PSRM si PCRM in acelasi cor cu Partidul Sor

Alianță politică protestatară cu un penal al miliardului furat
Mihai CONȚIU
Tot mai adesea, printr-o alternanță asociativă extrem de interesantă, asistăm la proteste antiguvernamentale ba ale PSRM împreună cu Partidul Șor, ba ale PCRM cu Șor, iar uneori și la grămadă. Problema nu constă în aceea că guvernarea n-ar merita să se protesteze împotriva ei, ci în alianțele politice protestatare cu Șor, precum și în promovarea unor mesaje contestatare pe placul Rusiei.
Cel mai bizar și cinic mi se par a fi momentele în care protestatarii, pe bună dreptate, acuză guvernarea de unele neajunsuri, dar și de culpa de a nu fi investigat furtul miliardului și a privatizării hoțești a aeroportului, nerecuperarea pagubelor și pedepsirea vinovaților. Cît de cinstiți și de bună credință pot fi considerați socialiștii și comuniștii atîta timp cît protestează alături de partidul celui implicat direct în furtul miliardului și înstrăinarea aeroportului?
Această asociere protestatară demonstrează că, în sinea și planurile lor de perspectivă ascunse, socialiștii și comuniștii l-au absolvit deja de vină pe condamnatul fugar Șot. Asta înseamnă că vor revenirea la Putere ca să-l grațieze nu doar pe Șor, ci și pe Plahotniuc. Sunt prea mulți bani, mult prea mulți, mult mai mulți decît cîteva bugete ale Țării, iar liderii contestatari nu au cum să rămînă indiferenți, neinteresați!
La felul în care actualii guvernanți gestionează politic, economic și social Țara, scenariul revenirii lui Șor și Plahotniuc, în contextul sugerat mai devreme, pare cît se poate de posibil!












