Poporul moldovenesc – singurul popor divizat în spațiul european (II)

Noțiunea de adevăr istoric este una destul de relativă. În epoca în care lumea este guvernată de puterile economice mari, de alianțe statale transnaționale, iar dreptul de aplicare a forței militare obligă sferele științifice să inventeze metode tot mai sofisticate de nimicire a oamenilor, doar supraefortul acelor cetățeni care-și conștientizează propria identitate poate conduce la rezultatul practic, în sens de reunire a moldovenilor, care locuiesc pe ambele maluri ale Prutului, dar și de regăsire a moldovenilor de pe ambele maluri ale Nistrului. 

Probabil, acest lucru este de neînfăptuit momentan pe cale revoluționară și poate presupune anumite etape mai mult sau mai puțin îndelungate – de la crearea autonomiei culturale și istorice moldovenești pe teritoriul Uniunii Europene, deoarece România, devenind parte a acestei structuri transnaționale, a cedat o parte din suveranitatea sa birocrației de la Bruxelles. Însă democrația de la Bruxelles funcționează după modele și standarde de nezdruncinat. Iată de ce inițierea unei discuții largi privind identitatea națională culturală a moldovenilor de pe ambele maluri ale Prutului poate marca începutul recunoașterii de către Bruxelles a unei asemenea autonomii culturale, ca un drept esențial al poporului la identitatea lingvistică, istorică și culturală. Ca și orice altă mișcare care presupune participarea a mai multelor mii de oameni, la baza sa ea trebuie să aibă conștientizarea parametrilor istorici de constituire a poporului ca o comunitate culturală (istorică), economică și politică. Totodată, trebuie de recunoscut faptul că pe parcursul a peste o sută de ani, istoriografia oficială română a făcut tot posibilul pentru a suprima conștiința de sine a moldovenilor de la acele repere istorice importante care au consfințit etape ale constituirii poporului. Astfel, în manualul editat în București la 1942, întitulat ”Istoria românilor și a restului lumii”, se afirmă sfidător, fără drept de apel și fără nici un fel de dovezi, că românii sînt o etnie la fel de veche ca și sumerienii, asirienii, egiptenii sau evreii din perioada biblică. În continuare, capitolele manualului descriu ”paginile de aur” ale statului român, scoțînd din contextul istoric evenimente, nume și fapte. Printre dinți se pomenește despre Principatul Moldovenesc, însă fără nici o aluzie la etnia ”moldovean”. Mai curînd, autorii manualului – un oarecare Traian Ciufu și Panfil Georgean – au fost susținători ai nazismului românesc și adepți ai mareșalului Antonescu. În România anilor 1942, unde cadrele documentare demonstrează sărbătorirea în masă a locuitorilor Bucureștiului a cuceririi de către oștile Wehrmacht-ului și două armate românești a orașului-port Odessa, anume o asemenea concepție a măreției românilor era necesară regimului fascist. Este locul să menționăm că deja în vara anului 1944, după cum demonstrează cadrele documentare, locuitorii Bucureștiului întîmpinau cu același entuziasm coloanele tancurilor sovietice, iar regele României Mihai, care a fost principalul personaj în timpul celebrării cuceririi orașului Odessa de către fasciști, l-a arestat pe amicul său Antonescu, care în curînd a fost executat, fiind condamnat de Tribunalul românesc. Cu toate acestea, spiritul și conștientizarea istorică a elitei de guvernare românești a rămas la nivelul manualului din 1942. În perioada sovietică, în anii 70 ai secolului 20, a avut loc o discuție serioasă a secțiilor ideologice ale Comitetelor Centrale ale Partidelor comuniste din URSS și România. ”Savanților” români li s-a amintit că România a fost păstrată ca stat pe harta lumii doar grație inițiativei liderului sovietic Iosif Stalin, care, în schimbul includerii Greciei în sfera de influență a Britaniei, a creat în România un stat socialist, păstrînd-o în frontierele anului 1918. După aceasta, contactele dintre savanții din domeniul istoric practic s-au întrerupt. Comitetul Securității de Stat al RSSM în perioada conducerii lui Ivan Ivanovici Bodiul lupta aprig cu orice tentativă de pătrundere a românismului pe teritoriul RSSM. Însă trebuie de recunoscut că o bună parte din intelectualitatea moldovenească a rămas fascinată de miturile despre ”măreția” etniei românești și, în cel mai rușinos mod, în pragul destrămării Uniunii Sovietice și obținerii de către statul moldovenesc a suveranității și recunoașterii internaționale, s-a dezis de propria identitate. Acest lucru constituie un act de trădare națională, deoarece a fost motivat exclusiv de interese personale meschine și tendința de a-și asigura bunăstarea materială din contul speculațiilor politice și aflării permanente lîngă fluxurile de mijloace bugetare și granturi. Va fi un lucru intens al activiștilor mișcării de reunificare a poporului moldovenesc din rîndurile savanților cunoscuți și tineri, care vor oferi interpretări corecte, factologice, ale originilor grecești și romane în teritoriile sudice riverane Mării Negre și poalelor Carpaților.

