul a fost verificat prin registrul municipal. Înainte de startul invaziei, în Mariupol locuiau peste 400.000 de oameni. De atunci, cel puţin 140.000 au părăsit oraşul.

UPDATE 06:20 Joe Biden organizează, Marţi, un apel cu aliaţii europeni în care va discuta despre războiul din Ucraina şi despre planurile de a izola şi mai mult Rusia. 

„Preşedintele va convoca un apel video securizat cu aliaţii şi partenerii pentru a discuta despre sprijinul nostru continuu pentru Ucraina şi eforturile de a trage la răspundere Rusia, ca parte a coordonării noastre strînse”, se arată într-un comunicat la Casa Albă. 

Purtătorul de cuvînt al Pentagonului, John Kirby, a afirmat că primele încărcături de ajutor militar american pentru Ucraina au ajuns la graniţele ţării şi urmează să fie predate Armatei ucrainene. 

UPDATE 04:55 Volodimir Zelenski spune că Rusia va avea dificultăţi în completarea arsenalului pe fondul sancţiunilor impuse de Occident. 

„Armata rusă nu încetineşte utilizarea rachetelor împotriva Ucrainei, deşi ar fi trebuit să realizeze că va fi extrem de dificil să-şi restabilizeze stocul de rachete chiar şi în faţa sancţiunilor existente.”, a declarat Preşedintele ucrainean. 

Purtătorul de cuvînt al Pentagonului, John Kirby, a declarat că oraşul-port Mariupol continuă să reziste deşi este atacat constant de forţele armate ruseşti. Acesta confirmă faptul că ruşii îşi creează condiţiile pentru a lansa atacuri mai mari în Estul Ucrainei.  UPDATE 04:35 Secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, a afirmat că nu sunt planuri pentru organizarea vizitei Preşedintelui american în Ucraina, după ce Preşedintele Zelenski l-a invitat să facă acest lucru.

Peste 3.000 de ucraineni au trecut frontiera americană de la graniţa cu Mexic în luna Martie. Este un număr de 12 ori mai mare decît în luna precedentă, conform datelor de la Poliţia Vamală şi de Frontieră SUA. Cel puţin 62% dintre persoane au călătorit împreună cu un membru al familiei. 

UPDATE 00:20 Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă că Rusia a început bătălia pentru Donbas. 

”Putem confirma acum că trupele ruse au început bătălia pentru Donbas, pe care o pregătesc de multă vreme. O mare parte a armatei ruse este acum dedicată acestei ofensive”, a declarat Zelenski.

Şeful de Cabinet al Preşedintelui Zelenski, Andryi Yermak, declară că "a început a doua fază a războiului". 

1.000 de civili sunt ascunşi în adăposturile subterane de sub combinatul siderurgic Azovstal, din oraşul-port Mariupol, relatează BBC.

Oficialii din Estul Ucrainei au raportat, Luni, încă opt civili decedaţi, în timpul bombardamentelor ruseşti din Doneţk. 

UPDATE 23:50 Rusia intensifică atacurile în Estul Ucrainei. Secretarul Consiliului Naţional de Securitate al Ucrainei, Oleksyi Danilov, a afirmat că Rusia a încercat să străpungă apărarea ucraineană “de-a lungul aproape întregii linii de front din regiunile Doneţk, Luhansk şi Harkov”.

Guvernatorul regional din Luhansk, Sergiy Gaiday, a afirmat că trupele ruseşti au capturat oraşul Kreminna, din Estul Ucrainei.  “A avut loc un atac major în noaptea de Duminică spre Luni în Kreminna. Armata rusă a intrat deja acolo, cu o cantitate imensă de echipament militar. Apărătorii noştri s-au retras pe noi poziţii”, a declarat Sergyi Gaiday.

UPDATE 21.13 Forţele aeriene ruse au organizat atacuri asupra unui centru logistic al Armatei ucrainene din apropierea oraşului Liov şi au distrus un număr mare de arme de fabricaţie străină depozitate în acel loc, a informat, Luni, agenţia de presă rusă TASS, citînd Ministerul rus al Apărării, relatează Reuters.

