PROFESORII DIN CHIŞINĂU AU DISCUTAT DESPRE PROBLEMELE SISTEMULUI EDUCAŢIEI

Ajuns la a IV-a ediţie, Forumul de idei pedagogice „Dialoguri chişinăuiene” a făcut totalurile. Şefa Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport din municipiul Chişinău, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb, a comunicat că numărul managerilor de instituţii şi profesorilor care participă la forum este în continuă creştere. La ediţia din acest an au participat aproape 400 de persoane. Timp de o săptămînă, în perioada 17-24 februarie, cadrele didactice au organizat 10 ateliere tematice, în cadrul cărora au abordat problemele actuale din sistemul educaţiei. Participanţii au examinat proiectul Codul Educaţiei, au discutat despre autonomia financiară a instituţiilor de învăţămînt, motivarea tinerilor dotaţi să rămînă în ţară etc. Şefa Direcţiei educaţie a precizat că în anii precedenţi concluziile şi sugestiile profesorilor erau sintetizate în broşuri, însă nu a existat feedback-ul aşteptat. În acest context, toate sugestiile cadrelor didactice vor fi trecute într-o rezoluţie, care mai apoi va fi înaintată comisiei parlamentare de profil spre examinare. „Dialoguri chişinăuiene” este o platformă de discuţii între profesorii şi managerii instituţiilor de învăţămînt din municipiul Chişinău, care implică şi un schimb de bune practici.

Sursa: IPN

01.05.26 - 11:38
03.05.26 - 12:46
01.05.26 - 11:40
03.05.26 - 12:42
02.05.26 - 02:01
07.05.26 - 00:02
05.05.26 - 15:21
01.05.26 - 11:44
01.05.26 - 11:42
02.05.26 - 01:59
04.05.26 - 21:28
05.05.26 - 11:49
03.05.26 - 12:45
03.05.26 - 12:44
04.05.26 - 17:27