R. MOLDOVA VA APROFUNDA PARTENERIATUL COMERCIAL CU TURCIA
Prim-ministrul Chiril Gaburici s-a întîlnit pe 22 aprilie, la Istanbul, cu liderii celui mai mare conglomerat industrial „Koç Holding” din Turcia. În cadrul întrevederii, şeful Executivului s-a referit la importanţa atragerii investiţiilor străine în economia Republicii Moldova, în special în agricultură, industria alimentară, sectorul bancar şi cel energetic, inclusiv identificarea surselor alternative de energie.
Conducerea conglomeratului industrial „Koç Holding” şi-a arătat disponibilitatea şi deschiderea pentru extinderea relaţiilor, menţionînd că parteneriatul comercial cu Republica Moldova are un potenţial promiţător. În acest sens, conducerea holdingului a menţionat că va studia cererea şi oferta pe piaţa moldovenească, pentru a stabili direcţiile de interes pentru conglomeratul „Koç Holding”.
Chiril Gaburici şi-a exprimat convingerea că, odată cu punerea în aplicare a Acordului de Liber Schimb dintre Republica Moldova şi Turcia, schimburile comerciale şi investiţionale între cele două state se vor intensifica.
De asemenea, Premierul a apreciat implicarea companiilor turceşti în proiectele sociale şi de modernizare a Republicii Moldova. În prezent, Republica Turcia este unul dintre partenerii comerciali importanţi ai ţării noastre, situîndu-se pe locul cinci în lista partenerilor comerciali ai R. Moldova.
Conglomeratul „Koç Holding” a fost înfiinţat în 1926 şi cuprinde companii din sectorul energetic, financiar, auto, alimentar, turism, precum şi din cel al construcţiilor şi electrocasnicelor. Holdingul este clasat printre primele 350 de companii la nivel mondial, cu poziţii de lider atît la nivel naţional, cît şi internaţional.
Prim-ministrul Chiril Gaburici efectuează o vizită de două zile la Istanbul, unde va participa la şedinţa de nivel Înalt a Summit-ului Păcii, prezidată de Prim-ministrul Republicii Turcia, Ahmet Davutoğlu.