Putin afirma ca ”operatiunea militara speciala” inregistreaza o tendinta pozitiva
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a afirmat că ''operaţiunea militară specială'' din Ucraina indică o tendinţă pozitivă şi şi-a exprimat speranţa că soldaţii ruşi vor obţine şi alte victorii după cele revendicate de Moscova în această săptămînă la Soledar, informează Reuters şi AFP.
''Dinamica este pozitivă. Totul se desfăşoară conform planului Ministerului Apărării şi Statului Major'', a declarat Putin pentru postul de televiziune public Rossiya-1.
''Şi sper că luptătorii noştri ne vor da încă o dată satisfacţie prin rezultatele lor militare'', a continuat şeful statului rus.
Armatele rusă şi ucraineană revendicau Vineri fiecare controlul asupra oraşului Soledar din Estul Ucrainei, ce împreună cu oraşul învecinat Bahmut este scena unor lupte crîncene, descrise de un consilier al Preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski drept cele mai sîngeroase de la începutul invaziei ruse.
''Situaţia în economie este stabilă, mult mai bună comparativ nu doar cu ce au prognozat oponenţii noştri, dar şi cu ce am estimat noi. Şomajul este la un nivel minim istoric. Inflaţia este mai mică decît era de aşteptat şi, foarte important, are o tendinţă descendentă'', a mai spus Vladimir Putin.
Economia rusă s-a contractat în 2022 sub greutatea sancţiunilor adoptate de Occident, dar mult mai puţin decît prognozau majoritatea economiştilor. Potrivit previziunilor Guvernului rus, economia de 2.140 de miliarde de dolari ar urma să se contracteze cu 0,8% în acest an. (AGERPRES)