R. MOLDOVA TREBUIE SA REVIZUIASCA PROGRAMUL STRATEGIC PRIVIND RIUL NISTRU

„Guvernul Moldovei renunță voluntar și inconștient la instrumentele legale internaționale care îi pot proteja interesele legate de resursa strategică de apă a țării”, se arată în partea de concluzii a studiului „Cum și de ce Guvernele Moldovei și Ucrainei trebuie să amendeze Programul Strategic de Acțiuni pentru Bazinul Hidrografic al fluviului Nistru pe perioada anilor 202I-2035? Opt amendamente mici care pot preveni costuri mari”, prezentat în cadrul unei unei conferințe de presă la IPN de Ion Efros, analist asociat în domeniul energeticii, mediului și resurselor climatice de la Institutul de Politici Publice.

Făcînd o analiză a „Programului Strategic de Acțiuni pentru Bazinul Hidrografic al fluviului Nistru pe perioada anilor 202I-2035”, expertul a arătat că autoritățile Republicii Moldova trebuie să suspende și să amendeze Programul, îmbunătățindu-l cu cel puțin „opt amendamente mici care pot preveni costuri mari” pe viitor. „Menținerea acestui Program în starea și conținutul pe care îl are după semnarea sa din 31 martie 2021 va degrada în continuare ecosistemele, bunăstarea populației și comunităților din Moldova și Ucraina, care populează bazinul hidrografic nistrean”, a menționat Ion Efros. Suspendarea și amendarea programului este necesară și trebuie efectuată cît mai curînd, a sugerat analistul.

Recomandările expertului se referă la faptul că guvernele celor două state semnatare ar trebui să ia în considerare toate studiile dedicate gestionării rîului Nistru în calitate de material analitic la formularea Programului. „Un singur studiu nu acoperă în detaliu nici cei mai mari factori de risc”, a specificat Ion Efros. În Program nu au fost incluse directivele cheie pe partea de mediu din Acordurile de Asociere ale Moldovei și Ucrainei (impact de mediu, impact strategic de mediu și compensarea prejudiciilor), precum și directivele de mediu din Tratatul Comunității Energetice. „Sacrificarea acestor directive se face din contul bunăstării populației, comunităților, ecosistemelor și sistemelor economice locale ale Moldovei și Ucrainei. Prin urmare, Programul ar trebui completat cu un bloc adițional de directive europene, care există în angajamentele internaționale ale Moldovei și Ucrainei menționate mai sus care ar trebui să ghideze, să prevină și să diminueze o paletă cît mai cuprinzătoare de probleme și riscuri existente în bazinul hidrografic nistrean”, a remarcat autorul.

„Lipsa angajamentelor de împădurire din partea Ucrainei, cu fixarea unor indicatori și termene clare, minează din start orice idee de Program conceput să prevină degradarea resurselor de apă în context transfrontalier. Indicatori elementari ca numărul de arbori plantați (milioane sau miliarde), suprafețe plantate (număr de hectare) cu ținte specifice pe termen scurt, mediu și lung pînă în anul 2035 ar trebui să completeze acest Program”, a menționat Ion Efros. Luarea în considerație a pierderilor serviciilor ecosistemelor este obligatorie pentru a identifica și stabili măsurile compensatorii pentru restabilirea parțială a pierderilor ecosistemice asociate impactelor negative provocate de activitățile economice asupra ecosistemelor Nistrului.

O altă recomandare a studiului este că Programul ar trebui să ia în considerare factorii din bazinul nistrean care sînt sursă de schimbări climatice la nivel local (factorii de presiune microclimatici). Explicarea schimbărilor climatice din bazinul hidrografic Nistrean doar prin cauzele globale reflectă doar parțial și trunchiat sursele de presiune ale fluviului Nistru. Fără un schimb clar, sistemic și detaliat de informații privind construcțiile hidroelectrice și regimul lor de exploatare pe Nistru, Programul are un caracter formal, sec și ineficient. Iar obiectivul de îmbunătățire a regimului hidrologic al Nistrului este compromis din start. „Partea ucraineană ar trebui să pună la dispoziția părții moldovenești nu doar proiectul regulilor tehnice de operare, ci și setul complet de date care au stat la baza elaborării lui, să deschidă accesul experților tehnici din Moldova și a celor internaționali la aceste facilități”, a completat expertul. Investițiile în infrastructura „verde” ar trebui încurajate în tot perimetrul bazinului nistrean.

Ion Efros a propus să se verifice legalitatea semnării acestui Program transnațional prin consultarea Legii cu privire la Guvern și Legii cu privire la tratatele internaționale ale Republicii Moldova.

Sursa: IPN