Întrebările, ocolite rușinos de istoriografia română, sînt: ce a devenit pentru daci și traci intervenția împăraților romani Tiberiu și Traian? Cu ce s-a soldat pentru populația băștinașă încercările romanilor de a coloniza poalele Carpaților? Este evident că originea lingvistică a dialectelor neolatine rezidă în politica fiscală a administrației romane, care a inclus teritoriile cucerite într-un organism unic economic al imperiului. Triburile, vorbitoare de limbi diferite, au fost nevoite să comunice cu administrația și între ele în cadrul activităților gospodărești în dialectul neolatin care, amestecîndu-se cu dialectele triburilor slave de la poalele Carpaților, a devenit baza limbii moldovenești vechi.

Un capitol aparte îl constituie apariția Țaratului Bulgar, interacțiunea lui cu Imperiul Bizantin, sinteza culturilor și apariția pe teritoriile în curs de creștinare a unui singur alfabet – glagolița, care a ajuns la noi ca și kirilița, invaziunile hoardelor tătaro-mongole și vacuumul istoric de cunoștințe despre ce se întîmpla la poalele Carpaților, inițiativa Regatului Ungar de creare la frontierele sale de Sud a unui Grafschaft Mark-tampon, ca protecție împotriva atacurilor tătarilor din Bugeac și Nogailor. Inițiativa istorică de creare a Principatului Moldovenesc este un exemplu de patriotism istoric în fapte, nume și definiții. Letopisețele și cronicile moldovenești constituie un exemplu al tradiției comune de scriere pravoslavnico-bizantină. O conștientizare veridică, deci patriotică, a acestor etape istorice, ca și a următoarelor perioade, care necesită abordări factologice temeinice, constituie elementele pătrunderii ideilor moldovenismului în masele largi ale oamenilor care cugetă, presați de concepții false impuse, care justifică divizarea poporului moldovenesc. Fondatorul mecanicii cuantice Niels Bohr a dedus un postulat fundamental al Legii Universului: ”Studierea cu adevărat științifică și aprofundată a obiectului schimbă spre bine însuși procesul studierii, iar obiectul cercetării capătă calități pozitive, deoarece poate fi pus în serviciul omului”. Crearea, studierea și discuțiile largi la tema ”poporul moldovenesc și statalitatea lui” vor deveni indiscutabil un factor al trezirii conștiinței naționale și abordării lui pozitive pe ambele maluri ale Prutului. Dreptatea se înfăptuiește nu prin discuții abstracte, dreptatea se înfăptuiește prin luptă și unirea eforturilor. 

Calea începe de la primul pas. (va urma)

Conferința Națională a Tuturor Moldovenilor Iași-Chișinău