Putin este preocupat de situatia securitatii de la frontiera dintre Afganistan si Tadjikistan

Situaţia securităţii la frontiera dintre Afganistan şi Tadjikistan este motiv de îngrijorare, a declarat Luni Preşedintele rus Vladimir Putin, un risc pe care Moscova a încercat să îl limiteze prin consolidarea bazei sale militare din Tadjikistan cu arme şi alte echipamente, relatează Reuters.
În această lună, Rusia a anunţat că îşi consolidează baza sa militară din Tadjikistan cu 30 de noi tancuri şi că forţele sale de acolo efectuează exerciţii cu sisteme de apărare antirachetă.
Posibilitatea ca militanţi islamişti din Afganistan să se infiltreze în Tadjikistan şi în alte foste republici sovietice din Asia Centrală este un motiv de îngrijorare pentru Rusia, care consideră regiunea drept o zonă-tampon pentru partea sa de Sud.
Forţele ruse au simulat respingerea unui atac aerian inamic folosind sisteme S-300PS.
Baza militară rusă din Tadjikistan, cea mai mare pe care Rusia o administrează în exteriorul frontierelor sale, a simulat 10 lansări de rachete contra unor ţinte aeriene, în cadrul exerciţiilor.
În luna Octombrie, Rusia a efectuat cele mai ample exerciţii militare comune la frontiera afgano-tadjikă, după ce SUA şi aliaţii lor şi-au retras trupele din Afganistan şi talibanii au preluat puterea la Kabul.