UPDATE 18.58 Comandantul Brigăzii 36 de puşcaşi marini din Ucraina, maiorul Serhii Volyna, i-a scris o scrisoare Papei Francisc, în care îi cere să ajute la salvarea oamenilor din Mariupol.

„Apelez la dumneavoastră pentru ajutor. Pentru că a venit vremea cînd rugăciunile nu sunt suficiente. Ajutaţi-mă să-i salvez. După bombardarea teatrului dramatic, nimeni nu mai are încredere în ocupanţii ruşi. Aduceţi adevărul în lume, evacuaţi oamenii şi salvaţi-le vieţile din mîinile lui Satana, care vrea să ardă toate fiinţele vii”, scrie maiorul ucrainean.  

UPDATE 18.43 Peste 4,9 milioane de ucraineni s-au refugiat în afara ţării lor, în cele 54 de zile de la începutul invaziei ruse, arată un bilanţ publicat Luni de Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR). Numărul exact de refugiaţi ucraineni confirmat de agenţia Naţiunilor Unite este de 4.934.415, cu 65.396 mai mulţi decît Duminică.  

Conform Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (IOM), din Ucraina s-au refugiat şi circa 215.000 de cetăţeni străini.  

Europa nu s-a mai confruntat cu un val de refugiaţi atît de mare după Al Doilea Război Mondial, scrie AFP.  

UPDATE 18.39 Un preot ortodox dintr-o localitate din centrul Rusiei a fost amendat după ce şi-a început prima predică după izbucnirea războiului cu promisiunea că se va ruga pentru poporul ucrainean, spune jurnalista Polina Ivanova, de la Financial Times, citată de The Guardian.

Părintele Ioann Burdin a fost denunţat de cel puţin un enoriaş, poziţia lui fiind în contradicţie cu cea a conducerii Bisericii Ortodoxe  Ruse, care sprijină războiul dus de Vladimir Putin împotriva Ucrainei.  

Conform unei noi legi adoptate în Rusia, oricine spune despre războiul din Ucraina că este altceva decît o „operaţiune militară specială” poate fi acuzat că răspîndeşte informaţii false şi riscă pînă la 15 ani de închisoare.  

UPDATE 18:37 Noi imagini şi înregistrări video care surprind scufundarea crucişătorului Moskva, fosta navă-amiral a Flotei ruse la Marea Neagră, au fost postate pe reţele de socializare.

UPDATE 18.30 O parte dintre ruşii care au părăsit Rusia în grabă de teama că vor chemaţi la război sau a închiderii graniţelor au fost obligaţi de greutăţile economice să revină în ţară, relatează The Guardian.  

Dintre cei ce au decis să plece, mulţi nu s-au mai întors în timp ce alţii au fost obligaţi să revină de circumstanţe personale, probleme legate de afaceri sau pentru că nu-şi puteau asigura existenţa în altă ţară.  

„A fost o adevărată dramă familială”, a dezvăluit Roman, fondatorul unui start-up, ce s-a întors recent din Armenia. „M-am gîndit că trebuie să plecăm cît mai departe de Rusia posibil. Soţia mea nu voia să plece nicăieri, aşa că a trebuit să găsim o cale de mijloc. A fost o chestiune de alegere: să plec fără soţie sau să mă întorc împreună cu ea. Aşa că am decis vin aici şi să văd ce se întîmplă.”  

Experţii spun că valul migraţiei ruse provocate de război este neobişnuit, fiind consecinţa zvonurilor privind mobilizarea forţată de la începutul lunii Martie. Un director la una din cele mai mari companii ruse din domeniul IT spune că a observat că se întorc angajaţii cu salarii mai mici, care nu au făcut faţă costului vieţii din Capitale precum Erevan, Istanbul şi Tbilisi.  

„Oamenii au plecat pentru că erau panicaţi, dar după ceva vreme şi-au dat seama: Bine, dar cum vom trăi în continuare? Nu le place nici acum situaţia, nu sunt de acord cu ea şi nu se simt bine psihologic din pricina ei, nu vor să se întoarcă, dar nu au altă cale”, spune el.  

