PROGNOZĂ A UNUI FOST ŞEF BCE

Economia mondială va cunoaşte un an de creştere
Fostul preşedinte al Băncii Central Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, a declarat pentru CNBC, preluat mai apoi de Agerpres, că ritmul de creştere a economiei mondiale se va accelera în 2014, datorită politicilor băncilor centrale, dar şi a măsurilor de austeritate adoptate anul acesta în zona euro, cu condiţia continuării reformelor structurale.
“Este clar că acum înregistrăm creştere la nivel global cu surprize plăcute în unele din economiile avansate”, a declarat Jean-Claude Trichet. “Poate că a avut loc o încetinire în unele economii emergente, dar trebuie să analizăm fiecare economie pe baza fundamentelor sale şi cred că dacă ţinem cont de toate aspectele, va fi un an de creştere', a adăugat Trichet.
Referindu-se la situaţia din Europa, Trichet, care a fost preşedinte al BCE în perioada 2003-2011, a apreciat că au fost făcute progrese în procesul de ajustare. Cu toate acestea, măsurile de austeritate din Grecia, Irlanda, Portugalia, Spania şi Italia au frînat economiile din aceste state, ceea ce a aruncat zona euro în recesiune şi a condus la creşterea şomajului la un nivel record. “Cred că de acum încolo vom înregistra o creştere, acest lucru este prognozat de toate instituţiile internaţionale, undeva în jur de un procent. Desigur nu este ceva strălucitor şi Europa trebuie să continue reformele structurale pentru a putea majora potenţialul de creştere, însă este clar că am revenit în teritoriul pozitiv', a spus Trichet.
La începutul acestei luni, BCE şi-a îmbunătăţit uşor estimările de creştere pentru 2014, cînd economia zonei euro ar urma să înregistreze un avans de 1,1 la sută faţă de o creştere de 1 procent preconizată anterior. Relansarea economiei zonei euro ar urma să continue şi în 2015, cînd PIB-ul zonei unice ar urma să crească cu 1,5 la sută. Pentru acest an, însă, BCE mizează pe o scădere de 0,4 la sută a economiei zonei euro, în pofida relansării din a doua jumătate a anului.
Material redactat de Vlad LOGHIN












