Putin a devenit un adevărat stăpîn al lumii? În orice caz, ultimele evenimente din Siria demonstrează că Rusia a obligat SUA şi Arabia Saudită să accepte punctul său de vedere. Şi că, după urletele anti-putiniste din mass-media occidentală, se ascunde, de fapt, înfrîngerea totală a Occidentului în Siria.

Dacă ne amintim, în capul lui Obama era un singur gînd: să schimbe regimul lui Bashar al-Assad cu un regim condus din Arabia Saudită. Demonstrînd o miopie politică totală, Francois Holland a susţinut acest curs. Gurile rele mai vorbesc că, iniţial, SUA şi Franţa transmiteau armament Statului Islamic, pentru a-i pune beţe în roate lui Assad. Şi această politică „inspirată” pînă la urmă a crescut un monstru fugit din cuşcă.

Recent, Consiliul de Securitate al ONU a votat rezoluţia asupra negocierilor dintre Assad şi opoziţie, excluzînd din proces grupările teroriste. Şi dacă Rusia declara oficial că este gata să se împace cu plecarea lui Assad după perioada de tranziţie, astăzi nici SUA şi nici Franţa nu mai condiţionează procesul de negocieri cu demisia preşedintelui sirian.

SUA se grăbeşte cu negocierile, încercînd, fără prea mare succes, să evite consolidarea unui raport de forţe în Orientul Apropiat, care i-ar conveni Rusiei şi restabilirea totală a regimului lui Assad, ca rezultat al înfrîngerii totale a opoziţiei.

Pentru Putin, următorul pas logic ar fi stîrpirea totală a mişcărilor islamice, susţinute de turci şi de Arabia Saudită. Asta include trei componente. Primul: bombardarea neîncetată a opoziţiei siriene (80% contra 20% a Statului Islamic). Al doilea: diplomaţii ruşi şi iranieni au spus răspicat că nu vor admite la negocieri reprezentaţi ai mişcărilor islamice teroriste. Şi cel de al treilea component: Rusia va încerca să taie calea islamiştilor spre bazele lor, cerînd ultimativ închiderea frontierei turco-siriene.

Toate acestea, însă, sînt imposibile fără slăbirea statului islamic. Din perspectiva evenimentelor de astăzi, s-ar părea că înfrîngerea statului islamic e inevitabilă. Înţelegînd asta, Occidentul mai încearcă formarea unei alianţe perverse arabo-occidentale, pentru a-şi păstra imaginea în faţa lui Putin, care-şi consolidează poziţiile în regiune.

În condiţiile victoriei totale a Rusiei, Europa continuă să joace rolul de vasal al SUA. UE a votat pentru prelungirea sancţiunilor absurde împotriva Rusiei, din cauza crizei ucrainene. Aceste sancţiuni lovesc în primul rînd crescătorii de vite din Franţa, care nu rezistă concurenţei cu Germania, Irlanda, Italia şi Olanda. Însă guvernul francez nu vede toate acestea.

Pentru Holland această desfăşurare a evenimentelor e catastrofală: Franţa nu doar a ratat formarea propriei coaliţii contra Statului Islamic, dar ea, practic, nu mai valorează nimic în Europa în relaţiile acesteia cu Rusia.

După Atlantico, Franţa