Primarul Istanbulului a fost dus, Sîmbătă seara, la Tribunal, pe fondul a noi manifestații de susținere

Primarul din opoziție al Istanbulului, Ekrem Imamoglu, a fost dus, Sîmbătă seara, la Palatul de Justiție pentru a fi prezentat unui procuror, la patru zile de la arestarea sa care a suscitat un val de contestare în toată Turcia, relatează AFP, scrie Agerpres.
Edilul a sosit în același timp cu 89 de coacuzați la bordul a 14 dube.
În pofida restricțiilor de acces, peste 500 de persoane erau prezente pentru a-l susține.
Reținut Miercuri în zori la domiciliul său, Ekrem Imamoglu, 53 de ani, a fost deja audiat timp de cinci ore mai devreme Sîmbătă de către Poliție pentru acuzații de ”susținere a unei organizații teroriste”, după ce în ajun fusese interogat pentru ”suspiciuni de corupție”.
”Așa cum oamenii au ieșit în stradă pentru a-l sprijini pe Erdogan în timpul tentativei de lovitură de stat din 15 Iulie (2016), noi ieșim în stradă pentru a-l sprijini pe Imamoglu”, a declarat Aykut Cenk, 30 de ani, pentru AFP.
”Nu suntem inamici ai statului, dar ceea ce petrece este ilegal”, a adăugat el, agitînd un drapel turc.
Guvernoratul Istanbulului interzisese Miercuri manifestațiile pînă în Duminică în această metropolă, dar pentru a patra seară consecutiv opoziția a lansat un apel pentru participarea la un miting în fața sediului municipalității din Istanbul Sîmbătă.
Autoritățile turce au arestat 343 de persoane în cursul manifestațiilor de protest organizate în noaptea de Vineri spre Sîmbătă în mai multe orașe, a declarat, Sîmbătă, Ministerul turc de Interne, într-un comunicat, citat de Reuters.
Manifestații au avut loc în mai mult de 12 municipalități, între care Istanbul, cel mai mare oraș al Turciei, și Ankara, capitala țării.
”Aceste arestări au scopul de a împiedica perturbarea ordinii publice”, a adăugat Ministerul în comunicat, avertizînd că ”autoritățile nu vor tolera haosul și provocarea”.
După arestarea lui Ekrem Imamoglu Miercuri pentru acuzații de corupție și susținerea Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), organizație considerată teroristă de Ankara, zeci de mii de persoane au participat la manifestații, pașnice în general, în toată țara.
În total, acțiuni de protest au avut loc în cel puțin 55 din cele 81 de provincii turcești de Miercuri, adică în peste două treimi din țară, potrivit unui bilanț al AFP.
Primarul Istanbulului a negat acuzațiile de terorism, care îl vizează, potrivit unui document judiciar consultat de Reuters Sîmbătă.
”Am văzut, astăzi, în timpul interogatoriului meu, că eu și colegii mei suntem vizați de acuzații și calomnii inimaginabile'” a declarat el, conform documentului.
”Este imperativ ca țara noastră să se debaraseze de această mentalitate, pe cît este posibil, care consideră că are dreptul să facă orice pentru a-și proteja locul”, a declarat Ekrem Imamoglu, referindu-se aparent la președintele Erdogan.
Avocatul acestuia, Mehmet Pehlivan, a denunțat recurgerea la ”martori secreți” și s-a declarat indignat ”să vadă procese-verbale cu depoziții nesemnate transmise presei”, apreciind că ”drepturile apărării și dreptul la un proces echitabil au fost încălcate”.
Acuzațiile de sprijinire a terorismului ridică temeri în rîndul susținătorilor primarului că acesta ar putea fi încarcerat și înlocuit în funcție cu un administrator numit de stat.
Într-un mesaj postat pe X de avocații său, Ekrem Imamoglu a mulțumit manifestanților. ”Voi apărați republica noastră, democrația, viitorul unei Turcii juste și voința națiunii noastre”, a transmis el.
Partidul Republican al Poporului (CHP), principala formațiune de opoziție din care provine primarul Istanbulului, a denunțat o arestare cu caracter politic, în timp ce se pregătea să-l desemneze Duminică drept candidat al său la viitoarele alegeri prezidențiale, prevăzute în acest moment pentru 2028.











