„PROBLEMA GENIALĂ”

Ce-i genial pentru alţii, pentru moldoveni este o bagatelă
„Furnizorii” testului publicat de noi, Miercuri 19 Iunie, cu titlul „Problemă genială” şi subtitlul „Doar 1 din 23.000.000 de oameni pot rezolva asta”, ne-au pus în dificultate, cel puţin pe îngrijitorul acestei rubrici. Avînd cunoştinţe în domeniul matematicii la fel cum are Mihai Ghimpu în cultură, gramatica elementară a limbii române, istorie şi politologie (adică, eu, sunt o mediocritate în matematică), am respectul cuvenit faţă de lucrurile pe care nu le pricep şi înţeleg că trebuie să le difuzez atunci cînd fac aceasta mai pricepuţii mei colegi de breaslă din domeniul acesta.
Deşi nu m-am gîndit, iniţial, la aceasta, directorul ziarului nostru, Ion Berlinski, a decis să acorde un abonament gratuit la cotidianul „Moldova Suverană” tuturor celor care au dezlegat această „problemă genială”, dar şi celor care, în viitor, vor răspunde unor astfel de provocări participative.
Primul care a rezolvat această problemă, justificat fiind de primul acces la informaţie, a fost Iurie Ghernajea, specialistul nostru în procesare computerizată, care, după ce paginase ziarul, m-a întrebat dacă pot să-i confirm că a rezolvat acest test destul de simplu pentru el. Da, îl rezolvase corect, motiv pentru care l-am reţinut, simbolic, în categoria primilor trei!
A doua zi, Miercuri, domnul Efim Topor, pensionar, fost profesor universitar în ştiinţe matematice, a venit să-mi confirme cît de banal a fost pentru domnia sa ca să rezolve acest test. Cel de-al treilea cititor de-al nostru, în ordinea primirii mesajelor, a fost domnul Gheorghe Sîrcu, funcţionar public, care, la fel de simplu, a descifrat această „Problemă genială”.
Primii trei clasaţi, în ordinea intervenţiilor, la unison, ne-au spus că:
„Cifrele din dreapta inegalităţilor se capătă prin înmulţireasumei cifrelor din stînga cu prima cifră după cum urmează:
2+3 =5 → 5 x 2 = 10
8+4 =12 → 12 x 8 = 96
7+ 2=9 → 9 x 7 = 63
6+ 5 =11 → 11 x 6 = 66
Conform acestui raţionament
9 + 5 înseamnă 126
9+5 = 14 → 14 x 9 = 126
„Nimic mai simplu”, la unison, ne-au spus domnii Gheorghe Sîrcu, Efim Topor şi Iurie Ghernajea!
Prin urmare, îl rugăm pe dl Gheorghe Sîrcu să ne comunice adresa domniei sale spre a-i acorda un abonament gratuit la „Moldova Suverană” pentru următoarele şase luni. Adresa d-lui domnul Efim Topor o avem deja, iar în ceea ce-l priveşte pe Iurie Ghernajea, specialistul nostru în procesare computerizată, care nu are oricum nevoie de acest abonament, ne-am decis să i-l acordăm soacrei acestuia!
Vă aşteptăm, în continuare, la următoarele teste interactive!
M. CONŢIU,
paznic de rubrică












