Putin avertizează că admiterea Finlandei în NATO ”va crea probleme”

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat că intrarea Finlandei în NATO în acest an va crea "probleme" şi a anunţat o întărire militară la frontiera de Nord-Vest, într-un interviu difuzat Duminică la televiziunea publică rusă, relatează Reuters şi AFP.

"Nu erau nici un fel de probleme acolo, dar acum vor fi, pentru că vom înfiinţa districtul militar Leningrad şi vom concentra acolo un anumit număr de unităţi", a explicat Putin în interviu.

Liderul de la Kremlin a mai afirmat că occidentalii au fost cei care "au antrenat Finlanda în NATO", în condiţiile în care "toate diferendele, inclusiv cele teritoriale de la mijlocul secolului XX, sunt de mult reglementate".

Relaţiile dintre Rusia şi Finlanda, care au o frontieră comună de 1.340 kilometri, s-au deteriorat considerabil după ofensiva rusă din Ucraina din Februarie 2022, care a determinat Finlanda să se alăture NATO, în Aprilie a.c..

Joi, Finlanda a anunțat, din nou, închiderea completă a graniței cu Rusia, la cîteva ore după redeschiderea a două puncte de trecere, acuzînd Moscova că încurajează trecerea migranţilor, acuzaţii respinse de Kremlin. 

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40