PROCURATURA A DISPUS RETINEREA LUI GHEORGHE CAVCALIUC
Liderul Partidului Acasă Construim Europa, Gheorghe Cavcaliuc, nu s-a prezentat astăzi, 16 iulie, la Procuratura raionului Sîngerei. În consecință, procurorul a dispus prin ordonanță reținerea acestuia pentru prezentarea învinuirii.
Procuratura Generală precizează că a respins cererea cetățeanului Cavcaliuc de retragere a dosarului „verde de briliant” din gestiunea Procuraturii raionului Sîngerei, fapt despre care a fost informat pe 13 iulie 2021. „Decizia a fost luată după examinarea argumentelor reclamantului, care invoca caracterul vădit tendențios, neobiectiv și părtinitor al activității de urmărire penală desfășurate de procurorii din cadrul Procuraturii raionului Sîngerei, și, respectiv, solicita recuzarea acestora cu transmiterea dosarului către un alt organ de urmărire penală ori procuratură specializată pentru efectuarea în continuare a cercetărilor”, se arată într-un comunicat de presă. Instituția a constatat lipsa unor circumstanțe prevăzute de Codul de Procedură Penală care ar pune la îndoială rezonabilă imparțialitatea procurorilor din Sîngerei, motiv pentru care cererea reclamantului a fost respinsă.
Fiind citat repetat pentru astăzi la Procuratura raionului Sîngerei pentru a fi pus sub învinuire, cetățeanul Cavcaliuc nu s-a prezentat, iar avocații acestuia au informat că se află în concediu. Potrivit procurorilor, acest pretext nu poate periclita acțiunile procesuale planificate. Or, conform legislației, în astfel de situații statul asigură avocat din oficiu, lucru despre care, la fel, au fost informați.
Potrivit materialelor, liderul PACE este acuzat de huliganism comis de două sau mai multe persoane și chemarea la săvîrșirea actelor de violență împotriva persoanelor și, împreună cu alți patru colegi de-ai săi, urmează să răspundă în fața legii.
Acțiunile de urmărire penală au loc în contextul investigațiilor pe cazul incidentului din 6 aprilie curent, cînd mai mulți membri ai partidului PACE l-ar fi stropit cu verde de briliant pe vicepreședintele raionului Sîngerei, ultimul avînd nevoie de spitalizare ca urmare a leziunilor primite.
Pentru aceste acțiuni, legislația prevede amendă sau închisoare maximă de pînă la cinci ani.
Într-o reacție pe pagina sa de Facebook, Gheorghe Cavcaliuc, califică acțiunile procuraturilor drept o răfuială cu el și colegii din PACE. „Abuzurile și acțiunile ilegale ale Procuraturii Generale și ale procurorului Zaharia continuă la indicația politicienilor corupți și a șefilor care în curînd vor pleca din funcții. Aceștia vor pe ultima sută de metri să-și facă poftele și să se răfuiască cu mine și colegii mei din partidul PACE. Mă întreb, de ce atîta grabă, de parcă se termină lumea, de ce se face ilegalitate după ilegalitate?”, notează politicianul.
Gheorghe Cavcaliuc spune că procurorului Ludmila Zaharia, din cadrul Procuraturii raionului Sîngerei, este șantajabilă. „Eu voi insista ca pentru toate fărădelegile să răspundeți pînă la capăt și dumneavoastră, și soțul, și cei care vă șantajează să faceți toate ilegalitățile împotriva mea și a PACE. În curînd voi ieși cu dezvăluiri despre un alt mare dosar instrumentat de dumneavoastră la comandă, la locul precedent de muncă”, a scris Gheorghe Cavcaliuc pe Facebook.
Sursa: IPN