Prim-ministrul britanic a semnalat ”scînteile” iscate în Regatul Unit de conflictul din Orientul Mijlociu

Războiul din Gaza şi escaladarea mortală din Liban au provocat „scîntei în propriile noastre comunităţi”, a declarat, Duminică, premierul britanic Keir Starmer, condamnînd creşterea numărului de acte antisemite şi islamofobe în Marea Britanie începînd cu 7 Octombrie.
„Flăcările acestui conflict mortal ameninţă acum să mistuie regiunea, iar scînteile ajung în propriile noastre comunităţi, aici acasă”, a scris liderul laburist într-un editorial publicat în ziarul The Sunday Times.
Există întotdeauna cei care se folosesc de conflictele din străinătate pentru a inflama conflictele de aici. Din 7 Octombrie, am asistat la o creştere a urii josnice împotriva evreilor şi musulmanilor în comunităţile noastre”, continuă el, referindu-se la explozia actelor antisemite şi islamofobe.
În acest lung text publicat în ajunul primului an de la atacul fără precedent asupra Israelului de către mişcarea islamistă palestiniană Hamas, liderul laburist face din nou apel la „toate părţile să acţioneze cu reţinere şi să revină la soluţii politice, nu militare”.
„Comemorarea atacurilor din 7 Octombrie trebuie să ne reamintească de costul eşecului politic”, a continuat el. Atacul Hamas de pe teritoriul israelian din 7 Octombrie s-a soldat cu moartea a 1.205 persoane, majoritatea civili.
La 3 Octombrie, 97 de persoane erau încă ţinute captive, dintre care 64 ar fi în viaţă, în timp ce 33 au fost declarate moarte de Armata israeliană.
Solicitînd eliberarea ostaticilor deţinuţi în Gaza, Starmer a declarat că o soluţie bazată pe două state este „singura viabilă” la conflict.
Ofensiva de represalii a Israelului în Fîşia Gaza a provocat moartea a aproape 41.900 de persoane, în principal civili, potrivit Hamas.
În această privinţă, Starmer consideră că „nu prin traumatizare, lăsînd orfani şi prin strămutarea unei alte generaţii (de palestinieni) vom obţine un viitor mai bun”.
Într-o scrisoare deschisă publicată Duminică, arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, rabinul şef Ephraim Mirvis şi liderul Consiliului naţional consultativ al moscheilor şi imamilor (MINAB), Qari Asim, au făcut apel la poporul britanic să respingă „ura în toate formele sale”.