UPDATE 18.29 Vladimir Putin a susţinut, Luni, că efectul sancţiunilor impuse de statele occidentale Rusiei nu a fost cel scontat. Occidentul „se aştepta să degradeze rapid” economia Rusiei, însă „strategia războiului economic a eşuat”, a spus Liderul de la Kremlin, conform The Associated Press.

UPDATE 16.52 Ţintirea zonelor din Mariupol coincide cu abordarea pe care Rusia a avut-o în Cecenia, în anul 1999, şi în Siria, în anul 2016. Potrivit rapoartelor de informaţii publicate de Ministerul Apărării de la Londra, Rusia a aplicat aceeaşi abordare ca şi în celelalte situaţii. Acest lucru este subliniat de raport, în ciuda faptului că Ministerul Apărării rus a afirmat, încă de la începutul desfăşurării operaţiunii speciale din 24 Februarie, că Rusia nu va ataca oraşele şi nici vieţile oamenilor nu vor fi în pericol.   

Oamenii regimentului Azov, luptătorii străini şi soldaţii Brigăzii 36 Infanterie Marină sunt blocaţi în oţelăria din Mariupol.   

UPDATE 16:49 Kremlinul a făcut primele declaraţii referitoare la folosirea steagului sovietic de către forţele sale armate din Ucraina şi a afirmat că este un simbol care poate fi recunoscut de toate generaţiile, „atît în ţară cît şi străinătate”.

„În ţara noastră, banerul Victoriei este un lucru sacru pentru toate generaţiile, fără nici o excepţie”, a răspuns Luni Dmitri Peskov, purtătorul de cuvînt al Kremlinului, cînd a fost întrebat despre folosirea simbolurilor sovietice de către forţele armate ale ţării.   „Pentru multe generaţii şi în multe ţări, în special în fosta Uniune Sovietică, este şi un altar care are o semnificaţie specială şi un sens literal sacru”, a adăugat el.  

UPDATE 16:47 O primă repetiţie pentru parada militară de „Ziua Victoriei” a avut loc Luni, la Alabino, o suburbie a Moscovei şi au participat aproximativ 11.000 de soldaţi. „Ziua Victoriei” este sărbătorită de ruşi pe data de 9 Mai în Piaţa Roşie şi aminteşte de înfrîngerea Germaniei naziste. Dacă nu se va ajunge la încetarea focului, anul acesta, sărbătoare va coincide cu războiul declanşat de Rusia în Ucraina, notează EFE.    

„În total, 11.000 de militari, 131 de unităţi de armament modern şi echipamente militare, 77 de avioane şi elicoptere participă la pregătirile pentru parada din Piaţa Roşie", au declarat Luni agenţiei de presă RIA Novosti surse din Ministerul rus al Apărării, potrivit hotnews.ro.   

La repetiţiile pentru spectacolul aerian din cadrul defilării, opt avioane de vînătoare MiG-29 au fost văzute la Alabino survolînd cerul sub forma literei „Z", devenită unul dintre simbolurile „operaţiunii militare speciale" ruse în Ucraina.  

 UPDATE 16:44 Google a făcut publice, prin intermediul aplicaţiei Google Maps, imaginile din satelit cu toate bazele militare ale Federaţiei Ruse.

Acestea mai includ fortificaţii, diverse facilităţi şi aeroporturi militare, nave, sisteme antiaeriene şi lansatoare de rachete nucleare ruseşti. Victor Kovalenko, un fost jurnalist, dar şi veteran al Armatei ucrainene, a postat pe contul său de Twitter mai multe imagini de acest fel, care acum pot fi accesate direct prin intermediul Google Maps.  

Într-o astfel de imagine, se observă o bază aeriană cu avioane Suhoi SU-57 parcate pe pistă. SU-57 este un avion de generaţia a 5-a a Federaţiei Ruse, cu amprentă radar redusă şi care se află în prezent în faza de testare.